Macron recunoaşte că visul european se apropie de final

Preşedintele francez Emmanuel Macron
Preşedintele francez Emmanuel Macron (Getty Images)

Preşedintele francez Emmanuel Macron a recunoscut că visul Uniunii Europene se apropie de final, deoarece cancelarul german Angela Merkel progresează lent într-o serie de reforme privind blocul european.

Planurile lui Macron par să fie în dezacord cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care recunoaşte că nu există niciun viitor în ceea ce priveşte viziunea “Statele Unite ale Europei” promovată de preşedintele francez, potrivit Express.co.uk.

Înainte să îi fie înmânat Premiul Carol cel Mare în oraşul german Aachen, Macron a scris pe Twitter: “Visul european este acum alterat de îndoială. Depinde de noi să decidem dacă dorim ca el să trăiască sau să îl lăsăm să moară”.

Comentariile preşedintelui francez au venit ca o lovitură pentru Merkel, care l-a lăudat pe Macron în timpul discursului susţinut la ceremonia de premiere din Aachen.

Merkel a afirmat: “Odată cu Emmanuel Macron, un politician tânăr şi dinamic a urcat pe scena europeană, pentru care integrarea europeană şi moneda comună reprezintă un curs clar”.

Dar, în condiţiile în care Germania pare să stea în calea revoluţiei lui Macron în zona euro, cancelarul Merkel a recunoscut că discuţiile privind acest subiect sunt “dificile” între Paris şi Berlin.

Cancelarul german a adăugat: “Uniunea economică şi valutară europeană trebuie să fie făcută mai sustenabilă. Vom face ca zona euro să fie mai rezistentă în faţa crizelor”.

În ciuda faptului că Berlinul a turnat apă rece pe planurile sale, Macron a rămas ferm ca blocul să avanseze cu reformele sale.

Macron a cerut liderilor să manifeste o ambiţie şi mai mare pentru finanţarea blocului, astfel încât acesta să îşi poată apăra interesele împotriva superputerilor globale.

“Din acest motiv cred într-o zonă euro mai puternică, mai integrată şi cu propriul său buget care să permită investiţii şi convergenţă”, a afirmat liderul francez.

Comentariile lui Macron îl plasează în poziţie opusă lui Juncker, care, atunci când s-a adresat Parlamentului flamand, a dezvăluit că nu există planuri pentru o Uniune Europeană complet integrată.

Juncker a asigurat vocile îngrijorate din parlamentul regional belgian că naţionalităţile nu vor dispărea niciodată într-o singură identitate UE.

“Aş dori să facem lucrurile într-o manieră în care să nu dăm europenilor impresia că le infiltrăm sau invadăm vieţile zilnice. Unul dintre motivele pentru care UE şi-a pierdut suportul populaţiei este acela că UE şi Comisia lasă impresia că au grijă de tot, în loc să se ocupe de marile problemele de care sunt îngrijoraţi oamenii”, a afirmat Juncker.

“Am avut grijă să specific, şi unora nu le-a plăcut, că mă opun acestei idei ca UE să devină Statele Unite ale Europei. Eu nu văd lucrurile în acest fel. Noi suntem flamanzi, belgieni, luxemburghezi, catalani – europeni”, a adăugat preşedintele Comisiei Europene.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe