EXCLUSIV. Michael Hayden pentru Epoch Times: Casa Albă ignoră elefantul din cameră

Epoch Times a avut ocazia să-l intervieveze pe Gen(r) Michael Hayden, cel care a schimbat pentru totdeauna faţa agenţiilor de intelligence americane la începutul secolului XXI
Preşedintele american Barack Obama (st) şi fostul preşedintele George W. Bush.
Preşedintele american Barack Obama (st) şi fostul preşedintele George W. Bush. (Captură Foto)

Când generalul american Michael Hayden m-a surprins cu un apel telefonic la ora 7 dimineaţa, ora New York-ului, pentru un moment m-am simţit un om cu însemnătate. Nu este un lucru la care te aştepţi din partea unui general de un asemenea calibru - un om care, în ultimul deceniu, a fost considerat maestrul spionajului american. Multe ţări şi organizaţii ar dori să arunce o privire, chiar şi pentru un moment, asupra secretelor pe care le ascunde mintea sa.

Dar Hayden este modest şi în timpul convorbirii am remarcat că este şi o persoană foarte plăcută. După ce a condus Serviciul de Informaţii al Forţei Aeriene Americane (AIA) în anii 1990, a fost promovat în 1999 în funcţia de şef al NSA şi după alţi şapte ani a fost numit şef al CIA.

Generalul Michael V. Hayden numit director CIA , 18 mai 2006.
Generalul Michael V. Hayden numit director CIA , 18 mai 2006. (Jim Watson/AFP/Getty Images)

În această funcţie Hayden s-a aflat zilnic în biroului fostului preşedinte George W. Bush. Există puţine persoane în SUA cu acest gen de experienţă în informaţii.

După ce a devenit şef al CIA în 2006, Hayden a făcut unele schimbări drastice, cea mai semnificativă fiind atacarea ţintelor teroriste cu drone teleghidate. Această măsură a atras ulterior nemulţumire în SUA, când dronele au bombardat autovehicule suspecte în Afganistan şi Pakistan, omorând şi civili.

“O parte a acelei măsuri a constat în afirmaţiile inevitabile – exagerate, dar nu complet incorecte – privind producerea de pagube colaterale”, a susţinut generalul.

Chiar dacă Hayden a manifestat oarecare regret, nu cere iertare. În timpul mandatului său, CIA s-a transformat dintr-o agenţie pentru colectarea de informaţii din afara SUA în ceva ce aduce aminte mai mult de predecesorul ei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial – Biroul pentru Servicii Strategice (OSS), o agenţie de informaţii care a executat raiduri asupra ţintelor naziste, asasinate, răpiri şi operaţiuni de sabotaj.

Generalul nu şi-a cerut scuze, dar a declarat că reflectă asupra lucrurilor pe care le-a făcut în timpul mandatului său. În special, ceea ce el numeşte “obsesia pentru războiul împotriva terorii” – o politică pe care el însuşi a condus-o şi a modelat-o în timpul deceniului trecut, după 11 septembrie 2001.

În retrospectivă, Hayden consideră că susnumita campanie distrage atenţia agenţiilor de informaţii americane şi le face să rateze o ţintă importantă care este ameninţătoare pe termen lung – marele elefant din cameră – despre care, însă, vom discuta mai târziu.

Epoch Times: În timpul mandatului dumneavoastră de director al NSA, aţi oferit administraţiei Bush dovezi circumstanţiale asupra prezenţei armelor de distrugere în masă (WMD) în Irak – dovezi care s-au dovedit greşite – şi aţi consolidat decizia de a merge la război. Regretaţi acest lucru?

Directorul NSA Gen. Michael Hayden, îl asistă pe preşedintele american George W. Bush în Biroul Oval  al Casei Albe 8 mai 2006
Directorul NSA Gen. Michael Hayden, îl asistă pe preşedintele american George W. Bush în Biroul Oval  al Casei Albe 8 mai 2006 (Roger Wollenberg-Pool/Getty Images)

Michael Hayden: “Bineînţeles. Am greşit. Iar aceea a fost responsabilitatea mea nu a Administraţiei; aş mai spune că – nu numai că noi am greşit - dar am oferit administraţiei un sentiment de încredere pe care nici măcar noi nu îl aveam în privinţa informaţiilor pe care le obţinusem.

Epoch Times: Cu siguranţă un om în poziţia dumneavoastră uneori simte că are “mandatul divin” de a conduce problemele globale şi de a modela lumea.

Hayden: “Aşa este uneori. De aceea, un ofiţer de informaţii trebuie să fie umil. Când soseşte la o întâlnire cu preşedintele, un ofiţer de informaţii este capabil să creeze limite la stânga şi dreapta pentru logica discuţiilor.

“Sincer vorbind, în sectorul informaţional, uneori tot ce ai sunt dovezi circumstanţiale. Când poţi obţine ceva cu un grad de absolută siguranţă, atunci nu mai vorbim de informaţii. Oamenii confundă activităţile informaţionale cu construirea unui caz în sistemul judiciar. În Justiţie, informaţia are rolul de a dovedi ceva fără nicio urmă de îndoială. În timp ce activităţile de intelligence urmăresc să permită acţiunea chiar şi în condiţii de dubii.

“Indiferent, pe lângă colectarea de informaţii există mulţi alţi factori legitimi în conversaţie: politica preşedintelui, politica vremii, valorile ţării respective, limitările financiare etc., care contribuie la luarea unei decizii finale”.

Spionajul electronic

Înainte să preia conducerea CIA, Hayden a revoluţionat o altă controversată agenţie de informaţii – NSA - responsabilă cu interceptarea şi procesarea apelurilor telefonice şi transmisiunilor din întreaga lume.

Sediul NSA din Fort Meade, Md.
Sediul NSA din Fort Meade, Md. (Brendan Smialowski/AFP/Getty Images)

Atacurile din 9/11 l-au determinat pe Hayden, cu suportul lui Bush, să iniţieze în cadrul NSA programe masive fără precedent de monitorizare şi colectare de date. Aceste programe l-au determinat pe fostul contractor al NSA Edward Snowden – suspectat că ar spiona pentru China – să expună modul în care agenţia a devenit un fel de “Big Brother” capabil să vadă şi să audă aproape tot.

Hayden nu pare să fie deranjat de acest lucru. Din contră, în noua sa carte din 2016, “Playing to the Edge: American Intelligence in the Age of Terror”, el alege să răspundă decisiv la ceea ce el numeşte o “mare neînţelegere” a ceea ce s-a întâmplat de fapt. În ceea ce îl priveşte, mass media a reuşit “să vadă filmul” despre activităţile cibernetice ale NSA într-un stadiu foarte târziu, spre final, ceea ce a dus la o înţelegere greşită fundamentală.

Cartea lui Hayden nu descrie activităţile gen Jack Bauer sau Jason Bourne. Mai degrabă încearcă într-o manieră calmă, fără drame, să prezinte publicului ceea ce fac de fapt agenţiile americane de informaţii.

“Am avut o abilitate teoretică să accesăm un procentaj ridicat de apeluri telefonice primite şi efectuate în SUA”, a precizat el, dar a subliniat faptul că, în practică, NSA a ascultat aceste apeluri doar atunci când a fost clar faptul că cel puţin una dintre părţile unui apel avea legătură cu grupul terorist Al-Qaeda.

Pe parcursul a zeci de pagini, Hayden nu numai că încearcă să lămurească publicul asupra activităţilor NSA de colectare de informaţii şi să abordeze ignoranţa despre care susţine că există asupra acestui subiect, ci, de asemenea, să şi atace.

Generalul Michael Hayden, director al CIA la o emisiune Meet the Press în Washington 30 martie 2008.
Generalul Michael Hayden, director al CIA la o emisiune Meet the Press în Washington 30 martie 2008. (Brendan Smialowski/Getty Images for Meet the Press)

Hayden susţine că Snowden, prin actele sale, a asistat ţări care doresc să distrugă Internetul. Ţări care se tem de schimbul liber de idei şi de comerţul liber, şi care doresc să aplice regimul lor totalitar pe Internet – ţări precum China.

Generalul susţine că Snowden a oferit acelor ţări amuniţie atunci când a afirmat că, deşi americanii susţin că doresc un Internet liber, de fapt ei îşi ascund intenţiile reale – acelea de a spiona pe toată lumea.

Epoch Times: Care este diferenţa dintre spionajul chinez şi cel american?

Hayden: “Noi spionăm dar o facem numai pentru a asigura securitatea şi libertatea cetăţenilor noştri. Nu folosim instrumentele spionajului de stat pentru avantajele comerciale americane. Iar aceasta este o diferenţă enormă."

“Aşadar, de exemplu, când chinezii au furat anul trecut 24 milioane de date din Biroul american pentru Managementul Personalului, nu m-am plâns. Este un spionaj de stat legitim. Dacă aş putea să o fac împotriva chinezilor, aş face-o. Greşeala noastră a fost aceea că nu ne-am putut proteja propriile informaţii.”

Epoch Times: Însă, când ei pătrund ilegal în calculatoarele companiilor comerciale din SUA pentru a oferi informaţiile companiilor chineze, atunci este altceva

Hayden: “M-aţi întrebat care este diferenţa – aceasta este diferenţa”.

Hayden a făcut referire, printre altele, la comentariile şefului FBI James Comey într-un interviu cu emisiunea “60 Minutes” de la CBS. Comey a declarat că există două tipuri de companii în SUA: cele care au fost hăckuite de chinezi şi cele despre care nu se ştie că au fost hăckuite de chinezi.

Conform datelor oferite de Commission on the Theft of American Intellectual Property, furtul cibernetic chinez costă companiile americane aproximativ 300 miliarde de dolari pe an, şi 1,2 milioane de locuri de muncă.

Michael Hayden: Dacă nu gestionăm într-o manieră corectă problema chineză ar putea exista rezultate catastrofice pentru [întreaga] lume.

Am încercat să intru mai mult în subiect şi l-am întrebat pe Hayden despre temerile că unele companii de telecomunicaţii chineze precum Huawei – un producător de smartphone-uri şi echipamente pentru reţele – spionează SUA. Hayden a confirmat faptul că Huawei spionează pentru regimul chinez, dar nu a dorit să intre în detalii.

Huawei, a fost acuzată de spionaj pentru Ministerul Securităţii Statului şi de crearea unei infrastructuri pentru spionaj în mai multe ţări
Huawei, a fost acuzată de spionaj pentru Ministerul Securităţii Statului şi de crearea unei infrastructuri pentru spionaj în mai multe ţări (Luis Gene/AFP/Getty Images)

“Nu voi intra în detalii privind companii precum Huawei, ZTE, Lenovo şi alţii, deoarece există diferenţe între ele. Dar vă pot spune că efortul industrial chinez împotriva SUA este absolut uimitor, după părerea mea. Nu am văzut niciodată ceva la o asemenea scară şi atât de persistent venind înspre SUA.”

Când am încercat să obţin mai multe informaţii, Hayden a precizat: “Uitaţi, când Huawei crează infrastructura unei anumite ţări, Chinei îi va fi mai uşor să spioneze acea ţară, chiar dacă nu sunt acorduri sau înţelegeri secrete, sau chiar dacă nu există relaţii de spionaj între Huawei şi Ministerul Securităţii Statului [din China, n.r.]. Atât voi spune despre acest subiect.”

Epoch Times: În Israel există temeri serioase că agenţii chinezi intenţionează să fure tehnologia companiilor israeliene în cadrul fiecărui acord major care este semnat, chiar dacă [ei] devin parteneri legitimi într-o companie israeliană. Ce ar trebui să facă companiile israeliene?

Hayden: “Mă opun furturilor chineze de tehnologie. Susţin ideea ca ei [chinezii] să îşi creeze propria tehnologie. Dar, la mijloc, există companii chineze care achiziţionează tehnologie în cursul normal al afacerilor lor. Dacă acest lucru este bun sau rău depinde de circumstanţele specifice ale tehnologiei în cauză.

“Aşadar, nu spun că aceşti chinezi sunt un duşman al SUA sau al Israelului şi că nu ar trebui să avem niciun fel de relaţii. Mai degrabă, susţin că ei au transformat furtul de informaţii industriale într-o politică de stat.”

Hayden a discutat în cartea sa despre o călătorie pe care a făcut-o în China (pe când era şef al NSA) pentru a se întâlni cu directorul celui de-al Treilea Departament al Statului Major chinez al Armatei de Eliberare a Poporului. Dar în loc să ofere informaţii despre întâlnire, sau despre ceea ce s-a întâmplat în spatele scenei, Hayden a subliniat un aspect complet diferit.

"Unul dintre şoferii chinezi pe lângă care a trecut convoiul nostru nu s-a dat la o parte, iar noi ne grăbeam să ajungem la întâlnire. Când am trecut în cele din urmă de el, am putut să văd în oglindă că o maşină de poliţie care ne însoţea l-a oprit pe şofer şi agenţii au început să-l bată după ce l-au târât afară din autovehicul."

"În timpul unei vizite ulterioare în Oraşul Interzis, un grup de agenţi îmbrăcaţi în negru au împrăştiat turiştii chinezi din calea noastră. Am pretins că suntem obosiţi şi le-am cerut să plecăm cât mai curând posibil."

"Acest lucru m-a făcut să mă întreb cum s-au gândit chinezii că vom reacţiona la toate acestea. Ştiau atât de puţine despre noi încât s-au gândit că nu ne-ar deranja? Sau poate ne cunoşteau şi nu le-a păsat. Sau, poate, au încercat să trimită un alt mesaj. Dacă au încercat să trimită un mesaj, nu l-am înţeles."

Epoch Times: În ultimii ani, ziarul Epoch Times a expus încălcări grave ale drepturilor omului care au loc în China, precum recoltarea de organe de la prizonieri de conştiinţă, nevinovaţi. Sunt aceste lucruri luate în considerare de către agenţiile de informaţii?

Hayden: "Da. Raportăm despre tot ce se întâmplă în China. Guvernul ne prioritizează anumite cerinţe informaţionale şi încercăm intens să colectăm informaţii pe baza acelor cerinţe. Situaţia drepturilor omului în China face parte din acele cerinţe."

Birourile CIA din Langley, Va.
Birourile CIA din Langley, Va. (AP Photo/J. Scott Applewhite)

Marele elefant din cameră

În aceste zile, după câţiva ani de luptă împotriva terorismului, fostul şef al spionajului american observă activităţile guvernului SUA şi a agenţiilor americane de informaţii dintr-o perspectivă mai largă. Spre deosebire de alte persoane aflate în poziţii de putere, este mai puţin îngrijorat de extinderea prezenţei grupului jihadist Daesh sau de valul de imigranţi care mătură în prezent Europa.

Bineînţeles, urmăreşte evenimentele cu atenţie şi consideră că este important ca ele să fie gestionate bine. Dar, în acelaşi timp, Hayden îşi pune următoarea întrebare: este posibil ca această obsesie pentru războiul împotriva terorii, pe care l-a condus în deceniul trecut, să îi fi făcut pe americani să rateze “marele elefant din cameră”?

“Am devenit foarte concentraţi pe ameninţările curente şi pe soluţionarea lor”, a susţinut Hayden. “O mare parte din ceea ce numim analize informaţionale – realizate în sectorul informaţional american – este concentrată pe ţinte specifice: să ne asigurăm că nimeni nu se urcă într-un avion cu o bombă, de exemplu. Există o tendinţă naturală de a ne concentra pe ceea ce este urgent, imediat şi cred că acest lucru se face în detrimentul unor elemente strategice pe termen mult mai îndelungat.”

Epoch Times: Care sunt acele elemente periculoase? Ce este “marele elefant din cameră”?

Hayden: “China, fără nicio îndoială. Aici nu vorbesc doar despre ameninţări; discut despre înţelegerea Chinei şi construirea unei relaţii cu ea pe baza acţiunilor deja întreprinse de China şi pe baza intenţiilor sale.

“Sincer, cred că am pierdut Rusia din vedere şi ar fi bine să ne revenim şi să-l înţelegem mai bine pe [preşedintele rus Vladimir] Putin şi dinamica Rusiei de astăzi. Se pare că am fost atât de surprinşi când Rusia s-a retras din Siria şi cred că nu am estimat corect ceea ce a făcut Rusia în Crimeea.

Gen. Michael Hayden, directorul CIA în Washington 30 martie 2008.
Gen. Michael Hayden, directorul CIA în Washington 30 martie 2008. (Brendan Smialowski/Getty Images)

“Cred că există o înţelegere generală în comunitatea de informaţii a SUA că acest lucru este adevărat. Acum, provocarea este cum schimbi acele lucruri, ţinând cont de faptul că ameninţările curente rămân atât de dominante”.

Când a discutat despre Rusia, Hayden a plasat-o alături de alte ţări instabile şi ameninţătoare precum Iran şi Coreea de Nord. Dar când a discutat despre China, el a mers mai departe şi a folosit un ton foarte serios: Dacă nu gestionăm într-o manieră corectă problema chineză, a precizat el, ar putea exista “rezultate catastrofale pentru [întreaga] lume”.

Epoch Times: Ce anume vreţi să spuneţi prin “rezultate catastrofale pentru [întreaga] lume”?

“Este vorba de o viziune pe termen îndelungat asupra dinamicii dintre noi şi chinezi. Dinamica dintre o putere existentă, SUA, şi o putere în curs de consolidare, China. Acest lucru s-a mai întâmplat în istorie. Uneori, apariţia unei noi puteri a fost gestionată bine şi paşnic: modul în care Marea Britanie, de exemplu, a gestionat apariţia Statelor Unite în urmă cu 100 de ani.

“Alteori, deseori, acest lucru nu a fost gestionat bine şi a dus la conflicte semnificative – precum Marea Britanie şi Germania imperială în 1914. Spun doar că este un lucru foarte important şi foarte dificil de gestionat.”

Epoch Times: Ce anume prevedeţi dacă nu se gestionează problema chineză într-o manieră corectă?

Hayden: “Ocazional vor avea loc confruntări, sunt sigur. Vor exista incidente şi, cea mai mare temere a mea este că s-ar putea întâmpla lucruri care să se transforme într-un conflict masiv – sau în cel mai bun caz, o consolidare a poziţiilor şi crearea unor diviziuni precum cele pe care le-am avut cu Uniunea Sovietică în perioada de vârf a Războiului Rece.”

Epoch Times: Ce anume v-a făcut să reflectaţi asupra politicii informaţionale pe care aţi condus-o în toţi acei ani?

Hayden: “În timp ce mă aflam încă în funcţie, am început să observ o problemă, anume că pe măsura trecerii timpului, atenţia pe care noi o acordam războiului împotriva terorii a creat tot mai multe deficienţe în alte locuri. De când am plecat, fenomenul s-a agravat. I-am spus acest lucru lui David Petraeus înainte să depună jurământul ca şef al CIA. Am spus: ‘David, vei asuda zilnic pentru a-ţi aduce aminte că avem o răspundere mult mai mare [decât războiul împotriva terorii]’”.

Interviu luat de Epoch Times Israel

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii