Disease X: boala care începe să facă ravagii în China, a omorât deja peste 600 de persoane

Unii oameni de ştiinţă se tem că virusul aviar ar putea suferi mutaţii care ar duce la o epidemie globală.
Cei 11 îngeri care anunţă, cu goarne, Judecata de Apoi. Vatican
Cei 11 îngeri care anunţă, cu goarne, Judecata de Apoi. Vatican (Pleasant Exchanges)

Numită “Disease X” (Boala X), o nouă tulpină de gripă aviară – H7N9 – a declanşat temeri în rândul oamenilor de ştiinţă cu privire la izbucnirea unei epidemii majore, în condiţiile în care virusul a infectat deja peste 1.600 de persoane.

Simptomele infecţiei includ febră, tuse, probleme de respiraţie, pneumonie, sindrom de detresă respiratorie acută (SDRA), şoc septic şi probleme cu funcţionarea unor organe.

Virusul a ucis deja 623 de persoane în China.

În acest moment, H7N9 nu poate fi răspândit între oameni şi poate fi contractat doar prin contactul cu păsările infectate.

Totuşi, unii experţi suspectează că sunt suficiente doar trei mutaţii ale virusului pentru ca să apară posibilitatea contagierii de la om-la-om – şi a unei potenţiale pandemii globale.

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) a declarat: „Viruşii gripali se modifică mereu şi este posibil ca acest virus să obţină abilitatea de a se răspândi cu uşurinţă şi în mod sustenabil între oameni, declanşând o epidemie globală a bolii”.

Profesorul Johnathan Van-Tam, adjunct al şefului serviciilor medicale în Marea Britanie, şi-a exprimat de asemenea temerile că H7N9 ar putea provoca „următoarea pandemie”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură