Fiscul, cu ochii pe cei care pleacă din ţară pentru mai mult timp. Îi va amenda dacă nu-şi declară intenţia

Persoanele care pleacă din România pentru o perioadă de peste şase luni sau pentru mai multe perioade ce însumează şase luni, într-un interval de 12 luni consecutive, vor fi obligate să notifice fiscul. Altfel, vor fi amendate.
. (Epoch Times România)
Ana Ion
10.09.2017

Începând cu 1 ianuarie 2018, românii care îşi propun să lipsească din ţară pentru mai mult de şase luni de zile vor risca să fie amendaţi dacă nu notifică în prealabil Fiscul cu privire la intenţia lor de a lipsi din România. Notificarea trebuie făcută prin completarea şi depunerea unui chestionar de rezidenţă fiscală, informează avocat.net.

Documentul trebuie înregistrat la unitatea Fiscului din raza domiciliului cu 30 de zile înainte de plecarea din România. Scopul acestei măsuri este ca autorităţile să aibă în timp util informaţiile necesare pentru a decide dacă persoana respectivă trebuie scoasă sau menţinută în continuare în evidenţele fiscale române.

Potrivit unei ordonanţe a Guvernului, amenzile pentru nedepunerea în timp util a chestionarului vor fi între 50 şi 100 de lei.

Obligaţia notificării Fiscului anterior plecării pe termen lung din ţară este prevăzută de Codul fiscal şi este detaliată de Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1.099/2016, şi începând de la 1 ianuarie 2018, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017, neîndeplinirea acesteia va putea fi amendată cu sume cuprinse între 50 şi 100 de lei.

Conform unor precizări făcute lunile trecute de Fisc, obligaţia vizează orice persoană fizică ce stă în România şi pleacă mai mult timp din ţară, indiferent de motiv (muncă, studii etc.). Prin excepţie, vor fi scutiţi de această obligaţie românii care lucrează în străinătate ca funcţionari sau angajaţi ai statului român.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor