Expertă:”Rusia se va mulţumi cu o zonă tampon în Ucraina” (interviu)

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, la depunerea jurământului în Parlamentul de la Kiev. 7 06 2014.
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, la depunerea jurământului în Parlamentul de la Kiev. 7 06 2014. (youtube.)

Autorităţile de la Kiev nu vor prelungi armistiţiul în regiunile din estul Ucrainei, a anunţat preşedintele Petro Poroşenko în noaptea de luni spre marţi. Armistiţiul decretat de conducerea de la Kiev urma sa expire luni seară, dar el a fost de mult încălcat de separatiştii ruşi. ”Impactul planului de pace al preşedintelui Poroşenko asupra războiului pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei a fost unul aproape de zero. Moscova a încercat să discrediteze actuala putere de la Kiev în faţa electoratului. Probabil se va mulţumi cu crearea unei buffer zone în Ucraina, fie prin prelungirea la nesfârşit a conflictului dintre separatişti şi Kiev, fie prin refuzul de a susţine orice tentative de negociere ale autorităţilor ucrainene, eventual după modelul Transnistriei”, explică Ileana Racheru, cercetătoare la Institutul Diplomatic Român, într-un interviu acordat Epoch Times.

Epoch Times: Reprezintă planul de pace al lui Poroşenko o soluţie viabilă pentru rezolvarea situaţiei din Ucraina? A dat el rezultate până acum?

Planul de pace propus de preşedintele Poroşenko nu trebuie analizat din perspectiva viabilităţii acestuia pentru situaţia internă din Ucraina, ci ca un test pentru Moscova şi un mesaj pentru Occident.

Planul de pace al lui Poroşenko poate fi interpretat ca un test al reacţiilor Moscovei care ar putea oferi predicţii cel puţin sumare pentru planurile de viitor ale Rusiei în legătură cu conflictul din Ucraina şi modul în care va relaţiona cu regimul politic de la Kiev.

Reacţiile Rusiei la planul Poroşenko arată că Moscova nu este dispusă să pună capăt conflictului prea curând şi că nu s-a resemnat cu venirea la putere la Kiev a unui regim pro-occidental. Impactul acestui plan asupra războiului pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei a fost unul aproape de zero. Preşedintele Putin a abordat situaţia din Ucraina potrivit pattern-ului pe care Moscova l-a stabilit unilateral în negocierile cu noua putere de la Kiev: declaraţiile oficiale ale preşedintelui Putin şi ale ministerului de externe Lavrov nu corespund cu realitatea de pe câmpul de luptă. Vladimir Putin a anunţat că susţine planul propus de Poroşenko, dar separatiştii şi forţele ruseşti care luptă în Ucraina au încălcat înţelegerea cu privire la încetarea temporară a focului, la doar câteva ore după ce aceasta fusese negociată şi agreată cu preşedintele ucrainean.

Moscova a încercat să discrediteze actuala putere de la Kiev în faţa electoratului propunându-i-l ca mediator pe oligarhul pro-rus Viktor Medvedciuk şi forţând negocierile cu liderii separatiştilor din Doneţk şi Lugansk. În toamna anului trecut, Medvedciuk, un oligarh pro-rus cu legături de cumetrie în familiile Putin şi Medvedev, nu avea mai mult de 1% în preferinţele electorale ale ucrainenilor. Participarea lui Medvedciuk la negocierile cu privire la soluţionarea conflictului ar fi arătat că revoluţia de pe Maidan nu a fost un moment decisiv care să conducă la schimbări de proporţii în Ucraina, ci doar o scânteie fără efecte, care, la fel ca şi revoluţia oranj s-ar putea încheia cu reinstaurarea la putere unei coaliţii informale specifice Ucrainei şi alcătuită din lideri politici şi oligarhi. Intenţiile Moscovei de a impune Kievului negocieri cu liderii separatiştilor indică două scenarii: încercări ale Moscovei de a aduce negocierile într-un punct mort după scenariul din Transnistria (unde Rusia invocă în mod fals faptul că partea transnistreană nu este de acord cu iniţiativele Chişinăului şi că Moscova nu poate constrânge Tiraspolul); tentativa de a discredita regimul politic de la Kiev care ar trebui să negocieze cu persoane cu o reputaţie disputabilă lideri de bande criminale locale din Donbas).

În acelaşi timp, planul Poroşenko este un semnal pe care Kievul îl transmite Occidentului - disponibilitatea Ucrainei de a pune capăt conflictului prin negocieri şi nu printr-o intervenţie militară în forţă a armatei ucrainene.

Merge descentralizarea propusă de planul Poroşenko în sensul federalizării dorite de Rusia?

Proiectele de federalizare şi descentralizare propuse de Kiev şi Moscova nu au fost detaliate. Dar, o observaţie preliminară arată că atât Moscova cât şi Kievul prezintă la nivel discursiv o miză falsă a viitorului - drepturile lingvistice/culturale ale minorităţii ruse. Cel mai important punct al negocierilor este acordarea sau nu a unor atribuţii în domeniul politicii externe pentru regiunile din estul Ucrainei. Rusia a solicitat prin planul de federalizare acordarea unor astfel de prerogative pentru a se asigura că Ucraina nu se va integra în UE şi nu va adera la NATO. În menţiunile făcute de preşedintele Poroşenko cu privire la prerogativele regiunilor din est nu s-au regăsit referiri la potenţiale prerogative în domeniul politicii externe.

Cum interpretaţi reacţia Rusiei la planul Poroşenko? Putin spune că-l susţine, dar îi cere preşedintelui ucrainean să negocieze cu separatiştii şi masează iar trupe la graniţă….Ce urmăreşte Rusia în această fază în Ucraina? Kremlinul nu a putut împiedica alegerile prezidenţiale …Caută acum să facă ţara neguvernabilă sau federalizare?

Pentru a răspunde la această întrebare ar trebuie să analizăm poziţiile ”istorice” ale Rusiei ca actor de relaţii internaţionale, modul în care aceasta a încercat să se impună pe arena internaţională. Există două poziţii din care Rusia a acţionat - ca imperiu în expansiune şi ca imperiu în proces de contracţie.

Cel mai important punct al negocierilor este acordarea sau nu a unor atribuţii în domeniul politicii externe pentru regiunile din estul Ucrainei. Rusia a solicitat prin planul de federalizare acordarea unor astfel de prerogative pentru a se asigura că Ucraina nu se va integra în UE şi nu va adera la NATO.

Planurile de viitor prezentate de preşedintele Putin cu privire la politica externă a Federaţiei Ruse arată că liderii de la Kremlin consideră că după experienţa negativă a imperiului în contracţie din anii 1990, Rusia a trecut printr-un proces de stabilizare internă şi că are capacitatea de a acţiona din nou ca un imperiu în expansiune.

Imperiul în expansiune nu înseamnă însă absorbţia totală a unor teritorii în cadrul Federaţiei Ruse, ci crearea unei zone în care Moscova are supremaţia ca influenţă politică şi economică şi/sau construirea unor zone tampon de securitate în calea expansiunii Occidentului.

Pentru redobândirea statutului de imperiu, Ucraina are importanţă vitală pentru Rusia. Deocamdată, Moscova ştie că nu mai poate dobândi supremaţia politică sau economică în Ucraina prin aderarea acesteia la Uniunea Vamală aşa că probabil se va mulţumi cu crearea unei buffer zone în Ucraina(fie prin prelungirea la nesfârşit a conflictului dintre separatişti şi Kiev, fie prin refuzul de a susţine orice tentative de negociere ale autorităţilor ucrainene, eventual după modelul Transnistriei).

Ce va face Poroşenko dacă planul său nu are efectele dorite? Vorbea despre un plan B…

Planul B sugera cel mai probabil continuarea acţiunilor militare, dar armata ucraineană a suferit foarte multe pierderi şi a dovedit că nu are trening-ul şi dotarea necesare pentru un război împotriva Rusiei. Cel mai bun lucru pe care l-ar putea face Poroşenko ar fi organizarea de alegeri parlamentare anticipate în toamnă pentru a încerca să înfrunte Rusie cu mijloacele soft ale unei legitimităţi de netăgăduit a regimului pro-occidental.

Cât despre Acordul de asociere, acesta este doar un prim pas în procesul de apropiere de UE care poate fi sau nu ireversibil în funcţie de determinarea autorităţilor de la Kiev de a implementa reforme. Marea problemă a Ucrainei în procesul de europenizare sunt resursele umane - aceiaşi politicieni care au ratat reformele după revoluţia oranj şi aceeaşi administraţie coruptă şi ineficientă. DCFTA deschide piaţa UE pentru produsele din Ucraina, dar pentru a avea acces la această piaţă producătorii ucraineni trebuie să implementeze standardele UE, altfel riscă ca mărfurile lor să fie accesibile doar pe piaţa ucraineană sau a statelor CSI. În eventualitatea ultimului scenariu, efectele semnării DCFTA ar fi nule.

Principalul argument susţinut de oficialii ruşi pentru a justifica opoziţia FR faţă de decizia autorităţilor de la Kiev de a semna DCFTA a fost faptul că mărfuri ieftine europene ar putea pătrunde fără taxe pe piaţa statelor din zona de liber schimb a CSI, după ce vor fi ”convertite/deghizate” în mărfuri ucrainene. Acordurile semnate în cadrul zonei de liber schimb a CSI prevăd însă proporţiile în care pot fi manufacturate produsele provenite din alte zone pentru a fi considerate sau nu ca provenind din spaţiul CSI.

Poziţia Rusiei nu este confirmată de principalii parteneri ai acesteia din spaţiul ex-sovietic. La 30 iunie 2014, Rusia a solicitat partenerilor din uniunea vamală (Belrus şi Kazahastan) să impună taxe mai mari pentru importurile din Ucraina. Ambele state au declinat propuneri Moscovei fără a detalia motivele refuzului. Vicepremierul Belarusului, participant la discuţiile din Cadrul Comisiei Economice Eurasiatice, a declarat că semnarea DCFTA de către Ucraina nu este în prezent un pericol pentru economia Uniunii Vamale.

Ileana Racheru este cercetătoare la Institutul Diplomatic Român (IDR).