Germania: Maassen rămâne în Ministerul de Interne în poziţia de consultant

Hans-Georg Maassen, fostul director al agenţiei germane de informaţii interne
Hans-Georg Maassen, fostul director al agenţiei germane de informaţii interne (Getty Images)
Andrei Popescu
24.09.2018

Ministrul german de Interne, Horst Seehofer, a declarat că s-a ajuns la un nou compromis cu privire la soarta fostului şef al agenţiei de informaţii interne, Hans-Georg Maassen, care a fost anterior transferat în Ministerul de Interne după un conflict.

Maassen va rămâne în Ministerul de Interne în funcţia de consultant, deşi, pe baza unui acord încheiat vinerea trecută între partidele coaliţiei de guvernare, Maassen urma sa ocupe funcţie de secretar de stat în acest minister.

“Soluţia va fi implementată rapid şi eficient”, a afirmat Steffen Seibert, purtător de cuvânt al cancelarului Angela Merkel.

Totuşi, decizia de vineri a fost criticată de Andrea Nahles, lidera social-democraţilor, care a cerut concedierea lui Maassen fără a i se da un alt post în schimb.

Totuşi, Seehofer a declarat sâmbătă publicaţiei Bild că nu va ceda cererilor de concediere a fostului şef al spionajului german.

Controversa din jurul lui Maassen, în vârstă de 55 de ani, s-a amplificat în ultimele săptămâni după ce acesta a manifestat public îndoieli cu privire la autenticitatea unui material video care arată ceea ce păreau a fi manifestanţi furioşi de dreapta alergând pe străzi după un bărbat în oraşul Chemnitz, despre care se crede că era străin, în timp ce strigau slogane xenofobe. Incidentul a avut loc după înjunghierea fatală a unui cetăţean german.

Maassen nu a oferit nicio dovadă legată de scepticismul său privind originea materialului video. De altfel, el a sfidat-o public pe Merkel şi a sugerat că acel material video ar putea fi fals. Maassen a fost criticat de asemenea pentru că a oferit partidului populist de dreapta, Alternativa pentru Germania (AfD), unele informaţii sensibile despre priorităţile privind securitatea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor