Lăzăroiu: Ponta vrea imunitatea prezidenţială pentru că e implicat în dosarul Duicu

Adrian Duicu, alături de Victor Ponta, care îi transmite toată apreciearea lui.
Adrian Duicu, alături de Victor Ponta, care îi transmite toată apreciearea lui. (Captură Youtube)

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, la RFI, că adevăratul motiv pentru care premierul Victor Ponta a decis în final să candideze la prezidenţiale este implicarea sa în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, zis şi „Gioni Gazolină”, este acuzat că a făcut trafic de influenţă chiar din biroul premierului de la Palatul Victoria.

Premierul Victor Ponta şi-a lansat marţi, la Craiova, în faţa a 6.000 de social-democraţi, candidatura la alegerile prezidenţiale. Data aleasă de PSD, 29 iulie, nu este nici pe departe accidentală, ea marcând împlinirea a doi ani de la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

„E clar că s-a ales acest moment cu valoare simbolică pentru cei de la PSD, pentru că acum exact doi ani avea loc referendumul pentru demiterea preşedintelui României, declanşat printr-o manevră dubioasă, la limita statului de drept de suspendare a preşedintelui. Referendumul a fost un eşec (…), dar PSD-ul încearcă să ţină aproape acei alegători care au votat pentru demitere”, a afirmat Lăzăroiu.

În opinia fostul consilier prezidenţial, premierul Victor Ponta a decis să candideze la Preşedinţia României pentru a se adăposti sub umbrela protectoare a imunităţii prezidenţiale.

„Dincolo de asta, mie mi se pare totuşi semnificativ faptul că Ponta a acceptat în final să candideze. După alegerile europarlamentare, orice politician raţional în situaţia lui Victor Ponta s-ar fi temut să-şi anunţe candidatura, pentru că 37% a fost un scor sub aşteptări şi cu puţine şanse de a câştiga fără emoţii preşedinţia României. Sigur că au fost şi presiunile baronilor locali, dar nu cred că presiunile au fost atât de mari să-l determine pe Victor Ponta să facă un pas care poate să însemne sfârşitul carierei lui politice. Eu cred că mai degrabă ce s-a întâmplat ulterior alegerilor europarlamentare, în dosarul Duicu, l-a împins pe Ponta să candideze. El ştie foarte bine că este mai mult decât implicat în acel dosar şi cred că ăsta a fost motivul care l-a împins să candideze la prezidenţiale. Vrea imunitatea prezidenţială, pentru că ştie că a călcat pe bec”, a precizat Sebastian Lăzăroiu.

Amintim că „baronul” de Mehedinţi se află în arest preventiv din 4 aprilie, fiind acuzat de DNA că a făcut trafic de influenţă chiar în cabinetul prim-ministrului Ponta din Palatul Victoria, unde i-ar fi cerut şefului Poliţiei, chestorul Petre Tobă, să-l menţină în funcţie şi să-l avanseze pe Constantin Ponea, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, într-o structură de conducere din Ministerul Afacerilor Interne (MAI). În schimbul avansării, Ştefan Ponea i-a promis lui Duicu că îl va scăpa de dosarul de incompatibilitate de la Agenţia Naţională de Integritate. În timpul în care şeful IPJ făcea demersurile pentru dosarul lui Duicu, acesta din urmă acţiona pe linie de partid ca să obţină pentru Ponea promovările promise.

Din referatul procurorilor DNA reiese că Petre Tobă a fost chemat la Guvern de premierul Victor Ponta pentru a discuta cu Duicu, însă atât chestorul Tobă, cât şi premierul neagă acest lucru.

La data de 20 martie 2013, Adrian Duicu i-a solicitat lui Doru Dumitrescu, la acea dată adjunct al secretarului de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şef al Departamentului de Ordine Publică în cadrul aceluiaşi minister, să discute cu Petre Tobă cu scopul de a fi promovat Ştefan Ponea, şeful IPJ Mehedinţi la data faptelor, într-o funcţie de conducere în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Pe 11 iunie 2013, Duicu îi comunică lui Dumitrescu că intenţionează să meargă la premier: "Mă duc la premier dimineaţă şi o să-l pun şi pe premier să sune, că eu vreau să-l stabilizez pe acesta bine acia", se arată în referat.

Întrebat în instanţă despre mesajul pentru Doru Dumitrescu, Adrian Duicu a declarat că „nu ştie ce a vrut să zică”, scrie Evz.ro.

Procurorii DNA susţin că, pe 13 iunie 2013, Duicu s-a deplasat la Bucureşti, fără a fi însoţit însă de şeful de atunci al IPJ Mehedinţi. "Aici, de la cabinetul prim-ministrului, l-a sunat pe numitul Ponea Constantin Ştefan, transmiţându-i că la premier se află ministrul Afacerilor Interne (Radu Stroe - n.r.). Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian i-a transmis lui Ponea Constantin Ştefan un SMS, transmiţându-i că prim-ministrul l-a chemat pe Tobă Petre la Guvern. La solicitarea prim-ministrului, numitul Tobă Petre s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întâlnit cu numitul Duicu Ioan-Adrian, care i-a solicitat menţinerea temporară a numitului Ponea Constantin Ştefan în funcţia deţinută şi promovarea sa ulterioară în funcţia de director adjunct al Direcţiei Ordine Publică, solicitare cu care numitul Tobă Petre s-a arătat de acord", se arată în referatul procurorilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne