Guvernul ceh supravieţuieşte unui vot de neîncredere

Premierul ceh Andrej Babis
Premierul ceh Andrej Babis (Michal Cizek/AFP/Getty Images)

Guvernul minoritar al premierului ceh Andrej Babis a supravieţuit unui vot de neîncredere în cursul zilei de joi, potrivit Deutsche Welle.

Miliardarul devenit politician este investigat pentru fraudă, conflict de interese şi folosirea eronată a unor subvenţii UE de către imperiul său de afaceri.

După o dezbatere maraton de 17 ore, opoziţia a eşuat să strângă 101 voturi în Parlamentul cu 200 de locuri necesare pentru a răsturna guvernul Babis. Votul final a fost de 85 de voturi împotrivă, 85 pentru şi 30 de abţineri sau voturi neexprimate.

Partidul ANO al lui Babis se află într-o coaliţie de guvernare cu Social-Democraţii de centru-stânga, însă el se bazează pe suportul suplimentar al comuniştilor – care nu sunt un aliat oficial al lui Babis – pentru a ajunge la o majoritate de 108 locuri în Parlament.

Votul de neîncredere a fost declanşat de un raport preliminar al auditorilor din Comisia Europeană, care a descoperit că Babis încă are influenţă asupra Agrofert, un imperiu care cuprinde companii din agricultură, alimentaţie şi mass media.

El a a plasat concernul Agrofert într-un fond fiduciar în 2017 după ce a devenit premier, însă deja din 2014 deţinea funcţiile de vicepremier şi ministru al Finanţelor.

Auditul final este aşteptat în acest an şi ar putea obliga Agrofert să plătească 17,4 milioane de euro sub formă de subvenţii UE.

Babis neagă comiterea vreunei infracţiuni iar ANO rămâne cel mai popular partid din ţară, cu un suport de aproximativ 30%, în pofida protestelor din weekendul trecut, care au cerut demisia premierului şi care au scos pe străzile capitalei Praga aproape 250.000 de persoane. Protestele au fost declanşate după ce Babis a numit un aliat apropiat în funcţia de ministru al Justiţiei, într-un moment în care procurorii încă decid dacă îl vor pune sau nu sub acuzare.

În plus, mulţi dintre opozanţii lui Babis au declarat că politicianul în vârstă de 64 de ani a colaborat cu poliţia secretă comunistă înainte de a avea loc Revoluţia de Catifea în 1989.

Babis şi-a construit reputaţia ca fondator şi lider al imperiului de afaceri Agrofert, care a fost creat la începutul anilor 1990 şi a devenit cel mai mare conglomerat privat din Republica Cehă, fiind alcătuit din peste 250 de companii.

Miliardarul a intrat în politică în 2011 prin înfiinţarea partidului ANO (DA) pe baza unei platforme anti-corupţie, devenind ministru de Finanţe şi vicepremier în 2014. El a fost forţat să iasă din Cabinet în 2017 din cauza unor acuzaţii de fraudă fiscală şi acorduri de afaceri suspecte. Totuşi, criza a provocat căderea guvernului şi a declanşat alegeri parlamentare, în cadrul cărora ANO a obţinut mai multe voturi decât rivalii săi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe