FOREN 2014: "Să se termine odată cu stupizenia şi paranoia publică! Nimeni nu e omorât sau otrăvit de gazele de şist."

Foren 2014.
Foren 2014. (Marina Ştefan)

Palatul Parlamentrul găzduieşte, în perioada 22-26 iunie Forumul Regional al Energiei pentru Europa Centrală şi de Est-FOREN 2014, având tematica "Energia pentru mâine: de la viziune la realitate". Organizat sub egida Consiliului Mondial pentru Energie (WEC), forumul întruneşte 600 specialişti din 15 ţări, lideri în domeniul energiei, reprezentanţi ai autorităţilor guvernamentale şi locale, reprezentaţi ai mediului academic şi universitar, dezvoltatori şi investitori etc. Printre oaspeţi se numără şi ministrul rus al energiei.

Deschiderea festivă a avut loc duminică, la Ateneul Român unde grupul a fost întâmpinat de câţiva opozanţi ai fracturării hidraulice de mare volum, care au ţinut să le transmită liderilorWorld Energy Council mesajele lor împotriva fracturării hidraulice, tehnologie care, conform unor numeroase studii este extrem de nocivă pentru mediu şi om.

Luni, la Palatul Parlamentului au început şi lucrările propriuzise, secţiunea a patra cu tema „Petrol şi gaze – convenţional şi neconvenţional, prezidată de prof.dr.ing. Napoleon Antonescu, având ca punct central controversatele gaze de şist.

După ce moderatorul şi preşedintele sesiunii, dr.ing. Gheorghe Radu, Romgaz S.A., a explicat auditoriului ca „gazele naturale au un rol important în tranziţia spre energiile regenerabile” a urmat şi prezentarea de lucrări.

Prima dintre vorbitori, inginerul Anca Baciu de la ANRM, a prezentat un expozeu având ca subiect campania de informare despre gazele de şist în România, derulată de către ANRM în cadrul unui proiect finanţat 50% Guvern şi 50% printr-un grant primit din partea Comisiei Europene.

Proiectul s-a derulat timp de un an, în cadrul lui elaborându-se un ziar şi o broşură care au fost distribuite în judeţele Vaslui şi Constanţa prin intermediul şi către autorităţile şi instituţiile locale. S-a creat chiar şi un site online de profil şi s-a participat la dezbateri şi dialog cu locuitorii judeţelor amintite, cu scopul "clarificării" problematicii gazelor de şist şi a fracturării hidraulice. Sondajele de opinie operate au condus la dezvoltarea ulterioară a mai multor mesaje cheie, fără nicio legătura cu studiile ştiinţifice ce demonstrează nocivitatea fracturării, dar cu rol liniştitor sau motivaţional pentru români, precum: "Gazele de şist sunt gaze naturale, fracturarea hidraulică este veche de 50 de ani, Tehnologiile şi standardele avansează, Exploatarea nu se face încă, doar explorarea pentru identificarea resurselor, România va deveni independentă energetic, România nu va mai depinde de gazul rusesc, România va putea exporta gaze, Avantaje sociale locale, Creşterea investiţiilor în zonă, Cutremurele sunt insesizabile şi au loc doar când roca este fracturată, Substanţele chimice sunt doar în proporţie de"...(nu se ştie cât).

La rândul să, inginerul Florin Tobescu, ANRE, a reamintit că populaţia lumii creşte, nevoia de energie creşte şi ea exponenţial şi în concluzie, "chiar dacă există opozanţi îngrijoraţi de schimbările climatice sau de impactul asupra mediului, este important să extragem gazele de şist.” Desigur, inginerul ANRE, nu a omis nici noua marotă europeană, şi anume factorul geo-politic care "trebuie luat serios în considerare în actualul context.”

A doua lucrare a fost prezentată de ing. Bogdan Popescu, ZETA Petroleum, şi a avut ca subiect descrierea formaţiunilor Rădăuţi şi Ţăndărei, primele posibile producătoare de gaze de şist. Formaţiunea Rădăuţi din platforma moldovenească este situată aproape de graniţa cu Ucraina la nord şi de graniţa cu Moldova la est, are o structură faliată simplă şi relativ uşor abordabilă, profilul relevat arătând prezenţa şisturilor hidrocarburice la adâncimi relativ mici de circa 1300m spre graniţa ucrainiană. Formaţiunea Ţăndărei din platforma moesica este alipită Dunării spre est, iar spre vest este situată în Caras-Severin, având caracteristici asemănătoare Barnett Shale, prima formaţiune din SUA unde s-a utilizat cu succes fracturarea hidraulică, spre deosebire de Polonia unde, din 60 de sonde doar una ar putea produce.

Evaluarea resurselor s-a făcut, conform inginerului Popescu, considerând doar ce se poate produce cu tehnologia de foraj orizontal şi fracturarea hidraulică, concluzia fiind că rezervele tehnice ar asigura consumul actual pentru 60 de ani.

În favoarea explorării gazelor de şist, inginerul ZETA Petroleum a menţionat că în SUA se forează în zone locuite, chiar în oraşe (total fals)!!!, în România apă şi nisip (ingrediente absolut necesare fracturării hidraulice) sunt din belşug (iarăşi fals), iar premierul Ponta a promis că va face redevenţe speciale pentru gazele de şist. Desigur, nu s-a vorbit despre îmbolnăvirile persoanelor ce locuiesc lângă sonde, nici despre poluarea apelor, nici despre emisiile de benzen, nici despre uriaşele cantităţi de apă ce vor fi scoase din circuitul natural şi agricol, argumentele contra fracturării hidraulice constând în instabilitatea poziţiei politicienilor (premierul Ponta a introdus legea specială RMGC dar deputatul Ponta nu o va vota) şi opinia publică insuficient educată, pe linia lansată cu succes de Ion Iliescu ce explica recent că cei ce se opun proiectului Roşia Montană sunt nişte retrograzi neinformaţi.

Specialistul ZETA a recomandat ANRM să continue „educarea” populaţiei care "în mod stupid se opune" şi a concluzionat că resursa neconvenţională trebuie explorată întrucât zăcămintele clasice sunt pe ducă, chiar dacă neconvenţionalul este mult mai scump şi cu risc mult mai mare. ”Să se termine odată cu stupizenia şi paranoia publică!” căci din câte ştie el „nimeni nu e omorât sau otrăvit de gazele de şist."

A treia lucrare a fost susţinută de prof.dr.ing. Mihai Gheorghitoiu, UPGP, cu titlul „Introducere în forajul sondelor de exploatare a gazelor de şist”.

Prezentarea a fost tehnică, remarcabilă fiind fiind tehnologia de ultima oră „Peelwell drilling” cu care se poate ajunge până la 15-20.000 metri, urmat apoi de exemplul practic al forajului orizontal, practicat la Suplacu de Barcău, între dec.2013 şi ian.2014, permanent supravegheat timp de două luni pentru a evita prăbuşirea. Menţionăm în context că, în ultimii 15 ani, pământul din Suplacu de Barcău, zonă unde se exploatează intens hidrocarburi, s-a lăsat cu 25 de centimetri.

Următorul vorbitor, dr. Ionuţ Purica, Academia Română, şi-a început prezentarea intitulată „Impactul economic regional al gazelor neconvenţionale” declarând că, surprinză, „rezultatul analizelor arată că există gaze de şist în România”.

Referindu-se la strategia de securitate energetică elaborată de Comisia Europeană, vorbitorul din partea Academiei a dezvăluit că importurile zilnice ale UE costă 1 miliard de euro pe zi, ceea ce revine la circa 11 lei pe zi de persoană. Vulnerabilitatea UE este în creştere, a mai susţinut vorbitorul, apăsând şi el pedala noului context european, reţeaua de gaze trebuie să devină mai sigură din punctul de vedere al surselor care intră. Se prevede o conductă care să lege nordul Finlandei cu sudul Greciei pentru a folosi gazele de şist din Polonia, Ucraina, România, Bulgaria şi Grecia.

În prezent importul gazelor costă România 1% din PIB, iar spre 2020 poate ajunge la 1,5% din PIB, dar dacă România va începe să exploateze gaze de şist şi gazele off-shore din 2020, se termină cu importul ba chiar poate deveni exportator, a mai afirmat vorbitorul, susţinând că, dacă piaţa comercială este coerentă, atunci creşterea ofertei ar trebui să determine scăderea preţului şi să aducă şi avantaje bugetare din redevenţe şi taxe pe profit, dar mai ales din taxele pe salariile locurilor de muncă, inclusiv a celor generate indirect, în proporţie de 3-5 la 1 loc de muncă direct.

Tot despre securitate, plus interconectare a vorbit şi inginerul leton Zeltins Namejs care a explicat importanţa depozitele subterane de gaze naturale de la Incukalns (de tip acvifer) în contextul securităţii aprovizionării cu gaze a regiunii baltice. Inginerul leton a mai vorbit despre problema interconectorilor din zonă, dintre Estonia şi Finlanda care traversează marea Baltică, conexiunea Polonia-Lituania care leagă Varşovia de Vilnius, staţiile de lichefiere a gazului natural şi despre acordul dintre Lituania şi Ucraina.

La rândul său, ing. Marius Nenisanu, Romgaz, a relevat rolul strategic al depozitelor subterane de gaze naturale mai ales în actualul context, "subliniind necesitatea unei legi de obligativitate a creerii depozitelor cu rol comercial, operaţional şi strategic."

În prezent există astfel de depozite amplasate lângă surse (Ardeal-6) şi lângă consumatorul cel mai mare (Bucureşti -2), dar fără a mai fi necesare în viitorul apropiat altele noi. Depozitele subterane pot fi în rezervoare golite de petrol şi gaze (77%), în acvifere (15%) şi în caverne saline(8%) cu condiţia asigurării etanşeităţii. Forajul orizontal se utilizează şi în cazul depozitelor subterane. Obiectivele de viitor sunt creşterea capacităţii de înmagazinare şi livrare zilnică, a flexibilităţii în operare, a siguranţei în exploatare, eficientizare şi menţinerea integrităţii.

Lucrarea ing. Bogdan Mureşan, Amromco, „Sonde de gaze de şist sigure şi depozite subterane de gaze naturale”, a fost de departe cea mai remarcabila prezentare din ea reieşind clar că forarea hidraulică este departe de a fi sigură.

La foraj apar probleme de contaminare, căci presiunea fluidului de foraj (în care conform unui raport UE sunt instroduse cel puţin 260 de substanţe chimice, unele toxice, altele cangericene) este mai mare decât cea din gaură de sondă. Trebuie stabilită o procedură de evaluare a distanţei până la care a fost invadat mediul. Prezenţa gazelor de-a lungul găurii de sondă impune monitorizarea migrării gazelor prin canalele noroiului de sondă.

„Buba e cimentul” – Se caută soluţii pentru creşterea rezistenţei în timp a cimentului, pentru turnarea riguroasă, utilizând centrori."a susţinut Mureşan, afirmând că, la cimentare apar probleme ca urmare a migrării gazului prin pasta de ciment, ceea ce generează reacţii chimice cu componente ale cimentului, de unde rezultă tensiuni în cămaşa de ciment, ceea ce reduce durabilitatea cimentării. Trebuie evitată distrugerea prin microfisuri a cămăşii de ciment căci aceste crăpături şi fisuri facilitează migraţia gazului prin zona cimentată. Trebuie monitorizată şi verificată integritatea cămăşii de ciment. „După 10-15 ani mai mult de 50% din sonde au probleme de integritate a cămăşii de ciment”. O soluţie pleacă de la proiectarea „long life cement” a declart specialistul care a explicat că şi gravul accident din golful Mexic s-a datorat proastei centrări a coloanei de exploatare.

Ultima alocuţiune aparţine dr.ing. Gheorghe Radu, Romgaz şi a fost centrată pe rolul gazului natural în tranziţia către energia regenerabilă.

„În România regenerabilele au fost amplasate empiric şi aiurea, cum ar fi în Dobrogea unde consumul este mic, ceea ce supune sistemul de transport al electricităţii, şi aşa învechit, la presiuni inacceptabile”,a afirmat Gheorghe Radu subliniind că energiile regenerabile au fost în mod agresiv favorizate în România prin politica certificatelor verzi, deşi ele au o hibă şi anume, producţia lor este aleatorie.

Extragerea gazelor din zăcăminte neconvenţionale va duce la scăderea ponderii celorlalţi combustibili convenţionali, mai poluanţi, având ca alte avantaje, preţurile mai mici, accesibilitatea, şi favorizarea ca back-up a promovării energiilor regenerabile a susţinut Radu, afirmând că gazul natural este cel mai puţin poluant atât ca şi combustibil energetic, cât şi utilizat în transporturi, capitol la care România "stă foarte prost."

Investiţia specifică, atât pentru dezvoltarea atât a producţiei de gaze naturale cât şi a altor instalaţii care utilizează gazele naturale, este mai mică decât în cazul altor combustibili fosili a afirmat Gheorghe Radu, subliniind încă o dată importanţa strategică a depozitării subterane a gazelor naturale.

Din expozeul inginerului Romgaz a reieşit că ” exploatărea gazelor neconvenţionale are costuri de 3 până la 5 ori mai mari decât costurile producţiei de gaze naturale convenţionale, spulberând astfel iluzia generată de vorbitorul de la Academia Româna care explicase ceva mai devreme că gazele de şist vor fi ieftine dacă piaţa e corenta iar oferta creşte.

Concluzii – Surprize aşteptate, contraste şi manipulări

La unison, industriaşii din lumea petro-gazului au susţinut abordarea explorării şi producţiei de gaze din zăcăminte neconvenţionale, respectiv de gaze de şist. Interesantă este însă contradicţia dintre aprecierea opozanţilor fracturării hidraulice drept "stupizi şi paranoici" concomitent cu prezentarea evidentelor tehnologice de migraţie a gazelor spre cota zero ca urmare a slabei integrităţi a tubulaturii şi cămăşuirii de ciment a sondelor.

Cât despre raţiunile economice care ar putea justifica potenţiala calamitare a mediului, pe termen lung, de parcă aşa ceva poate fi justificat, este cel puţin ciudată aprecierea că preţul gazelor va scădea ca urmare a creşterii ofertei prin aportul gazelor de şist, câtă vreme costurile de producţie ale acestora sunt cvadruple. Deşi riscul extragerii acestora este marcant mai important, el nu pare a fi luat în calcul în estimările de costuri. Oare cine şi cum îl va plăti ?

Preponderenţa în creştere a factorului geopolitic în contextul actual în defavoarea principiilor prevenţiei şi a acţiunii preventive, nu contravine oare principiului dezvoltării durabile? Oare industria de petrol şi gaze îşi propune rescrierea Tratatului de la Lisabona? Din păcate, sesiunea a fost închisă fără să se găseaeasca timp pentru întrebări şi răspunsuri, care ar fi trebuit date de către prof.dr.ing. N. Antonescu, aşa că nu am avut cui pune toate aceste întrebări.

Prezentarea campaniei de informare despre gazele de şist şi fracturarea hidraulică este un exemplu de intervenţie directă a statului în favoarea companiilor interesate de extragerea gazelor de şist. Oare acesta este rolul statului într-o societate democratică ?