Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din istorie [video]

Elisa Leonida Zamfirescu a devenit prima femeie inginer din istorie. Acest weekend marchează aniversarea a 131 de ani de la naşterea sa, ocazie cu care Google i-a dedicat un doodle. Născută la Galaţi, în anul 1887, a încercat fără succes să se înscrie la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti, după terminarea liceului cu note mari. Cu toate acestea, ea a fost respinsă fiind femeie, aşa că a decis să plece la Berlin.

Elisa Leonida s-a înscris în 1909 la Academia Regală Tehnică din Berlin, la Charlottenburg, devenind prima femeie studentă a acestei universităţi. Dar şi acolo a fost acceptată cu greu, din cauza aceloraşi prejudecăţi. Rectorul s-a simţit obligat să-i atragă ferm atenţia ca „nu cumva să dea prilej de nemulţumire, ea fiind un caz aparte”. La cererea sa de înscriere, decanul Hoffman s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument chemarea esenţială a femeii, cei trei K - Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucătăria). Acelaşi decan, dar şi alţi profesori, în timpul studiilor şi în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezenţa. Cu răbdare, cu dârzenie şi cu silinţă, a transformat prejudecăţile, ostilitatea şi privirile batjocoritoare în admiraţie generală, chiar a decanului Hoffman, care, înmânându-i diploma, a declarat, printre altele: „Die Fleissigste der Fleissigsten” (cea mai silitoare dintre silitori).

Presa vremii (publicaţia Minerva şi alte ziare ale acelor vremi) au consemnat evenimentul: „Elisa Leonida, prima femeie inginer din ţara noastră şi din Germania”, „O compatrioată a noastră, domnişoara Elisa Leonida, în loc să studieze Literele sau Medicina, sau, mai rău, Dreptul, a studiat ingineria la Berlin”, „În inginerie viitorul femeilor e mare, d-ra Leonida a trecut cu deosebit succes examenul final, obţinând diploma de inginer”. În 1912 a absolvit cu calificativul “bine”, spre admiraţia decanului, şi a devenit oficial prima femeie inginer din lume, cu specializarea chimie.

După absolvire, în timpul primului război mondial, a condus un spital de campanie în apropiere de Mărăşeşti. Pentru munca sa a primit mai multe premii. În acest timp s-a întâlnit cu chimistul Constantin Zamfirescu, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu. S-au căsătorit în timpul războiului.

Mai târziu, a devenit şefa laboratoarelor Institutului Geologic din România şi, în acelaşi timp, a lucrat ca profesor de fizică şi chimie la Şcoala de Fete "Pitar Moş" şi la Şcoala de Electrotehnică şi Mecanică.

Zamfirescu a fost, de asemenea, prima femeie membră a Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR) şi a făcut parte din Asociaţia Internaţională a Femeilor Universitare. A lucrat până la vârsta de 75 de ani şi a murit la 25 noiembrie 1973 la Bucureşti.