Ecaterina Andronescu, Dr. Honoris Causa al unei Universităţi printre ultimele din ţară la capitolul integritate. Presa ţinută la uşă

Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu a fost "onorată" sâmbătă cu titlul de Dr. Honoris Causa de la Universitatea "Constantin Brâncuşi" (UCB), din Târgu Jiu, instituţie de învăţământ cotată, în 2009, printre ultimele din ţară la capitolul integritate, într-o analiză a Coaliţiei pentru Universităţi Curate.

Conform publicaţiei locale gorjnews.ro, cel care i-a înmânat Ecaterinei Andronescu distincţia este chiar fostul rector al Universităţii, Adrian Gorun, care a acuzat-o în trecut pe Ecaterina Andronescu de numeroase fapte penale. Gorun a afirmat public, că în perioada în care Ecaterina Andronescu a condus Consiliul Naţional al Rectorilor, această structură a fost finanţată ilegal de la bugetul de stat şi tot Gorun a acuzat-o pe Andronescu că a transferat ilegal bunuri în valoare de 14,5 miliarde lei vechi de la Ministerul Educaţiei la Universitatea Politehnică Bucureşti.

De asemenea, Gorun a acuzat în repetate rânduri, că UCB a primit zero stele în topul realizat de Coaliţia pentru Universităţi Curate din cauza Ecaterinei Andronescu, care „vrea să scoată din uz unele universităţi din ţară”.

În perioada următoare, Universitatea "Constantin Brâncuşi", care în această iarnă şi-ar fi suspendat cursurile pentru a evita plata facturilor de agent, termic, urmează însă fie reevaluată şi se pare că şefii instituţiei se bazează de această dată pe influenţa Ecaterinei Andronescu faţă de Agenţia de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior pentru a obţine un punctaj mai bun.

Marea majoritate a jurnaliştilor nu au fost primiţi la ceremonia de decernare. Ziariştii de la televiziunile GORJ TV şi Tele 3 şi de la ziarele GORJNEWS şi Manifest Naţional au fost opriţi să intre în clădirea universităţii de purtătorul de cuvânt al UCB. Presa locală ar fi devenit non grata la evenimentele organizate de Universităţii din Târgu Jiu după ce ar ar fi publicat ştiri despre scandalurile publice, unele cu conotaţii penale în care ar fi fost implicată conducerea UCB.

Astfel, presa locală dezvăluit recent că Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci i-a atribuit lui Adrian Gorun, care este filosof şi sociolog, două brevete de inventator în … inginerie. Presa a dezvăluit, de asemenea, că Gorun a primit sume imense de bani ca cercetător în domenii tehnice, în care nu are niciun fel de competenţă. Acelaşi Gorun a fost acuzat de savantul francez Paul Claval că i-a plagiat una din cărţile sale şi că încalcă uzanţele academice

Potrivit unor surse, Adrian Gorun se pregăteşte să instaureze un fel de dinastie la UCB, următorul rector al universităţii urmând să fie fiul acestuia, Horaţiu Gorun. Preda mai arată că Horaţiu Gorun a constituit, în paralel, o structură de învăţământ privată, ce funcţionează în spaţiile UCB, cu profesori ai UCB, cu o ofertă educaţională ce se suprapune peste aceea a universităţii de stat. "Există suspiciunea unei falimentări voite a UCB, în vederea transferării patrimoniului acesteia către acea structură privată", afirmă presa locală.

Jurnaliştii i-au atras atenţia Ecaterinei Andronescu, prin uşa deschisă, că nu sunt primiţi la festivităţi, însă fostul ministru PSD i-a lăsat fără nici un răspuns. Fără vreo replică sau reacţie au fost şi judecătorul Curţii Constituţionale Toni Mihail Greblă, fost senator PSD, precum şi ministrul delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu (contactat telefonic de jurnalişti), prefectul de Gorj, Alin Văcaru şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, care "au trecut cu vederea, impasibili, abuzul respectiv, devenind complici şi participanţi la o acţiune fără precedent de îngrădire a libertăţii presei