Cum rămânem fără repere: Ţuţea hăituit de iluştri necunoscuţi la Timişoara

Timişoara. Piaţa Operei. Catedrala
Timişoara. Piaţa Operei. Catedrala (Epoch Times România)

Primăria din Timişoara "o hotărât" să dea unei străduţe pietonale din urbe, care acum poartă sugestivul nume "Fără Nume", numele filozofului Petre Ţuţea. De parcă injuria edililor timişoreni n-ar fi fost suficientă (te-ai gândi să găseşti un bulevard pentru numele respectiv, nu o stradă fără nume), iniţiativa a provocat însă nemulţumiri ample printre cadrele universităţii din oraş.

Un profesor, doi lectori şi un conferenţiar de la Universitatea de Vest critică decizia primăriei, reclamând că Petre Ţuţea nu numai că nu a avut nici o relaţie biografică cu oraşul Timişoara dar, mai mult, ideologia "de extremă dreapta" a acestuia este străină "de identitatea Timişoarei", motiv pentru care străduţa nu ar trebui să poarte numele lui.

Prof. dr. Robert Doron Reisz, Lect. dr. Constantin Pârvulescu, Lect. dr. Claudiu Mesaros şi Conf. dr. Ciprian Pânzaru de la Facultatea de ştiinţe Politice, Filozofie şi ştiinţe ale Comunicării si Facultatea de Sociologie şi Psihologie acuză că Ţuţea a fost în tinereţe, "membru al nomenclaturii legionare, având poziţii de decizie în guvernarea legionară", ceea ce face din eminentul simbol al României o "personalitate controversată şi neconsonantă cu spiritului civic şi cultural al Timişoarei".

Robert Doron Reisz

Beneficiind de o pagină substanţială pe wikipedia (de fapt mai detaliată decât celebrul filozof român), Robert Reisz, statistician, consideră că Ţuţea ar fi fost “membru al nomenclaturii legionare, având poziţii de decizie în guvernarea legionară“, lucru fals, Ţuţea ridicându-se la funcţia de director de minister.

Reisz, membru al mai multor comitete şi comisii, consideră că Ţuţea - pe care Cioran îl considera "un geniu al vremurilor noastre" care ar fi avut "o reputatie mondială" dacă ar fi trăit la Paris - este “un propagandist legionar, clamat în mod fals şi stupid ca fiind filosof”.

Petre Ţuţea

Fiu de preot şi unul dintre cei mai sclipitori exponenţi ai efervescentei generaţii a anilor 30, Petre Ţuţea a fost o personalitate a cărei viaţă, la maturitate, a gravitat în jurul ideii de Dumnezeu.

În antinomie cu Cioran, bolnav de disperare şi declarându-se orfan de Dumnezeu, Ţuţea credea că „ fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.”

Puţini ştiu că în tinereţe, Ţuţea a fost de "stânga", după cum o recunoaşte chiar el. De altfel, Cioran îl caracteriza pe Tutea drept un "marxist mistic." Trecut însă de vârsta primei tinereţi, Ţuţea virează spre dreapta. În 1935, Ţuţea semnează, alături de Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu şi Petre Ercuţă "Manifestul revoluţiei naţionale".

Ştiţi de unde vine acuzaţia asta (de legionar)? La comunişti, dacă nu eşti cu ei, sau nu mai eşti cu ei, înseamnă că eşti legionar. Eu n-am fost legionar, nici comunist, am fost antihitlerist pentru că ­ne-au luat Ardealul; nu antigerman, ci antihitlerist, pentru porcăria pe care ne-a făcut-o Hitler la Viena. Nu antigerman, pentru că sunt alături de germani care au aceleaşi interese vitale ca şi noi, românii: oprirea expansiunii slave. - Ţuţea în 1990.

În cele 100 de pagini ale manifestului, autorii critică occidentul care a subordonat România politic şi economic, critică democraţia, pe care o echivalează cu "haosul", critică liberalismul şi mai ales bolşevismul. Singurul model care ar putea salva ţara este naţionalismul, afirmau Ţuţea şi prietenii săi:

"Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental şi naţionalismul român. (...) Una dintre ursitoare – naţionalismul român – a fost înşelată: în loc de sfat propriu s-a trezit cu tejghea străină. Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebuie dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebuie să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare.", se afirmă în "Manifestul revoluţiei naţionale."

Considerat un mare gânditor creştin, Ţuţea s-a apropiat cu adevărat de Divinitate în închisorile lui Gheorghe Gheorgiu Dej. După venirea comuniştilor la putere, Petre Ţuţea, strălucit colaborator al ziarului Cuvântul, în care publica elita intelectualităţii (legionare) a acelui timp, Şef de Serviciu şi apoi Director în Ministerul Economiei Naţionale în cadrul Guvernului Naţional-Legionar, doctor în economie politică şi drept, a fost arestat şi apoi condamnat la închisoare, fiind acuzat de "uneltire contra ordinii sociale".

Ţuţea a făcut ani de temniţă grea la Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari şi Aiud, unde a fost trimis spre "ispăşire" grosul vârfurilor legionare. A fost eliberat în anul 1964, cu sănătatea măcinată de puşcărie şi torturi, dar convins că "în afară de Dumnezeu nu există niciun adevăr, ci frânturi care se coboară din măreţia şi eternitatea Lui, pe care fiinţa imperfectă, omul, le înregistrează, când face istorie în etape".

Aproape de vârsta senectuţii, în anii 1990, Ţuţea rememorându-şi tinereţea, declara că nu a fost legionar, cum l-au acuzat comuniştii, nici marxist cum l-a catalogat Cioran, ci pur si simplu antihitlerist şi iubitor de ţară şi de neam.

Intervievat de realizatorul TVR Vartan Arachelian, Ţuţea s-a definit drept nici de stânga, nici de dreapta, ci român. Eticheta de legionar i-a fost pusă, a explicat Tutea de comunişti, pentru care, cine nu era cu ei, era automat legionar.

"Ştiţi de unde vine acuzaţia asta (de legionar)? La comunişti, dacă nu eşti cu ei, sau nu mai eşti cu ei, înseamnă că eşti legionar. Eu n-am fost legionar, nici comunist, am fost antihitlerist pentru că ­ne-au luat Ardealul; nu antigerman, ci antihitlerist, pentru porcăria pe care ne-a făcut-o Hitler la Viena. Nu antigerman, pentru că sunt alături de germani care au aceleaşi interese vitale ca şi noi, românii: oprirea expansiunii slave.", declara Ţuţea în 1990.

Deşi s-a scos în afara Mişcării, Ţuţea maturisea că l-a admirat pe Corneliu Codreanu, o mare personalitate care a influenţat România prin personalitatea lui caristmatica, şi declara că un român absolut trebuie să fie legionar.

Prin suferinţa îndurată în închisorile comuniste, prin demnitatea cu care a trăit, prin gândirea sa şi cărţile scrise, şi-a câştigat respectul unei ţări întregi. În anii 90, anii FSN-ului, când ideologia comunistă era încă înfloritoare la români, nimeni nu a îndrăznit să-l atace public pe filozof, nici măcar presa lui Ion Iliescu, care se războia la vremea respectivă, în Piaţa Universităţii, cu "studenţii legionari."

alte articole din secțiunea Opinii