Klemm: SUA o susţine ferm pe Kovesi şi toate instituţiile de luptă împotriva corupţiei

Ambasadorul SUA în România a reiterat sprijinul ţării sale pentru şefa DNA şi instituţiile implicate în combaterea corupţiei şi a precizat că nicio măsură care slăbeşte statul de drept în România nu este considerată oportună.
Hans G. Klemm, din 2015 ambasador al Statelor Unite ale Americii în România.
Hans G. Klemm, din 2015 ambasador al Statelor Unite ale Americii în România. (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Orice propunere legislativă care contravine consolidării statului de drept îi afectează pe toţi românii, indiferent de preferinţele lor politice, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, invitat fiind să comenteze pe tema celor două proiecte de ordonanţă prin care Guvernul Grindeanu vrea să dea graţieri şi să modifice Codul Penal, de o manieră care va da o lovitură grea luptei anti-corupţie.

Nu considerăm oportună nicio măsură care slăbeşte statul de drept în România şi ne aşteptăm ca toate instituţiile din România să încerce să consolideze lupta naţiunii împotriva corupţiei", a declarat Klemm într-un interviu acordat news.ro.

România a înregistrat progrese extraordinare în lupta împotriva corupţiei. Tragerea la răspundere a indivizilor pentru acţiunile lor şi respectarea strictă a solidei legislaţii privind abuzul în serviciu sunt printre principalele motive ale recentelor progrese ale României. Parteneriatul Strategic România-SUA şi statutul României de membru al NATO şi al Uniunii Europene se bazează pe valori comune, inclusiv pe angajamentul faţă de statul de drept. Vom continua să susţinem ferm şi clar eforturile preşedintelui Iohannis şi ale instituţiilor judiciare şi de aplicare a legii în această direcţie.

Orice schimbare a legislaţiei anti-corupţie a României trebuie să se facă printr-un proces transparent, deplin consultativ, care consolidează lupta împotriva corupţiei şi pune capăt furtului bogăţiei ţării. Orice propunere legislativă care contravine consolidării statului de drept îi afectează pe toţi românii, indiferent de preferinţele lor politice. Nu considerăm „oportună” nici o măsură care slăbeşte statul de drept în România şi ne aşteptăm ca toate instituţiile din România să încerce să consolideze lupta naţiunii împotriva corupţiei", a declarat Klemm întrebat dacă i se pare oportună modificarea legislaţiei referitoare la graţiere şi la redefinirea abuzului în serviciu, anunţată de Guvernul Grindeanu.

De asemenea, vorbind pe tema scandalului stârnit de Sebastian Ghiţă, scandal în urma căruia generalul SRI Florian Coldea a fost tras pe linie dreaptă, Klemm a negat că aşa-zisele dezvăluiri ale lui Ghiţă vor influenţa în vreun fel atitudinea SUA şi a exprimat susţinerea fermă a ţării sale pentru şefa DNA.

Statele Unite o susţin ferm pe Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef al DNA şi toate instituţiile de luptă împotriva corupţiei din România. Activitatea lor este vitală pentru viitorul României. În ce îl priveşte pe Sebastian Ghiţă, ca regulă generală, nu acordăm prea mare atenţie acuzaţiilor nefondate făcute de persoane care fug de justiţie", a declarat Klemm.

Interviul integral poate fi citit aici