Elena Udrea: "Nu sunt parte a sistemului, îmi asum să fiu cea care îl detonează" (Video)

Învinuită de infracţiuni în două dosare - Microsoft şi Gala Bute - fostul lider PMP, Elena Udrea a susţinut luni după-amiază o conferinţă de presă, pentru a aduce clarificări cu privire la acuzele ce i se aduc de către DNA.
Elena Udrea, adusă cu mandat la DNA, 29 ianuarie 2015 (Epoch Times România)
Loredana Diacu
02.02.2015
Se încarcă player-ul...

Învinuită de infracţiuni în două dosare - Microsoft şi Gala Bute - fostul lider PMP, Elena Udrea a susţinut luni după-amiază o conferinţă de presă, pentru a aduce clarificări cu privire la acuzele ce i se aduc de către DNA.

Udrea a negat acuzaţiile ce i se aduc în Gala Bute (abuz în serviciu, cu obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite), susţinând că singura sa vină este că a dorit "ce au dorit milioane de români în 2010", respectiv să-l vadă pe Lucian Bute boxând în România.

"Atunci, în Parlament se dădeau declaraţii că Guvernul e incapabil să-l aducă pe Lucian Bute să boxeze acasă. Dacă e vreo vină că am vrut ca ministerul pe care l-am condus să-şi facă promovarea cu cel mai mare campion pe care îl avea România la acea vreme, am greşit.", a declarat Udrea, acuzată de procurorii anti-corupţie că "avea un interes direct în organizarea galei, urmărind obţinerea unor beneficii electorale prin asocierea imaginii cu cea a sportivului."

"A fost o oportunitate pe care am considerat-o ca atare şi e treabă unui ministru în funcţie să considere dacă un lucru e oportun sau nu şi răspunde politic, şi nu penal, pentru asta. A fost o oportunitate ca acest minister să folosească fonduri europene pentru a promova imaginea României", a mai adăugat Udrea, citată de Hotnews, adăugând că era "o uriaşă oportunitate" ca brandul turistic al ţării, "plătit din bani europeni să fie văzut de sute de milioane de oameni.

Acuzată de DNA că a folosit fonduri publice într-o modalitate interzisă de lege, pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, Udrea s-a apărat susţinând că evenimentul nu a fost organizat de ministerul său pentru că nu era legal, însă a contractat publicitate în condiţiile legii.

"Că dovada e faptul că nu am achitat întreaga valoare a contractului, organizatorii nu şi-au respectat obligaţiile respectate de a expune brandul.", a afirmat Elena Udrea, acuzând că dosarul Bute este legat de declaraţiile pe care le-am făcut vineri în care am acuzat actualul şef SRI.

"Nu se poate să faci percheziţii la patru ani şi ceva de la momentul acţiunii, ce speri să mai găseşti azi? Consider că e o încercare de intimidare, mă aştept la orice, de decredibilizare a mea, un dosar în care sunt pomenită de patru ani şi abia acum mi se stabileşte calitatea de inculpat. Sunt convins că se va face după tipicul văzut, îngroparea în acuzaţii, în cauze penale.", a precizat fosta candidată la preşedinţie.

Udrea a mai acuzat că "s-au activat acoperiţii din presă iar politicienii cu schelete în dulap" în loc să spună să "cerceteze justiţia" au sărit să o acuze pe ea şi să spele imaginea generalului Coldea.

"Nu am încredere în cercetarea lucrurilor pe care le-am reclamat, ca ancheta pe care şi-o face singur Coldea la SRI va da vreun rezultat, că în comisia parlamentară unde va fi audiat dl Coldea de dl Ghiţă, dl Verestoy, un parlamentar implicat în dosare penale, de alţi parlamentari cu probleme. Nu am încredere că vor avea curaj să cerceteze lucrurile pe care eu le-am spus.", a adăugat deputatul.

Cât despre faptul că acuzaţiile sale la adresa şefului interimar SRI, Generalul Florian Coldea au fost lansate abia după ce a fost pusă sub urmărire penală în dosarul Microsoft şi nu înainte, Udrea a adăugat că deşi a aflat din toamnă anumite lucruri nu a vorbit nimic până acum din cauză că i-ar fi fost frică şi l-a acuzat pe Coldea că vrea să capete control total asupra ţării.

"Am văzut cum toţi marii bărbaţi politici ai ţării s-au ascuns pe sub mese. (...) Dacă lor, acestor mari bărbaţi ai României le este frică, sunteţi de acord că poate să îmi fie şi mie frică? Am făcut-o acum, când sunt sigură că drumul pe care a pornit generalul Coldea, planul pe care îl pune în practică în fiecare moment, e gata de a fi desăvârşit, controlul total asupra acestei ţari."

"Cred că societatea civilă ar trebui să se întrebe dacă e normal ca o putere ocultă să influenţeze activitatea instituţiilor democratice ale statului român, dacă un om care ştie bubele din capul parlamentarilor să influenţeze activitatea parlamentului.", a adăugat Udrea.

Deputatul a mai precizat că inclusiv punerea sub acuzare a judecătorului CCR, Toni Grebla s-a produs deoarece acesta nu a răspuns "la ordine."

"Vedem cum dl Greblă, pentru că nu a acţionat cum s-a dorit a fost imediat chemat la DNA."

(Reamintim că Greblă a fost pus sub acuzare la scurtă vreme după ce preşedintele CCR, Augustin Zegrean s-a plâns de presiuni asupra judecătorilor, în contextul respingerilor legii Big Brother 3, cerută insistent de SRI)

"Ma simt mai în siguranţă supravegheată de poliţie. În acest moment mă simt mai în siguranţă supravegheată de poliţie.", a adăugat Udrea, care a mai lăsat să se înţeleagă, şi dintr-o postare pe Facebook, că generalul Coldea încearcă să o "rezolve."

"Nu sunt parte a sistemului, l-am cunoscut din interior, cineva trebuie să spună din interior ce se întâmplă şi îmi asum să fiu eu cea care detonează acest sistem.", a mai adăugat deputatul.

Udrea a mai făcut apel către societatea civilă, către cei "care nu vor să se întoarcă la vremurile când stăteam ascunşi de frica securităţii" să aibă curaj şi să nu treacă cu vederea încercarea de a ocupa puterea folosind informaţiile pe care în calitate de şef al SRI dl Coldea le are.

"Nu acuz SRI, un om nu înseamnă o instituţie, dl Coldea e doar un om, nu o instituţie.", a concluzionat deputatul.

Acuzele pe care DNA i le aduce Elenei Udrea

Potrivit unui comunicat al procurorilor anti-corupţie, învinuirile ce i se aduc Elenei Udrea sunt: abuz în serviciu, cu obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

"În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - doamna Laura Codruţa Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de UDREA ELENA GABRIELA, membru al Camerei Deputaţilor care, în perioada în care se presupune că a săvârşit faptele, a îndeplinit funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.", se arată în comunicatul DNA.

Faptele au legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 – 2012, informează DNA.

Infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu încheierea de către MDRT a unui contract de prestări servicii de promovare

Procurorii DNA arată că la data de 24.06.2011 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a atribuit un contract în valoare de 10.175.168,44 lei, prin care S.C. Europlus Computers S.R.L., trebuia să presteze servicii de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box. Metoda de atribuire a contractului a fostnegocierea fără publicarea unui anunţ de participare, iar suma urma să fie rambursată din fonduri europene.

În baza respectivului contract, la data de 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

Fondurile publice ar fi fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului ar constitui în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului.

Potrivit DNA, prin încheierea contractului s-ar fi urmărit, în realitate, asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu exista o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului.

Mai mult, contractul ar fi fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi ar fi fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană.

Aceste împrejurări atrag refuzul de decontare a sumelor de către autoritatea de management a fondurilor europene, astfel încât, din cauza modului defectuos în care funcţionarii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, sumele care ar fi trebuit rambursate din fonduri europene au fost suportate integral de către bugetul de stat.

Pe parcursul cercetărilor penale desfăşurate până în prezent, a rezultat că cea mai importantă contribuţie la săvârşirea acestor fapte şi la producerea rezultatului aparţine ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului de la acea dată, Udrea Elenam susţin procurorii.

Din probele cauzei a rezultat că Elena Udrea a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu Obreja Rudel, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului, a cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu Rudel Obreja pentru a identifica soluţii pentru încheierea contractului şi a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice.

De asemenea, a rezultat că Elena Udrea cunoştea împrejurările esenţiale ale cauzei şi a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, având în vedere că îi fuseseră aduse la cunoştinţă în mai multe rânduri impedimentele legale şi că a participat sau a determinat încălcarea regulilor de încheiere a contractelor de achiziţie publică reglementate de O.U.G. nr. 34/2006.

Având în vedere că Lucian Bute era la acel moment una dintre personalităţile române cu cea mai mare cotă de popularitate, Udrea Elena avea un interes direct în organizarea galei, urmărind obţinerea unor beneficii electorale prin asocierea imaginii cu cea a sportivului. Totodată, faptele au produs un folos necuvenit lui Obreja Rudel, care a beneficiat de fonduri publice pentru organizarea unui eveniment ale cărui venituri i-au revenit în mod exclusiv.

Procurorii mai arată că săvârşirea faptelor a fost facilitată de împrejurarea că Elena Udrea putea influenţa atât atribuirea fondurilor europene, cât şi utilizarea ulterioară a acestora, având în vedere comasarea în cadrul aceluiaşi minister a activităţilor de dezvoltare regională şi a celor de turism. În acest mod, Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional care funcţiona în cadrul MDRT aproba deciziile de finanţare a proiectelor, iar Direcţia Generală pentru Turism din cadrul aceluiaşi minister avea calitatea de beneficiar pentru un domeniu al programului şi cheltuia sumele astfel obţinute.

Infracţiunea de tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene

După executarea contractului şi realizarea plăţii, la data de 16 februarie 2012, suma de 8.116.800 lei a fost cuprinsă în cererea de rambursare transmisă de Direcţia Dezvoltare Turistică şi Marketing din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului către Organismul Intermediar pentru Turism (OIT), având în vedere că acest contract făcea parte din proiectul „Promovarea brandului turistic al României”, care urma să fie finanţat în baza deciziei de finanţare 2007/07.07.2011, prin POR 2007 – 2013, cu fonduri provenind din Fondul European de Dezvoltare Regională. Decizia de finanţare menţionată fusese aprobată pe baza unei solicitări a Direcţiei de Promovare Turistică din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului semnate de secretarul general al ministerului, în numele ministrului Udrea Elena.

Cererea de rambursare a sumei de 8.116.800 lei cuprinde declaraţii inexacte, în condiţiile în care, scopul real al utilizării fondurilor - organizarea unei gale de box - nu se regăsea printre categoriile de cheltuieli eligibile, iar organizatorul nu era Federaţia Română de Box, împrejurare cunoscută de autorii cererii.

Rezultatul nu s-a produs, iar fondurile europene nu au fost fraudate, deoarece Autoritatea de Management a dispus suspendarea soluţionării cererii ca urmare a sesizării organelor de urmărire penală.

Din datele şi probele cauzei rezultă că şi aceste fapte ar fi fost săvârşite la cererea ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Udrea Elena, care ar fi cunoscut împrejurările esenţiale ale cauzei şi care ar fi acceptat posibilitatea producerii rezultatului.

Infracţiunea de folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite în legătură cu obţinerea unui credit bancar de către S.C. Europlus Computers S.R.L.

În cauză există date şi probe că Udrea Elena şi-ar fi folosit influenţa derivată din funcţia de ministru şi de vicepreşedinte al partidului aflat la guvernare asupra unui reprezentant cu putere de decizie dintr-o instituţie bancară şi asupra secretarului general al ministerului, pentru ca aceştia să îşi exercite atribuţiile într-o modalitate care să permită acordarea, de către bancă, a unui credit, societăţii S.C. Europlus Computers S.R.L.

Suma astfel obţinută are natura unui folos necuvenit, în condiţiile în care împrumutul a fost acordat în regim de urgenţă şi în condiţii mai avantajoase decât cele prevăzute în normele de creditare ale băncii, avantaje pe care societatea nu le-ar fi obţinut în lipsa intervenţiei ministrului.

La data de 29.06.2011, la cinci zile după încheierea contractului cu S.C. Europlus Computers S.R.L., MDRT a emis o adresă prin care comunica băncii acceptul prealabil că îi va plăti băncii, în mod direct, sumele datorate firmei S.C. Europlus Computers S.R.L., din executarea contractului de servicii. Adresa a fost semnată de către secretarul general al ministerului, care a arătat ca a acţionat la cererea ministrului Udrea Elena şi că ministerul nu eliberase niciodată asemenea înscrisuri pentru a garanta creditele unor societăţi comerciale.

La data de 30.06.2011 a fost încheiat contractul de creditare a S.C. Europlus Computers S.R.L., având ca obiect acordarea unui credit pe termen scurt în sumă de 10.175.168 RON „pentru finanţarea cheltuielilor aferente contractului de servicii 232/24.06.2011 încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi S.C. Europlus Computers S.R.L.” Creditul ar fi trebuit restituit în termen de 3 luni, însă scadenţa a fost prelungită succesiv pentru 60 de zile, 30 de zile şi alte 30 de zile până la data de 27.01.2012.

În condiţiile în care MDRT a aprobat, ulterior, pentru plată doar suma 8.116.800 lei, o parte semnificativă a creditului a rămas neacoperită, motiv pentru care au existat mai multe discuţii la sediul ministerului între reprezentanţii instituţiei de credit, care solicitau achitarea întregii sume prevăzute în contract, şi cei ai instituţiei publice, care susţineau că nu pot achita decât serviciile recepţionate.

Împrumutul a fost rambursat parţial în data de 02.02.2012, prin plata sumei de 8.116.800 lei de către MDRT. Diferenţa a fost achitată de S.C. Europlus Computers S.R.L. la data de 08.02.2012 folosind fonduri primite de la o altă firmă care, la rândul său, le obţinuse în baza unui contract de achiziţie publică finanţat în regim de urgenţă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Transporturilor şi care a fost atribuit cu încălcarea dispoziţiilor legale de către reprezentanţii municipiului Lupeni.

În cauză există indicii rezonabile cu privire la faptul că împrumutul nu ar fi fost acordat în asemenea condiţii, în lipsa influenţei exercitate de Udrea Elena.

Astfel, conduita reprezentanţilor instituţiei de credit (care au acceptat un risc neuzual, au aprobat creditul într-un termen neobişnuit de scurt şi au prelungit succesiv termenul de rambursare), se coroborează cu implicarea directă a ministrului în emiterea adresei din 29.06.2011 (care a reprezentat principala garanţie avută în vedere de comitetul de credit), precum şi cu rolul pe care MDRT l-a avut ulterior în obţinerea fondurilor cu care S.C. Europlus Computers S.R.L. a achitat diferenţa de împrumut (prin finanţarea în regim de urgenţă a unui contract încheiat cu încălcarea legii).

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor