Ponta: USL va redacta luni cererea de revocare din funcţie a Robertei Anastase

Epoch Times România
01.04.2012

Uniunea Social Liberală va iniţia, luni, o acţiune de revocare din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, copreşedintele USL, Victor Ponta.

"Mâine (n.r. luni) ne întâlnim în grupurile parlamentare şi vom redacta cererea de revocare din funcţie a Robertei Anastase. Vom pregăti acţiunea foarte bine din punct de vedere procedural pentru că e foarte posibil ca domnul Buda de la Comisia Juridică, care poate să modifice şi Constituţia cu cinci deputaţi din 24, probabil va face tot ce ţine de el să nu ajungem la vot în Camera Deputaţilor. Dar până la urmă tot vom ajunge la vot", a spus Victor Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor