Fenomenul Piteşti – şi astăzi, în şoaptă despre comunism

(MICHAEL KAPPELER / AFP / Getty Images)

După 60 de ani, zeci de cărţi, articole, interviuri, documentare pe acest subiect, experimentul macabru de la Piteşti rămâne un subiect mereu ne-epuizat.

Acest fenomen, care reia în mic ceea ce înseamnă în mare întregul experiment diabolic din care face parte, şi anume experimentul comunist, ne urmăreşte ca o umbră. Crimele nu se şterg niciodată, cu atât mai mult crimele împotriva spiritului uman.

Tortură neîntreruptă, blasfemie, umilinţă, prăbuşire sufletească, iertare - acesta este drumul pe care au fost împinşi 600 dintre cei mai buni studenţi români, în închisoarea Piteşti, între 1949 şi 1951.

Torturarea fără limite a deţinuţilor politici de către alţi deţinuţi (obligaţi prin schingiuiri să devină torţionarii propriilor lor camarazi) a avut un scop dublu: pe termen scurt, obţinerea de informaţii despre activitatea anti-comunistă a victimelor; pe termen lung, anihilarea lor fizică şi morală.

60 de ani mai târziu, victimele vorbesc despre una dintre cele mai inumane acţiuni represive din istoria recentă. Astfel, Centrul de Studii în Istorie Contemporană, Editura Filos şi Librăria Bizantină au găzduit marţi, 13 martie, discuţia pe tema „Fenomenul Piteşti după 60 de ani. Ce ne mai spune astăzi?”. Invitaţii, Demostene Andronescu (poet, fost deţinut politic), Răzvan Codrescu (poet, eseist, editor) şi Alin Mureşan (istoric, preşedinte al Centrului de Studii în Istorie Contemporană), au evocat aspecte ale fenomenului Piteşti, pornind de la câteva fragmente din filmul documentar „Demascarea”.

“Piteştiul poate fi privit pe două paliere”- spune Alin Mureşan - “pe cel al faptelor concrete (torturi, demascări, etc) şi lupta nevăzută, înfuntarea dintre bine şi rău.

Istoricul Centrului de istorie contemporană a făcut legătură cu ceea ce se întâmplă astăzi în societate, concluzionând că există o nefericită continuitate între trecut şi prezent. “Dacă am încerca paralela, s-a renunţat la tortură, ideologiile s-au schimbat puţin şi nu mai există ideologia comunistă, există ideologia constiţiunii politice.

Răzvan Codrescu - poet, eseist, editor la editura Cristiana - a vorbit despre acest experiment diabolic care nu urmărea să distrugă omul doar fizic, ci urmărea să-l pervertească, să-l înjosească şi să-l angajeze apoi ca unealtă în re-educarea altora. Latura perversă a terorii depăşea cu mult planul fizic, pentru că Piteştiul a depăşit terorismul printr-o formă foarte sofisticată de bestialitate satanică. “Trebuia să te lepezi de tot - de la Dumnezeu până la propriul tău suflet, de la cel mai bun prieten până la propriii părinţi şi să inventezi cele mai mari monstruozităţi imaginabile pe care să ţi le asumi în aşa fel încât, dacă nu mori acolo, în iadul de la Piteşti, în clipa în care vei ieşi afară vei fi definitiv discreditat, distrus sufleteşte, în imposibilitate de a te mai redresa vreodată.”

Contribuţia şi vina purtată pentru realizarea acestui plan diabolic este greu de delimitat, sugerează Răzvan Codrescu afirmând că “e greu de realizat cât a fost iniţiativa personală a lui Ţurcanu, sau cât au fost dispoziţii venite de la Securitate şi de la eşaloanele superioare ale Ministerului de Interne, cât a fost un plan elaborat la Kremlin şi executat la Bucureşti, cât a fost contribuţie românească sau ne-românească la acest fenomen. În culisele Piteştiului întâlnim comisari ruşi, aventurieri politici evrei, elemente alogene, vindicative, unguri, ţigani, etc. dar nu e onest să dăm vina pe aceste elemente ne-româneşti.”

H.R Patapievici spunea undeva că “ar trebui să măsurăm aşa-zisul nostru mioritism” cu fenomenul Piteşti şi că aici se ridică adevărata problemă a specificului naţional. Căci, cum a fost posibil un asemenea fenomen în sânul unui popor care se pretinde de 2000 de ani creştin?

Fără a se declara de acord cu poziţia lui Patapievici, Răzvan Codrescu recunoaşte că este enorm de învăţat din acest experiment. Poate fi vorba şi despre cei care au rezistat la Piteşti.

“N-a existat experienţă mai plină de consecinţe decât Piteştiul care să pună omul în situaţii mai extreme”, afimă editorul, “care să probeze până la urmă chiar şi peste trupuri zdrobite şi peste conştiinţe anulate faptul că umanul până la urmă triumfă. Au fost zdrobiţi oameni, dar omul n-a putut fi zdrobit.”

Un exemplu puternic de cădere, suferinţă extremă şi ridicare din cădere este cel al părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, pe care Răzvan Codrescu l-a cunoscut, afirmându-i acestuia traseul spiritual ca fiind cea mai bună dovadă a faptului că experimentul Piteşti n-a reuşit.

“O întâlnire esenţială în viaţa mea”, a declarat Răzvan Codrescu pentru Epoch Times România - “a fost aceea cu părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa”, care era student la medicină pe când era deţinut la Piteşti. “E vorba de un om care a experimentat pe pielea lui şi adâncurile infernului dar şi o rezistenţă care e unică în tot fenomenul concentraţionar românesc.

Sub bătăi îngrozitoare, au fost smulse tot felul de declaraţii din partea studentului la medicină Gheorghe Calciu, dar, în timpul proceselor el nu a mai recunoscut niciodată acele lucruri, oricâte torturi i-au fost administrate ulterior.

Răzvan Codrescu: “Trebuia să te lepezi de tot - de la Dumnezeu până la propriul tău suflet, de la cel mai bun prieten până la propriii părinţi şi să inventezi cele mai mari monstruozităţi imaginabile pe care să ţi le asumi în aşa fel încât, dacă nu mori acolo, în iadul de la Piteşti, în clipa în care vei ieşi afară vei fi definitiv discreditat, distrus sufleteşte, în imposibilitate de a te mai redresa vreodată.”

“M-a impresionat traseul său paulinic, în afara faptului că a făcut 20 de ani de închisoare (părintele Calciu a făcut închisoare şi în timpul lui Gheorghiu Dej). A căzut foarte jos şi apoi toată viaţa a fost o ispăşire permanentă a ceea ce a păţit în anii tinereţii. Eu cred că a reuşit să-şi răscumpere greşelile şi asta dovedeşte că, prin oricâte grele încercări ar fi fost, Dumnezeu a pus în om puterea să se redreseze, să-şi revină şi s-o ia de la capăt. Adică e cumva ceea ce spunea Hemingway în “Bătrânul şi marea” că “omul în esenţa lui poate fi zdrobit dar nu poate fi învins”.

Al doilea invitat al serii, Dan Andronescu, 85 de ani, este un poet al închisorilor. El nu a trecut prin Piteşti dar şi-a petrecut peste 11 ani la Aiud, Jilava şi Gherla.

“Aproape nimeni din cei trecuţi prin Piteşti nu au putut rezista”, observă Dan Andronescu rememorând lecturi şi povestiri despre experimentul macabru. “Cei care rezistau cel mai mult, în momentul în care cădeau, cădeau cel mai jos. Deveneau unii dintre cei mai feroce torţionari. Oameni blânzi, care nu ar fi fost în stare să dea un brânci cuiva, ajungeau bestii. Asta a fost de fapt şi ţinta: să trezească bestia în om şi să-l dezumanizeze.

La mult timp după ce a ieşit din închisoare, a simţit din plin umilinţa şi discriminarea regimului care promitea egalitate şi dreptate.

“Timp de 10 ani nu mi s-a dat serviciu cât de cât conform cu pregătirea mea”, a declarat Dan Andronescu pentru Epoch Times România. Eu mă pregătisem să devin profesor, dar nici vorbă să fiu primit în învăţământ, mai ales că era vorba de o materie considerată politică - istoria. Deabia am reuşit să-mi dau examenul de licenţă, după 10 ani de la eliberare. Am intrat în puşcărie în ‘52 când am terminat facultatea, din 1964 până în 1973 am lucrat muncă necalificată, încărcător-descărcător. Abia în `74-`75 am reuşit să intru la o redacţie de istorie.

Concluzia serii a fost că a vorbi despre ororile comunismului în România este mai mult decât o necesitate, este o obligaţie. Cu atât mai mult cu cât există o inhibiţie în acest sens ce domneşte în cercurile oficiale.

Întrebat de impactul pe care aceste conferinţe îl au la nivelul societăţii noastre care nu s-a vindecat niciodată cu adevărat de comunism, istoricul Alin Mureşan a răspuns pentru Epoch Times România:

“Eu nu cred foarte mult în conferinţe, cred în cercetare, în cărţi, în filme, în siteuri şi în toate produsele acestea pe care le putem livra pe piaţă. Din acest punct de vedere răspunsul a fost mult peste aşteptări. Şi cartea şi siteul s-au bucurat de mult mai mult interes decât ne putem aştepta. E adevărat că se mai vorbeşte încă, pe ici pe colo despre comunism în şoaptă, dar nu se vorbeşte destul de bine. Încă există foarte mult de făcut în cercetare, încă foarte multe subiecte neacoperite aşa cum trebuie.

Rugat să menţioneze două din cauzele pentru care se vorbeşte în şoaptă despre comunism, Alin Mureşan a răspuns că e vorba mai ales de “complicitatea cu fostul regim a câtorva dintre persoanele care se află în funcţii de conducere, în instituţii, în servicii secrete etc. Pe de altă parte, există alte motive - multe arhive s-au deschis în ultimii ani. Nu avem o cultură a sintezelor în ceea ce priveşte istoriografia. Foarte multe subiecte sunt tratate oarecum superficial, la repezeală şi încercăm să corectăm acest lucru cât ne stă în putinţă. Tocmai de aceea am înfiinţat şi Centru de Istorie Contemporană”.

Una din gazdele evenimentului, Ionuţ Trandafirescu, directorul general al editurii Filos, a remarcat cât de important e să înţelegem ce s­-a întâmplat atunci, pentru a şti să ne raportăm astăzi la prezent.

“În zilele noastre nu cunoaştem sau înţelegem greşit că românii au rezistat în comunism”, a declarat Ionuţ Trandafirescu pentru Epoch Times. “Avem nişte exemple extraordinare pe care trebuie să le evidenţiem şi să le aducem în faţă, iar opinia publică să afle despre ele. Există nişte oameni care au rezistat şi la care trebuie să ne raportăm, ca la nişte valori, ca la nişte repere. Repere, de care avem foarte mare nevoie în zilele noastre. Ele fie lipsesc, fie au devenit non-repere. Ne rezumăm la nişte non-valori, trăim haotic şi nu ştim exact care sunt bazele noastre.

De exemplu, ar fi trist dacă am face abstracţie de dimensiunea spirituală a poporului român. Ştim că în comunism, majoritatea au rezistat datorită acestei dimensiuni. E un pilon de rezistenţă, temelia.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne