FOREN 2014: Ziua Minimalizării riscurilor exploatării gazelor de şist

În ultima zi a Forumului Regional al Energiei pentru Europa Centrală şi de Est - FOREN, găzduit de Palatul Parlamentului şi organizat sub egida Consiliului Mondial pentru Energie (WEC), au avut loc mai multe sesiuni dedicate resurselor convenţionale şi neconvenţionale de gaz. Riscurile pentru mediu implicate de fracturarea hidraulică au fost minimalizate de aproape toţi vorbitorii, care au afirmat aproape la unison că apa nu va fi contaminată şi nici nu vor fi cutremure. Mai mult, ei au invocat SUA ca model de exploatare a gazelor de şist, ignorând catastrofele de mediu produse în America.

Profesor dr. inginer Napoleon Antonescu, fost deputat PDSR, a susţinut că accidente se pot produce la orice sondă din lume şi că SUA este cea mai avansată în exploatarea gazelor de şist şi cea mai experimentată în materie de fracturare hidraulică, ajungând la o producţie de peste 30%. El a mai subliniat că mia de metri cubi de gaze costă în SUA sub 100 de dolari, un preţ mult mai mic decât în Europa. Bineînţeles, în opinia sa, asta se datorează exploatării gazului de şist.

Inginerul a recunoscut că în cadrul fracturării hidraulice multi-stage se folosesc cantităţi foarte mari de apă, iar platforma sondei pe care se lucrează este mult mai mare, astfel încât, „ţinând seama de experienţa celorlalţi (a americanilor n.r.), trebuie respectate măsurile de securitate”. El a omis să menţioneze că în SUA au existat cazuri în care substanţele toxice din procesul de fracturare au fost deversate în râuri şi că Pennsylvania, ca şi România, n-a avut o lege care să reglementeze exploatarea gazelor de şist, ci a declarat că „sunt măsuri stricte şi severe, aşa că nu s-a întâmplat niciun accident, iar poluarea apei şi seismele nu au fost datorate fracturării hidraulice”.

În încheierea prezentării sale pline de certitudini, Antonescu a subliniat alternativele la fracturarea hidraulică cu sondă orizontală: cea prin metan lichefiat, fisurarea prin arc electric şi fisurarea cu ajutorul laserului.

La rândul ei, ing. Argentina Tătaru, de la Romgaz, a prezentat „istoria unei tehnologii consacrate - fracturarea hidraulică” şi a ridicat întrebarea retorică „De ce fracturarea hidraulică generează atâta opoziţie? Fără să dea un răspuns concret, experta a ţinut să arate că rezultatul direct al fracturării hidraulice a fost la scară microseismică. Prin urmare, după ce a minimalizat riscul cutremurelor şi al poluării apei fără să intre în detalii, doamna inginer a încheiat spunând că este de datoria specialiştilor să explice populaţiei de ce sunt necesare fracturarea şi exploatarea, din perspectiva independenţei energetice.

Inginerul Titus Traşcă, şi el favorabil exploatării gazelor de şist, a recunoscut totuşi că există pericolul contaminării radioactive cu apă de fracturare şi/sau apă de zăcământ dacă nu se face injecţie de apă reziduală în zăcământ. El a negat însă posibilitatea contaminării apelor subterane şi de suprafaţă ca urmare a fracturării hidraulice.

Pe de altă parte, Traşcă a susţinut că zăcămintele de gaze din şisturi în România au un grad de cunoaştere foarte redus (10-20%), iar potrivit estimărilor Energy Internaţional Agency, resursele geologice ar fi de 1.400 de miliarde de metri cubi.

Conferinţa a continuat cu apologia exploatării gazelor de şist făcută de reprezentanta Agenţiei Naţionale Pentru Resurse Minerale (ANRM), instituţia care a acordat concesiuni pentru gaze de şist fără bază legală, care a afirmat că „piaţa românească este extrem de diversificată prin resursele convenţionale şi neconvenţionale pe care le deţine”. Ea s-a referit şi la stabilirea noilor redevenţe pentru petrol şi gaze în fixarea cărora trebuie să se menţină un echilibru între beneficiile statului şi cele ale investitorilor. Irina Zamfir a arătat că există în prezent 54 de acorduri active pentru prospectare, explorare şi dezvoltare, din care 51% sunt deţinute de Romgaz pentru gaz, iar OMV este majoritar pe petrol.

Reprezentanta ANRM a mai susţinut că România este un jucător-cheie la nivel regional şi a anunţat că „urmează runda XI de ofertare pentru concesiuni, extrem de diversificată, cu 28 de perimetre onshore şi 8 offshore, o diferenţiere a redevenţelor în funcţie de onshore şi offshore”. În opinia ei, „exploatarea de frontieră şi de mare adâncime creşte atractivitatea României, iar ţara noastră ar trebui să preia modelul Marii Britanii cu acordarea de facilităţi pentru accesarea terenurilor.

Inginerul Eugen Sorescu de la Romgaz a arătat că acumulările de gaze de şist din bazinul Transilvaniei nu reprezintă o ţintă, dar tight gas-ul da. Acesta are însă proprietăţi de curgere foarte proaste cu permeabilitate de max. 1mD şi porozitate < 10%, şi ca urmare este exploatabil numai prin fracturare hidraulică. Sorescu a propus un proiect pilot în zona Nadeş-Deleni-Filitelnic pentru explorarea de tight gas.

Gazul din Transilvania este în principal biogenic şi în secundar termogenic. Sorescu a diferenţiat net fracturarea hidraulică clasică de cea aplicată zăcămintelor neconvenţionale.

Vocile critice nu au fost invitate la această dezbatere ştiinţifică

La rândul său, profesorul Mihail Gheorghiţoiu, de la Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, a propus metode alternative la fracturarea hidraulică pentru exploatarea gazelor de şist, precum exfolierea termică cu laser prin încălzirea rocii la 500-600 de grade Celsius şi dilatarea componentelor mineralogice. În acest scop, trebuie adusă o sursă de căldură la peretele sondei, iar ritmul exfolierii trebuie să fie accelerat, astfel încât să crească foarte repede ritmul de transmitere a căldurii.

„Fracturarea hidraulică generează fracturi în peretele puţului, care pot comunica cu fracturile endogene. Prin încălzirea cu gradient mare a rocii se poate produce o exfoliere termică ce lasă curaţi pereţii puţului”, a explicat Gheorghiţoiu.

Alexandru Pătruţi, fost şef al ANRM, a arătat că există diferenţe între raportul Centgas (Centrul European de Excelenţă în domeniul gazelor naturale din argile gazeifere), elaborat la iniţiativa Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), şi recomandările Comisiei Europene, care recomandă ca planificarea strategică şi studiul de impact asupra mediului să se facă înainte de acordarea concesiunii. În opinia sa, legislaţia europeană în domeniul petrolului şi mediului acoperă şi resursele neconvenţionale de gaz, dar ar fi necesare norme tehnice care să reglementeze operaţiunile specifice fracturării hidraulice de mare volum. „A încerca să faci un studiu de impact fără explorare nu este în regulă pentru că ar fi un studiu pur teoretic”, a mai subliniat el.

La rândul său, Bogdan Popescu, de la ZETA Petroleum, a apreciat că succesul exploatării resurselor neconvenţionale din SUA poate fi replicat în România. În opinia sa, trebuie continuată evaluarea tuturor resurselor neconvenţionale care se pot exploata cu tehnologiile existente, oricare ar fi costurile. Inginerul s-a referit la investigarea de tar oil sands, tight basin (Ardeal şi Panonia), coal bed methane şi coal seam gas (zona Petroşani), petrolul de şist (platforma moesică şi moldovenească şi stratele jurasice ale subcarpaţilor), iar în Marea Neagră resursele situate în apele de mare adâncime.

Popescu a mai precizat că nu au fost investigate suficient resursele de gaze de şist din paleozoicul zonelor subcarpatice şi nici cele din paleogenicul maramureşan şi al depresiunii getice. În perimetrele Ţăndărei şi Rădăuţi există gaze de şist în stratele paleozoice. După estimările inginerului, România ar avea gaze pentru încă 125 de ani şi petrol pentru încă 13 ani, cu toate tipurile de resurse adunate (convenţionale şi neconvenţionale investigate).

Popescu consideră că resursele neconvenţionale pot fi exploatate cu succes în România dacă comunităţile primesc o parte din redevenţe, impactul de mediu este acceptabil, rezervele identificate se dovedesc substanţiale şi se menţine preţul la petrol şi gaze.

Inginerul a ţinut să adauge că „există o politică de contestare din partea unor oameni fără bază de pregătire, ca la Pungeşti”.

În încheiere, trebuie notat că vocile critice nu au fost invitate la această dezbatere ştiinţifică. Directorul ştiinţific al Institutului Geologic Român, dr. Mircea Ţicleanu, care ar fi putut contribui cu prezentări la această conferinţă, a aflat despre desfăşurarea FOREN abia în ultima zi a acestuia.