Echipajul unei ambulanţe din Vaslui, atacat cu iatagane şi bâte de rudele unei paciente

(photos.com)

Echipajul unei ambulanţe trimise în prima seară de Paşte în sprijinul unei femei din oraşul Negreşti, Vaslui a fost atacat cu iatagane, cutiţe şi bâte de rudele pacientei, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei, doctorul Dan Ungureanu.

Speriaţi de atac, şoferul şi asistentul medical au abandonat autosanitara şi s-au ascuns, după care au sunat la 112 pentru a solicita sprijinul poliţiei şi jandarmilor.

"Solicitarea a fost în prima noapte de Paşti atunci când un bărbat a sunat pentru o pacientă de 16 ani despre care a zis că o doare burta şi atât. Operatoarea noastră a cerut detalii dar cel care a sunat a început să înjure şi a închis telefonul. Operatoarea a reapelat şi într-un final a reuşit şi a vorbit chiar cu pacienta, după care a trimis ambulanţa. Când maşina a ajuns acolo, rudele pacientei se aşteptau ca în ambulanţă să fie operatoarea cu care au vorbit la telefon. Au venit cu săbii, iatagane, cuţite şi bâte. Şoferul şi asistentul au fugit pe jos, prin întuneric, prin şanţuri şi boscheţi, s-au ascuns şi au sunat la 112. Au intervenit jandarmii. Apoi şi pacienta de 16 ani, şi şoferul nostru, care este hipertensiv, au ajuns la spital", a precizat Dan Ungureanu.

Poliţia a deschis dosar penal în urma incidentului.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne