Despre Ponta şi mersul istoriei

Nu ştiu ce anume dezaprob mai tare la debandada organizată de USL zilele astea. Impetuozitatea şi aroganţa cu care Ponta trece peste orice? Faptul că se ajută de trădare - omniprezentă în istoria României? Promisiunile sale fără acoperire făcute în campania electorală, acum trecute sub tăcere într-o manieră care sfidează bunul simţ? Sau faptul că acţiunile USL nu fac decât să rănească poporul român, constant, direct sau indirect?

Mişcările conduse de Victor Ponta sunt pe cât de jenante, pe atât de greu de înţeles. Poze cu Ponta având pe cap şepci maoiste, referinţe la Che Guevarra, declaraţiile pro-sovietice ale ministrului român de externe - te întrebi dacă oamenii aceştia au învăţat istorie.

O grămadă de analişti se întreabă de ce începe USL-ul războiul total. Traian Băsescu scăzuse în popularitate până la nivelul la care ieşise oricum din cursă. O victorie uşoară în alegeri şi o respectare de suprafaţă a principiilor democraţiei ar fi asigurat pentru USL un viitor mult mai liniştit.

Atunci de ce atâta scandal? Să fie vorba de nerăbdarea cu care Ponta/Antonescu vor să ajungă la putere? Eu cred că nu.

Impetuozitatea acţiunilor în forţă ale USL se datorează multor factori care determină un timing foarte precis. Maeştrii Păpuşari trag de sfori după planuri precise, iar haosul şi lipsa de logică de la suprafaţă se nasc deoarece există mai multe scenarii care se joacă în acelaşi timp, şi care fac lucrurile greu de înţeles.

Economia generală la pământ, cauzată în parte de înrobirea financiară faţă de China şi corupţia existentă în Occident împing popoarele să caute salvare în promisiunile deşarte ale revenirii la sisteme “comuniste”. Ca şi cum sistemul capitalist este declarat falit, nu avem altul, aşa că încercăm să revenim la cel comunist. Deşi comunismul este tocmai cel care a cauzat o enormă parte a corupţiei.

Aşa că un vânt roşu născut din confuzie adie peste Planetă.

Mai aproape de bătătura proprie, Vladimir Putin, jupânul lui Ion Iliescu, a revenit şi el la putere în forţă (dacă o fi plecat vreodată de acolo). În campania sa electorală a făcut mai multe afirmaţii scandaloase, ridicându-l în slăvi pe Stalin şi manifestând autoritarismul binecunoscut. Se afirmă cu putere şi pare mai decis ca niciodată.

Pe de altă parte, de atâţia ani, tandemul Băsescu-Macovei s-a chinuit să construiască o Justiţie cât mai puţin coruptă şi să spargă tiparul post-comunist prezent în ţări ca Rusia, Ucraina etc. unde Mafia Roşie a ţinut cu dinţii să controleze Justiţia, pentru a hrăni corupţia generalizată la umbra căreia s-a dezvoltat.

Rezultatele efortului s-au văzut recent prin condamnarea lui Adrian Năstase.

Mişcarea n-a uluit numai poporul român ci şi o bună parte a analiştilor. Totuşi a-l atinge pe unul dintre capii Mafiei post decembriste nu este un lucru minor. A declanşat reacţii violente din partea tuturor celor care s-au simţit vizaţi, precipitând lucrurile. L-a împins pe Ponta să acţioneze, şi o face în felul caracteristic.

Ceea ce poate scăpa observaţiei este că fundamental, România nu a ieşit niciodată de sub tutela Mafiei Roşii, doar că uneori controlul a devenit mai puţin evident. Neocomuniştii români au dat mereu lovituri de stat atunci când situaţia putea scăpa de sub control, iar când au acţionat prea dur, au dat niţel înapoi. Însă controlul a fost cvasi-total.

Prima oară – mineriadele, care au aruncat România înapoi în sfera de influenţă a Rusiei la începutului anilor 90. Ion Iliescu, cel care le-a patronat, a fost total discreditat, astfel că după ce Mafia Roşie şi-a încheiat mare parte din privatizările şi afacerile oneroase, a permis alegerea de formă a lui Emil Constantinescu, pentru a spăla niţel faţa României şi a cocheta cu Occidentul. Ştiau precis că noul preşedinte nu putea face nimic, dar au mizat pe faptul că odată cu el vor fi ruinate speranţele românilor, şi că măsura dădea un soi de credibilitate care mai machia faţa României, murdărită de luptele de clasă ale lui Iliescu.

Corifeii noului val comunist nu sunt decât carne de tun. Indiferent câte gloanţe îşi trag în gât pentru a scăpa de judecata Istoriei, câte principii ignoră pentru a-şi asigura puterea, ei calcă deja pe nisipuri mişcătoare.

După 21 decembrie, singurul care a reuşit să opună o oarecare rezistenţă în faţa neocomuniştilor români a fost Traian Băsescu, încă de pe vremea pe când era primarul Bucureştiului. Colţos, uşor dictatorial, dintr-o bucată, uneori fixist, având o politică rece faţă de Rusia, a fost mereu ghimpele din coasta neocomuniştilor români.

De fapt dacă îmi aduc bine aminte ăsta a şi fost mandatul cu care a ajuns preşedinte.

Însă memoria oamenilor e scurtă, iar manipularea şi dezinformarea românilor este groasă. Politichia are nevoie de bani şi susţinere, şi în România pentru a face bani trebuie să faci afaceri deseori murdare. Iar de susţinere publică... un popor atât de amestecat nu poate face asta.

După alegerea lui Băsescu, în condiţiile hei-rupului financiar internaţional, deşi guvernul dădea semne de corupţie, nu a prea păsat nimănui. Toţi păreau că au buzunarele pline de bani tipăriţi de Occident şi se bucurau.

Dar chiar şi în acest context de veselie generală, existau lucruri interzise, pentru orice politician. Atingerea spiritului comunist era unul dintre ele.

Nu te poţi atinge de Mafia Roşie fără să o păţeşti, iar Băsescu a remarcat asta, în 2007 când a condamnat comunismul. A urmat o reacţie virulentă din partea “stângii româneşti”, Geoană, Voiculescu, Iliescu şi toată pleiada de oligarhi roşii, care au reacţionat printr-o campanie de incriminări ca pe vremea lui Dej. Aparatul de propagandă, care nu se oprise niciodată, a devenit de atunci mai virulent. Monica Macovei a fost debarcată şi o mare parte din momentum-ul lui Băsescu a fost oprit.

În 2007 Băsescu a remarcat sigur că nu avea sprijin popular suficient. Nu i-a rămas de jucat decât cartea Europei, pe care a încercat să marşeze bine/rău cum a putut. Azi culege roadele îndrăznelii sale, şi sunt convins că sunt amare, deşi au viitor.

Ce avem în faţa noastră? Cu o revenire a neo-comunismului arogant, corupt, asezonat cu accente de luptă de clasă, bine n-o să fie, cel puţin pe termen scurt. Dacă nu faci alegeri cinstite, curate, vei avea de trăit cu necinstea şi murdăria, iar asta este ceva dictat de relaţia dintre cauză şi efect.

Ce nu li se permite să vadă celor prinşi într-un asemenea joc este că de la Est - Estul, unde s-a concentrat puterea comunismului, atâta câtă a mai rămas - vine seninul. China comunistă stă să se facă ţăndări şi această explozie va reverbera şi va face zob toată balanţa geopolitică mondială actuală şi toată încrengătura de corupţie care face această lume atât de complicată.

Din acest punct de vedere, corifeii noului val comunist nu sunt decât carne de tun. Indiferent câte gloanţe îşi trag în gât pentru a scăpa de judecata Istoriei, câte principii ignoră pentru a-şi asigura puterea, ei calcă deja pe nisipuri mişcătoare. Cu cât fac mai mult scandal, cu atât se vor scufunda mai rapid. Nu fac decât să îşi grăbească soarta şi să îşi agraveze pedepsele, care ne aşteaptă pe toţi pentru greşelile pe care le comitem. Surzi la avertizări şi orbiţi de idei fixe şi proaste, pentru ei este rezervată imensa ruşine cu care vor intra în Istorie.

Dacă românii votează iar comunişti, aşa cum au făcut-o când l-au ales pe Iliescu în 90, Istoria va decide pentru ei, peste ei. În mare rezultatul va fi acelaşi, însă îşi vor pierde şansa de a îndrepta greşelile anterioare.