Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se va pronunţa în privinţa imunităţii Elenei Udrea

Elena Udrea
Elena Udrea (Epoch Times România)

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va elabora în trei zile raportul asupra cererii DNA privind începerea urmăririi penale faţă de Elena Udrea.

Potrivit Hotnews, secretarul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu a precizat că Biroul Permanent a hotărât în unanimitate ca solicitarea DNA în cazul Elena Udrea să fie înaintată către Comisia juridică, această comisie având trei zile pentru a întocmi raportul şi apoi în termen de cinci zile va fi dezbătut în plen.

Reamintim că DNA a cerut avizul Parlamentului pentru începerea urmăririi penale a Elenei Udrea şi a senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, suspectaţi de fapte de corupte în dosarul "Gala Bute".

Elena Udrea este urmărită penal şi în dosarul Microsoft. Potrivit unui comunicat oficial al instituţiei, Udrea este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracţiuni) şi fals în declaraţii de avere în dosarul Microsoft.

În dosarul "Gala Bute", învinuirile ce i se aduc Elenei Udrea sunt: abuz în serviciu, cu obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite

La rândul său, Ariton este acuzat de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.