De ce trebuie să protestăm: cazul Falun Gong

Congresmanul Dana Rohrabacher (R-CA) protestând împotriva persecuţiei Falun Gong la mitingul ţinut pe faţada vestică a Capitoliului din Washington, 12 iulie.
Congresmanul Dana Rohrabacher (R-CA) protestând împotriva persecuţiei Falun Gong la mitingul ţinut pe faţada vestică a Capitoliului din Washington, 12 iulie. (Lisa Fan / The Epoch Times)

Nota editorului: După ce a luat parte la un eveniment la data de 8 iulie în Singapore - evenimentul marca lansarea cărţii sale (scrisă împreună cu David Kilgour) „Recoltarea sângeroasă: Uciderea celor din Falun Gong pentru organele lor” - David Matas s-a întâlnit cu presa. I s-a pus următoarea întrebare: „De ce mi-ar păsa despre uciderea celor din Falun Gong pentru organele lor? Ce are asta de-a face cu mine?” Matas a dat un răspuns nepregătit la întrebare, însă în ziua următoare a scris un răspuns mai detaliat, care constituie subiectul acestui articol.

Ce aşteptaţi? Nu veţi protesta decât în momentul în care cineva vine după voi, pentru a vă ucide pentru organele voastre? Atunci va fi mult prea târziu.

Reverendul Martin Niemoller, a scris în 1938 „La început au venit după evrei. Eu nu am zis nimic, pentru că nu eram evreu. Apoi au venit după comunişti. Iar eu nu am zis nimic, pentru că nu eram comunist. Apoi au venit pentru sindicalişti. Iar eu nu am zis nimic, pentru că nu eram sindicalist. Apoi au venit după mine, şi nu mai rămăsese nimeni ca să spună ceva pentru mine”.

"Prin ignorarea dificultăţii în care se află Falun Gong, ne degradăm propria noastră omenie."

Uciderea celor din Falun Gong pentru organele lor este un abuz care nu a început şi nici nu s-a sfârşit cu Falun Gong. Uciderea prizonierilor pentru organele lor a început în China cu prizonieri condamnaţi la moarte. S-a răspândit, după cum indică cercetările lui Ethan Gutmann, asupra uighurilor, tibetanilor şi creştinilor.

Când naziştii au ajuns la putere în Germania anului 1933, mulţi oameni au pus o întrebare similară- de ce ne-ar păsa de ceea ce le fac naziştii evreilor? Ce legătură are cu noi?

Premierul britanic Neville Chamberlain, prin Tratatul de la Munchen din septembrie 1938, a fost de acord cu Hitler, Mussolini şi premierul francez Edouard Daladier ca să ofere Germaniei o parte din Cehoslovacia, cunoscută sub numele de Sudetenland. Cehoslovacia nu a avut niciun cuvânt de spus în această chestiune.

În Camera Comunelor, în aceeaşi lună, Chamberlain şi-a justificat atitudinea de împăcare cu Hitler, spunând despre afirmaţiile lui Hitler, conform cărora Cehoslovacia trata rău minoritatea etnică germană, că era vorba de o „ceartă într-o ţară îndepărtată, între oameni despre care nu ştim nimic.”

Ar fi mult prea uşor să se repete mesajul central al acestui sentiment, cum că oamenii din afara Chinei nu cunosc nimic despre Falun Gong, că represiunea guvernului din China asupra Falun Gong nu este o ceartă care să prezinte vreun interes sau risc pentru cei din afară.

Totuşi, atitudinea împăciuitoare a lui Chamberlain faţă de Hitler, într-o ceartă între oameni despre care Neville Chamberlain şi mulţi dintre colegii săi britanici nu ştiau nimic, a condus, cu douăsprezece ore mai târziu, la Cel De-al Doilea Război Mondial, având ca rezultat peste 400.000 de morţi în rândul britanicilor, o conflagraţie globală şi holocaustul.

Ideologia nazistă antisemită de eliminare şi hotărârea regimului nazist de a ucide evreii de pretutindeni, s-au precipitat, au continuat şi au prelungit Cel De-al Doilea Război Mondial.

O pierdere globală

Cel de-al Doilea Război Mondial a fost o pierdere pentru comunitatea evreiască ce trece dincolo de cuvinte. Comunitatea evreiască a pierdut şase milioane de suflete, o treime din populaţia sa. Cultura Yiddish shtetl a Europei de Est a fost distrusă.

Comunitatea globală a suferit această pierdere. Evreii au adus contribuţii semnificative ştiinţei şi artelor, culturii şi educaţiei la nivel global. Albert Einstein însuşi ar fi fost ucis în holocaust dacă nu ar fi evadat, dacă nu ar fi devenit refugiat.

Pierderea practicanţilor Falun Gong, prin uciderea lor pentru organe, este o pierdere a contribuţiilor pe care le-ar fi putut aduce aceşti oameni comunităţii globale, dacă ar fi rămas în viaţă.

Cel De-al Doilea Război Mondial a fost un dezastru şi o tragedie pentru întreaga planetă. Numărul total al morţilor din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial a fost de şaizeci şi două de milioane - 25 de milioane de militari şi 37 de milioane de civili. Treizeci şi unu de milioane de civili care nu erau evrei au murit în acel război.

Legătura dintre antisemitism şi agresiunea nazistă a fost una directă, întrucât Germania nazistă a invadat ţările străine pentru a le ucide evreii. Lucy Dawidowicz în cartea sa "Războiul împotriva evreilor 1933-1945" scrie că, în mintea liderilor Germaniei naziste, Cel De-al Doilea Război Mondial a fost o muşamalizare a masacrului evreilor pe care aceştia îl plănuiseră. A existat chiar şi o legătură între antisemitism şi agresiunea japoneză, din moment ce invaziile japoneze din Asia au fost posibile prin Pactul Tripartit cu Italia şi Germania, precum şi prin vidul de putere creat în Asia de către atacurile germane asupra puterilor coloniale din continentul asiatic: Franţa, Olanda şi Marea Britanie. Ura împotriva evreilor a tras în jos întreaga lume.

După război, haosul a continuat. Tribunalul din Nuremberg stabilit în 1945 a fost desfiinţat în 1948, având jumătate din sentinţe neaplicate, inclusiv cazul lui Kurt Waldheim, care mai târziu a devenit Secretar General al Naţiunilor Unite şi preşedinte al Austriei.

Mai mult, au existat mai multe mii de oameni încă neidentificaţi, neacuzaţi, care ar fi fost prinşi printr-un efort puternic al procuraturii. Aliaţii au fost motivaţi de dorinţa de a ajuta Germania de Vest, trecând de partea acesteia în timpul Războiului Rece.

Pentru ca imunitatea împotriva naziştilor să fi fost eficientă, trebuia să fie cuprinzătoare. Crearea unei curţi generale internaţionale de justiţie, care făcuse iniţial parte din planurile pentru instituţiile postbelice, a fost ştearsă din agendă. În mod similar, sistemele locale de justiţie au fost nevoite să evite acuzarea naziştilor vinovaţi de genocid, care se aflau în sânul lor.

Guvernul din China foloseşte ameninţări, intimidare, agresiune politică şi puterea marelui său capital pentru a corupe valorile globale ale drepturilor omului în tentativele sale de a demoniza şi marginaliza Falun Gong.

Acea imunitate s-a transformat într-o permisiune pentru genocide succesive. Există o legătură directă între imunitatea dată naziştilor vinovaţi de genocid după Cel De-al Doilea Război Mondial şi cursul aparent nesfârşit de crime postbelice împotriva umanităţii: în Rwanda, în Cambodgia, în Bosnia şi în Sudan.

Un protest viguros

Dacă exista un lucru pe care l-am fi putut face pentru a da înapoi tragediile secolului al XX-lea, sugerez că ar fi fost acesta: să fi protestat viguros şi la nivel global împotriva victimizării evreilor de către nazişti încă din momentul în care a început aceasta. Nu putem, bineînţeles, să ne întoarcem în istorie. Însă putem învăţa din ea.

Dacă există o lecţie pe care omenirea ar putea-o învăţa din Cel de-al Doilea Război Mondial, aceasta este că ura de stat faţă de o minoritate dezavantajată într-o ţară represivă poate produce pagube globale.

Dacă nu cunoaştem nimic despre Falun Gong, ar fi bine să aflăm, şi asta rapid. Abuzurile guvernului din China revărsate asupra Falun Gong riscă să ne afecteze pe toţi.

Deşi China nu este pe cale să invadeze ţările străine pentru a le ucide practicanţii Falun Gong, spionajul, infiltrarea şi tentativele de suprimare reprezintă un fapt obişnuit. Guvernul chinez foloseşte ameninţări, intimidare, agresiune politică şi puterea marelui său capital pentru a corupe valorile globale privind drepturile omului în tentativele sale de a demoniza şi marginaliza Falun Gong.

Înăsprirea drepturilor omului este o pată de neşters, care se răspândeşte. Nu se opreşte niciodată la victimele de azi. Dacă victimele de azi nu sunt apărate, riscăm să devenim victimele zilei de mâine.

Violatorii drepturilor umane au setea de a cuceri. Îi atacă pe cei mai vulnerabili, bazându-se pe nepăsarea celor care ar putea ajuta, mizând pe diferenţa dintre victime şi cei din afară. Trebuie să combatem această indiferenţă prin convingerea celor neimplicaţi de legătura pe care o au cu victimele.

În mod regretabil, în lupta împotriva încălcărilor drepturilor omului, avem o mulţime de opţiuni. Pentru a alege ce încălcări să combatem, prioritatea numărul unu trebuie să fie încălcările cele mai grave. Trebuie să ajutăm victimele din acele ţări care nu se pot ajuta singure.

Înăsprirea drepturilor omului este o pată de neşters, care se răspândeşte

Dacă devii un activist pentru drepturile omului în China, şi lupţi împotriva represiunii Falun Gong, există un risc teribil de a deveni tu însuţi o victimă a încălcării drepturilor omului, după cum demonstrează atât de bine cazul lui Gao Zhisheng. Cei din afară trebuie să ajute Falun Gong în China pentru că numai cei din afară o pot face, având avantajul siguranţei.

Să protestezi împotriva încălcărilor regimurilor brutale de peste hotare poate părea inutil; ele pot să pară atât de ferm înrădăcinate, ca şi cum nimic nu le-ar putea clinti. Totuşi, experienţa cu apartheidul din Africa de Sud, Uniunea Sovietică Comunistă şi Europa de Est, securitatea naţională din statele Americii Latine şi, mai recent, tiraniile din Egipt şi Tunisia dovedesc contrariul.

Însăşi rigiditatea acestor regimuri arată că sunt fragile. Combate-le crimele puţin câte puţin şi, în cele din urmă, regimurile se spulberă.

Remediu pentru victime

În orice caz, audienţa noastră de bază atunci când protestăm nu este dată de făptuitori, ci de victime.

Indiferent dacă protestele noastre îi mişcă pe criminali, în mod sigur le mişcă pe victime. Pentru multe victime, cea mai rea parte a victimizării lor reprezintă disperarea de a fi neobservate şi abandonate. Stând alături de victime, spunând că ştim ce se întâmplă şi obiectând la ceea ce se întâmplă, protestele noastre sunt pentru victime remedii prin ele însele.

Drepturile umane aparţin indivizilor, nu statelor. Dacă laşi drepturile umane în mâinile statelor, acestea vor păli. Indivizii trebuie să afirme drepturile umane pentru a menţine în viaţă acele drepturi.

Crimele împotriva umanităţii sunt crime împotriva noastră, a tuturor. Când sunt comise crime împotriva umanităţii, suntem cu toţii victime. Nu trebuie să rămânem tăcuţi în faţa propriei noastre victimizări, când o parte din familia noastră umană suferă de abuzuri grave.

A protesta împotriva încălcărilor drepturilor omului din afară ţării nu este numai pentru ceilalţi. Nu este nicio încercare de a împiedica înrăutăţirea lor în viitor. Este pentru noi, acum.

A combate încălcările drepturilor omului peste hotare este un act de bunătate, uman. A închide ochii sau a-ţi astupa urechile este un act crud, inuman. Devenim cei ce suntem prin ceea ce facem. Dacă ignorăm dificultăţile grave în care se află Falun Gong, ne degradăm propria noastră omenie, devenind oameni răi, nepăsători.

Noi, cei care nu suntem Falun Gong trebuie să protestăm împotriva încălcării drepturilor umane ale Falun Gong, nu în ciuda faptului că nu suntem parte a Falun Gong, ci pentru că nu suntem din Falun Gong. Făcând un salt peste hotarele geografice, spirituale şi culturale, noi afirmăm unitatea fundamentală, solidaritatea cu întreaga umanitate, legătura comună a oamenilor.

David Matas este un avocat internaţional pentru drepturile omului din Winnipeg, Canada.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii