"Game Over" pentru jurnalistul Cătălin Prisăcariu. Conducerea B1 TV l-a dat afară de pe o zi pe alta

Jurnalistul Cătălin Prisăcariu a fost dat afară de la postul B1 Tv după o colaborare de aproape doi ani şi jumătate, motivul invocat fiind "situaţia financiară precară a postului", deşi nimeni nu a încercat să negocieze cu el alte condiţii salariale.
Jurnalistul Cătălin Prisăcariu (paginadepolitica.ro)
Andrei Pricopie
06.04.2015

Jurnalistul Cătălin Prisăcariu a fost dat afară de la postul B1 Tv după o colaborare de aproape doi ani şi jumătate, motivul invocat fiind "situaţia financiară precară a postului", deşi nimeni nu a încercat să negocieze cu el alte condiţii salariale.

Într-o postare pe blogul personal, intitulată "B1: Game Over", jurnalistul a prezentat desfăşurarea evenimentelor:

"Vineri, la finalul emisiunii, am spus că “ne revedem luni, de la ora 19.00″. Ieri, adică sâmbătă, pe seară, conducerea postului m-a informat că nu ne revedem luni. Nici de la 19.00, nici de la altă oră. Şi nici în vreo altă zi. Emisiunea mea, deci, a fost scoasă de pe post.

Singurul motiv invocat: situaţia financiară precară a postului. Dacă vă întrebaţi cum de verdictul financiar pomenit mi-a fost comunicat sîmbătă seară, nu pot decît să ridic din umeri şi să îmi imaginez că, poate, fix atunci, sîmbătă seară, departamentul contabil al postului a încheiat o muncă extenuantă la un raport de audit care a arătat cât de gravă e problema. Dar adevărul e că habar n-am.

Aşadar, relaţia mea cu B1 TV se încheie aici, după o colaborare de aproape doi ani şi jumătate şi vreo cinci sute de ore de emisie. Sper că scoaterea mea de pe post să fie suficientă pentru ca B1 să se salveze de la faliment, îi urez succes conducerii postului în acest titanic demers.

P.S. În caz că vă întrebaţi dacă postul mi-a propus să rămîn să-mi fac emisiunea, dar pe bani mai puţini (nu că ar fi fost mulţi, oricum, în ultimul an şi jumătate am experimentat trei tăieri de venituri) sau chiar gratis, răspunsul este “nu”, nu mi-a propus nimeni aşa ceva. Dar eu aş fi acceptat să muncesc pe şi mai puţini bani decît în octombrie 2012 (cînd a început colaborarea cu B1) sau chiar voluntar? Habar n-am, nu m-a întrebat nimeni. De fapt, am habar: nu aş fi muncit gratis. Dar faptul că postul nu a fost dispus nici să mimeze o negociere arată că scopul era unul precis.

P.P.S. Colaborez încă la revista Kamikaze şi la cotidianul România liberă, deci voi fi de găsit acolo cu texte. Cât despre Tv, habar n-am dacă, în viitor, voi mai avea vreo colaborare cu vreun post".

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor