Facebook dă jos pagina ‘Luaţi cu asalt Zona 51’ apoi o publică la loc

Autostrada "Extraterrestrial" acoperită de stickere pe I-375 lângă Rachel, Nevada,
Autostrada "Extraterrestrial" acoperită de stickere pe I-375 lângă Rachel, Nevada, (David Becker/Getty Images)

Compania Facebook este implicată într-un nou scandal privind cenzura, după ce gigantul social media a depublicat pagina - "Luaţi cu asalt Zona 51", care strânsese în câteva săptămâni peste 1 milion de înscrieri.

Pagina îşi propune să ridice misterul pe care administraţia americană îl menţine din 1947 asupra Zonei 51, despre care se afirmă că ar găzdui proiecte speciale şi chiar tehnologie extraterestră.

După ce a depublicat pagina câteva zile, Facebook a publicat-o din nou.

„A fost o greşeală, iar pagina evenimentului este acum disponibilă din nou”, a declarat pentru Fox News un purtător de cuvânt al Facebook.

Matty Roberts, care a lansat evenimentul la începutul acestui an, a spus că pagina a dispărut „fără niciun motiv” timp de aproximativ două zile. După ce mass-media a început să raporteze dispariţia paginii evenimentului, Roberts a declarat pentru Fox, că „evenimentul a fost restaurat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic”. Roberts a postat o imagine de ecran pe pagina sa personală de Facebook a unui mesaj pe care compania l-a trimis, menţionând că evenimentul a fost înlăturat deoarece încălca „standardele comunităţii” Facebook.

"Niciodată n-au menţionat vreun motiv", a spus Roberts pentru CNET înainte de a fi restabilită pagina. "Am creat un eveniment similar care a adunat aproximativ 15.000 de oameni înainte de a fi depublicat fără niciun motiv."

Roberts a spus că o altă pagină, pentru un festival care avea loc în cu totul alt loc, a fost, de asemenea, eliminată.

"Cred că este destul de stupid din partea companiei Facebook, mai ales că încercam să îi conving pe oameni să nu ia baza cu asalt", a spus Roberts. „Şi acum mi-am pierdut întreaga audienţă.”

Evenimentul „Luaţi cu asalt Zona 51”, este programat să înceapă pe 20 septembrie şi să ţină două zile.

O postare fixată pe pagina de Facebook spunea: „Salut guvernul SUA, aceasta este o glumă şi nu intenţionez de fapt să merg mai departe cu acest plan. M-am gândit doar că ar fi amuzant şi să-mi fac rost de nişte likeuri pe internet. ”

Departamentul Apărării a sfătuit oamenii să nu intre în zonă.

″ [Zona 51] este un poligon de pregătire pentru forţele aeriene ale Statelor Unite şi am descuraja pe oricine să încerce să intre în zona în care antrenăm forţele armate americane”, a declarat pentru Washington Post purtătorul de cuvânt al Forţei Aeriene, Laura McAndrews.

„Forţele aeriene ale SUA sunt întotdeauna gata să protejeze America şi bunurile sale.”

Surse au declarat publicaţiei TMZ, pe 15 iulie, că persoanele care comit o infracţiune în apropierea Zonei 51, inclusiv intrarea ilegală, vor fi arestate şi urmărite penal. O sursă a spus că poliţia locală este pregătită să utilizeze gaze lacrimogene pentru a descuraja pe oricine se află în apropierea zonei.

Un expert OZN a declarat luna trecută că se îndoieşte că oamenii vor continua iniţiativa, în ciuda numărului mare de înscrieri, dar că, dacă amatorii o fac, ar putea fi un dezastru.

Nick Pope, care a investigat obiecte zburătoare neidentificate pentru Ministerul Apărării din Marea Britanie, a declarat pentru „Fox & Friends First” că oamenii „nu vor merge până la capăt”, dar că întreaga poveste „demonstrează un nivel imens de interes pentru acest subiect”.

Chiar şi în situaţia improbabilă în care unii reuşesc să pătrundă în interiorul unor clădiri vor găsi doar drone şi aeronave de generaţie nouă, a spus el.

Pope a vorbit, de asemenea, cu publicaţia britanică Metro: „Storm Zona 51” implică în mod clar o pătrundere ilegală într-o zonă militară fiind un lucru extrem de grav. "Nu recomand deloc o astfel de acţiune. Este iresponsabil, ilegal şi potenţial periculos."

„Invadarea unei baze militare este o infracţiune federală, iar oamenii riscă să primească închisoare, o amendă şi un cazier”, a continuat Pope. „Semnele de avertizare din Zona 51 chiar afirmă că utilizarea forţei letale este autorizată.”

Chiar dacă asaltul va avea loc sau nu, întregul eveniment a produs meme-uri fabuloase pe internet.

Conspiraţii

Zona 51 - de fapt baza aeriană Nellis, în apropiere de Groom Lake (parte a unui complex militar mai mare) - a intrat în atenţia publicului mult după incidentul de la Roswell, din 1947, când se presupune că o navă de origine extraterestră ar fi căzut în deşert (varianta Pentagonului este că acolo s-ar fi prăbuşit un balon al armatei americane).

Zona 51 este învăluită de un mister atât de deplin încât guvernul federal american nici măcar nu a confirmat existenţa ei până în 2005.

Numeroase teorii ale conspiraţiei stipulează că în Zona 51 s-ar afla tehnologie extraterestră pentru survol aerian, în ciuda faptului că în anii '90 omul de ştiinţă american Bob Lazar a făcut o serie de dezvăluiri plasând tehnologia extraterestră deţinută de SUA într-o zonă mai îndepărtată numită S4, unde mai multe hambare au fost săpate în stâncă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură