Generalul american "consilier neremunerat" al lui Victor Ponta, are interese în energie

(photos.com)

Fost şef al Statului Major General al Armatei Statelor Unite, generalul în rezervă Wesley K. Clark, a fost numit în funcţia de consilier special al Primului-Ministru - pe teme de securitate şi strategii economice. Americanul este membru în Consiliul director al companiei BNK Petroleum, o companie petrolieră din care George Soros deţine 20% din acţiuni - prin intermediul fondului său de investiţii Quantum Partners LP.

Compania din conducerea căreia face parte Wesley Clark are operaţiuni în domeniul gazelor de şist în Polonia, relevă Realitatea TV.

Totodată, Clark este un lider important al Partidului Democrat din SUA şi s-a implicat pe larg în susţinerea senatorului Hillary Clinton şi a preşedintelui american Barak Obama.

”Prin prezenţa sa alături de echipa Primului-Ministru Victor Ponta, generalul Clark doreşte să transmită un semnal de susţinere şi de apreciere a noii direcţii pe care a adoptat-o România în acest an. În perioada următoare, prin poziţia sa, generalul în rezervă Wesley Clark va încerca să îşi ofere expertiza în perspectiva construirii de către Guvernul României a unor politici pozitive, care să sprijine creşterea economică şi investiţiile care creează noi locuri de muncă”, se menţionează într-un comunicat al Guvernul.

Comunicatul mai precizează că Wesley Clark nu va participa la şedinţele de guvern şi "este consilier onorific, neremunerat".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne