Expert Promo-Lex: Guvernul s-a implicat în trasarea hotarelor circumscripţiilor electorale

Faptul că Guvernul, care este un organ politic şi o emanaţie a majorităţii parlamentare, a dictat regulile de joc Comisiei pentru constituirea circumscripţiilor uninominale, este, în opinia lui Pavel Postică, o problemă foarte mare.
Pavel Postică, reprezentant al Misiunii de Observare Promo-LEX, 28 iunie 2015
Pavel Postică, reprezentant al Misiunii de Observare Promo-LEX, 28 iunie 2015 (serviciul de presă Promo-Lex)

Guvernul Republicii Moldova a aprobat miercuri harta circumscripţiilor uninominale în care vor avea loc alegerile parlamentare din 2018. Potrivit directorului programului de monitorizare a proceselor democratice din cadrul Promo-LEX, Pavel Postică, recent trasata hartă a circumscripţiilor electorale ne arată un peisaj foarte neuniform, în special în zona centrală a Republicii Moldova.

Majoritatea circumscripţiilor uninominale sunt compuse din mai multe raioane, fapt ce ar putea complica constituirea organelor electorale care urmează să organizeze alegerile în aceste unităţi administrativ-teritoriale. „Consiliul electoral de circumscripţie trebuie creat de către administraţia publică locală de nivelul doi. Atunci când avem circumscripţii create din trei sau patru unităţi administrativ teritoriale de nivelul doi, cărei unităţi administrative dăm prioritate pentru a desemna persoane în această circumscripţie? Lucrurile sunt, într-un fel sau altul, destul de complicate”, a explicat Pavel Postică în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Totodată, Postică a ţinut să specifice că acolo unde deputaţii vor fi aleşi pe liste de partid, deficienţa principală va fi pragul extrem de mare de accedere în Parlament. Cu toate că acest prag a fost păstrat la 6%, de facto, numărul deputaţilor care vor putea accede în Parlament s-a micşorat de două ori.

Dacă anterior un partid care acumula 6% putea să treacă în Parlament cu şase deputaţi, acum va trece cu trei deputaţi. Acest lucru va limita posibilitatea de a accede în Parlament pe lista proporţională a partidelor mici sau care nu au un suport popular foarte mare. Asta este principala problemă care va fi pe partea proporţională. Pe cea majoritară, acolo unde vom alege cel mai probabil deputaţii în baza unor circumscripţii uninominale lucrurile par să fie şi mai complicate”, a adăugat expertul Promo-Lex.

Mai mult decât atât, deşi la suprafaţă ar părea că la suprapunerea informaţiilor cu privire la controlul administrativ în unele unităţi administrativ-teritoriale, cu harta rezultatelor ultimelor alegeri parlamentare din 2014 şi prezidenţiale din 2016, datele ar coincide, Postică opinează că nu ar trebui să se tragă concluzii doar în baza unor informaţii parţiale, adică rezultatele alegerilor din 2014 şi 2016.

Trebuie să mergem în cumul luând în calcul şi alegerile locale generale din 2015, şi situaţia la momentul de faţă – cine sunt primarii acestor localităţi pentru că ei, la rândul lor, vor desemna funcţionari în organele electorale. Lucrurile nu sunt atât de simple cum par la prima vedere atunci când suprapui mai multe hărţi”, a punctat Postică.

În opinia expertului Promo-Lex, o problemă foarte importantă în prezent ar fi faptul că i s-a permis Guvernului să traseze hotarele circumscripţiilor electorale, întrucât Guvernul este un organ politic, o emanaţie exclusiv a majorităţii parlamentare şi nu a întregului parlament sau a întregului popor. „Aceasta este prima deficienţă. A doua este faptul că Guvernul a dictat regulile de joc acestei comisii, i-a stabilit regulamentul de activitate”, a subliniat acesta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe