A avut curaj! Consiliul Naţional de Etică, revocat din ordinul noului ministru al Educaţiei

Controversatul Consiliu Naţional de Etică, instituţie responsabilă să analizeze şi să emită verdicte în cazul suspiciunilor de plagiat în tezele de doctorat, a fost revocat din ordinul ministrului Educaţiei, Adrian Curaj.
Adrian Curaj
Adrian Curaj (ziuaveche.ro)

"Am decis să revoc Consiliul Naţional de Etică. Azi voi semna ordinul în acest sens. Am în vedere crearea unui cadru normativ clar privind doctoratul în România", a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, noul ministru al Educaţiei, Adrian Curaj, citat de hotnews.ro.

Anunţul are loc într-un context cât se poate de tensionat. Consiliul Naţional de Etică, care a "albit" de-a lungul timpului înalt demnitari precum Victor Ponta, Lia Olguţa Vasilescu, sau Gabriel Oprea, tocmai se pregătea să dea verdictul în cazul acuzaţiilor de plagiat care îl vizează pe noul ministru de Interne, Petre Tobă, ultimul intrat pe lista neagră a celor suspectaţi că nu şi-a luat doctoratul pe merit.

În locul CNE, ale cărui decizii au stârnit reacţii critice exrem de dure din partea societăţii civile şi a lumii academice, va fi înfiinţată până în luna ianuarie o nouă instituţie, iar primul lucru care va trebui să-l facă este să spună dacă se confirmă sau nu acuzaţiile potrivit cărora Petre Tobă a copiat 250 din totalul de 390 de pagini ale tezei sale cu care el a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Militare şi Informaţii.

Ministrul Educaţiei urmează să se întâlnească, pentru consultări, cu Consiliul Naţional al Rectorilor şi cu prezidiul Academiei Române.

"Este important să avem un cadru credibil, clar, explicit, ca să putem lua deciziile potrivite. Consiliul Naţional de Etică va avea un alt rol. Daţi-mi voie să vi-l prezint după ce mă consult cu cele două foruri, dar nu se va mai ocupa [CNE - n.red.] de tezele de doctorat. Cred că e foarte important să creăm cadrul ca deciziile ce se vor lua să fie credibile, în baza unui mecanism clar şi respectat", a declarat Adrian Curaj.

Întrebat dacă le va acorda universităţilor posibilitatea să retragă titlurile de doctor, noul ministru al Educaţiei a replicat:

"Mi se pare esenţial să înţelegem responsabilitatea universităţilor. Nu poate fi un alt forum pe lumea asta, acolo se face cercetare, există legătură directă între doctorand şi conducător, acolo există şcoală doctorală, acolo sunt invitaţi cei care fac evaluarea tezelor. Universitatea îşi dă acceptul în cadrul facultăţii şi la nivel de universitate. Nu se poate duce responsabilitatea…

E clar că universitatea are o responsabilitate esenţială. Cu toate astea, este esenţial de important să veghem ca lucrurile să fie corect făcute. Ca să aplicăm legea, trebuie ca legea să fie foarte clară. Transparenţa este un medicament extraordinar. Este ceva ce previne. Vor fi mecanisme pentru analiza similitudinilor. Vom pune la dispoziţie aceste mecanisme. Platforma de teze de doctorat va fi disponibilă rapid."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne