Grup de imigranţi se îndreaptă spre Slovenia după închiderea graniţei ungare

Mii de refugiaţi au sosit în Slovenia din Croaţia, căutând o nouă rută pentru a ajunge în nordul Europei, după ce Budapesta şi-a închis graniţa. Autorităţile slovene au organizat transporturi către Austria.
Emigranţi şi refugiaţi la graniţa dintre Macedonia şi Grecia,
Emigranţi şi refugiaţi la graniţa dintre Macedonia şi Grecia, (Robert Atanasovski/AFP/Getty Images)

Aproximativ 2.700 de bărbaţi, femei şi copii au trecut sâmbătă frontiera dintre Croaţia şi Slovenia cu trenuri şi autobuze, conform oficialilor sloveni. Majoritatea imigranţilor provin din Siria, Irak şi Afganistan, a declarat Caroline van Buren, purtătoare de cuvânt a agenţiei ONU pentru refugiaţi.

“Ei fug de război. Fug, practic, pentru a scăpa cu viaţă”, a declarat ea pentru AFP la punctul de frontieră Petisovci.

Oficialii sloveni au creat puncte de înregistrare în zonele de frontieră, precum şi coridoare pentru a transporta imigranţii înspre nord, către Austria şi Germania, unde doresc să ajungă cei mai mulţi dintre ei.

Ljubljana a trimis, de asemenea, soldaţi pentru a ajuta poliţia cu logistică şi echipamente, a declarat premierul sloven Miro Cerar.

Imigranţii au fost forţaţi să aleagă calea mai lungă spre Austria după ce Ungaria şi-a închis zona de graniţă cu Croaţia vineri noaptea.

Agenţia ONU pentru refugiaţi estimează că Slovenia are capacitatea de a accepta 7.000 de imigranţi pe zi. În acelaşi timp, oficialii sloveni susţin că pot primi zilnic doar 2.500 de refugiaţi şi că noile grupuri de imigranţi vor putea pătrunde în ţară doar după ce grupurile anterioare au părăsit teritoriul sloven.

Totuşi, poliţia croată a declarat că peste 5.000 de refugiaţi au pătruns în Croaţia începând de sâmbătă, sugerând o posibilă blocare a rutei. Acest lucru ar putea avea un efect de domino în toate naţiunile incluse în aşa numită rută Balcanică – Croaţia, Serbia, Macedonia şi Grecia.

Slovenia a declarat că va primi refugiaţi dacă Austria şi Germania îşi menţin graniţele deschise. Croaţia intenţionează de asemenea să îşi menţină graniţele deschise atâta timp cât noii veniţi pot ajunge în Slovenia.

Mii de imigranţi sosesc zilnic în Germania, forţând capacitatea de a oferi adăpost, care este limitată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe