Duşa: Furtul de la legea pensiilor şi proasta gestionare a activităţii Camerei, motive pentru revocarea Robertei Anastase

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase (centru) în timpul unei sesiuni de lucru a camerei. (Andrei Popescu/Epoch Times România)
Epoch Times România
02.04.2012

Liderul deputaţilor PSD Mircea Duşa a spus luni că cele mai importante motive care vor fi trecute în cererea de revocare din funcţie a Robertei Anastase, pe care USL o va depune la Camera Deputaţilor, sunt furtul la numărarea voturilor de la legea pensiilor, dar şi proasta gestionare a activităţii Camerei.

"Motivele pe care le trecem în documentul pe care îl vom depune la prima şedinţă de plen a Camerei şi în care cerem revocarea Robertei Anastase de la şefia Camerei sunt furtul la legea pensiilor, întocmirea de documente şi trimiterea către Senat de texte de proiecte de legi pe care s-a dat vot final, după care s-au modificat în Biroul Permanent sau la departamentele din Parlament. A treia chestiune este legată de modul defectuos de organizare şi planificare a muncii la Cameră. Foarte multe legi în care Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată trec tacit. În această sesiune au trecut tacit zeci de legi şi noi credem că nu este normal", a mai precizat Duşa.

Liderii grupurilor deputaţilor PNL şi PSD au aprobat textul cererii de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, cerere care va fi depusă în prima şedinţă de plen, a anunţat luni preşedintele PSD, Victor Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor