Cum ar putea arăta Statele Unite ale Europei

La summitul PPE de la Bucureşti mai mulţi lideri europeni din această familie politică au repetat că Europa nu are altă cale de urmat decât mai multă integrare. Mai multă Europa. A spus-o şi preşedintele Băsescu, care s-a declarat de mai multe ori de-a lungul timpului un susţinător al Statelor Unite ale Europei.

Ideea aceasta a unei uniuni politice, fără de care actuala uniune monetară nu mai poate funcţiona, este în general vehiculată de cancelarul german Angela Merkel. Uniunea bancară şi pactul fiscal susţinute de Merkel merg în această direcţie a responsabilizării statelor europene, care cedează încă o importantă parte din suveranitatea lor prin controlul european asupra bugetelor naţionale. Discuţia despre o uniune politică a rămas însă destul de vagă, Merkel nedorind să alarmeze electoratul german care va alege în 2013 şi nici Bundestagul sau Tribunalul Constituţional care veghează la suveranitatea Germaniei şi pot cenzura actele de politică europeană ale cancelarului.

Însă ministrul de externe german Guido Westerwelle a preluat iniţiativa şi a convocat un grup de reflecţie asupra Europei, numit Grupul Viitorului. Format din miniştrii de externe din Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia, Olanda, Belgia, Danemarca, Austria, Portugalia şi Luxemburg, acesta a făcut câteva recomandări pentru a transforma UE într-o federaţie de state europene, aşa cum îşi exprimase dorinţa preşedintele CE José Barroso în discursul despre starea Uniunii.

Una dintre aceste recomandări viza alegerea directă a preşedintelui Comisiei Europene, care astfel legitimat ar putea acţiona ca un veritabil şef de executiv. Consiliul European ar urma sa fie înlocuit de o Cameră a Statelor membre, care să fie a doua cameră pe lângă Parlamentul European. Aceasta ar urma sa aibă la rândul său un subgrup dedicat zonei euro. Astfel s-ar reduce deficitul democratic al UE, Comisia ar putea acţiona ca un veritabil guvern şi nu ar mai trebui să se teamă că vetoul unui stat din Consiliu ar putea să blocheze totul. Draftul propus de miniştrii de externe conduşi de Westerwelle insista şi pe înlocuirea deciziei prin unanimitate cu cea prin majoritate calificată în unele domenii.

Ideile acestea nu sună rău, dar episodul recent al summitului eşuat pentru aprobarea bugetului a arătat că, conflictele de viziune şi de interese dintre statele membre sunt tot mai mari. Cum să vorbeşti de mai multă integrare şi un stat federal când Marea Britanie cere scăderi ale bugetului UE de miliarde şi se îndreaptă mai degrabă spre ieşirea din UE? Cum să mai transferi noi atribuţii către Bruxelles atunci când austeritatea impusă de UE trezeşte nemulţumirea celor care te votează?

Bătălia pentru buget, numărul mare al ţărilor care au ameninţat că vor uza de veto dacă le sunt atinse interesele şi în final incapacitatea de a ajunge la un compromis, arată că Uniunea este la ani lumină depărtare de dezideratele federaliştilor. Diviziunile între contributori neţi şi beneficiari neţi, între nord şi sud se adâncesc. Nici Angela Merkel nu mai ştie cum să vândă pe plan intern un nou ajutor pentru Grecia, iar sondajele arată că încrederea în guvernul ei scade. Aşa că nu mai vorbeşte nici ea prea mult de mai multă Europa.

Pledoaria euroentuziaştilor

Euroforicii nu se lasă însă învinşi de aceste argumente şi de contextul nefavorabil.

”Tranziţia către o Europa federală este mai importantă decât oricând. În ultimii doi ani asistăm la un spectacol patetic cu o proliferare de summituri de criză, unde se iau doar jumătăţi de măsuri. Grecia este o victimă ale acestor întârzieri, a politicii "too little, too late”, susţine Daniel Cohn Bendit, unul dintre cei mai cunoscuţi adepţi ai federalizării Europei, într-un interviu pentru The Epoch Times. În opinia eurodeputatului ecologist, instituirea unui guvern european al eurozonei este inevitabilă. Acesta ar trebui să se ocupe de politica economică, bugetară şi fiscală comună şi să fie capabil să implementeze regulile, independent de interesele naţionale.

Chiar dacă negocierea bugetului UE a eşuat recent, Cohn Bendit este convins că ”un buget european federal real, cu resurse proprii şi cu o autoritate federală care să supravegheze datoriile ar fi evitat actuala criză”. În opinia sa, SUA este un bun exemplu în acest sens pentru că nu are probleme de finanţare, chiar dacă are datorii mai mari decât ale tuturor statelor europene împreună. Europarlamentarul pledează pentru renunţarea la egoismele naţionale şi crearea unor resurse proprii la nivel european, prin introducerea mult discutatei taxe pe tranzacţiile financiare şi prin reducerea contribuţiilor statelor membre, care duce la o mai mare independenţă a organismelor europene.

Totuşi Cohn Bendit nu se declară nici adeptul modelului federalist american, nici al celui german. ”Datorită istoriei şi diversităţii ei culturale şi lingvistice, Europa trebuie să-şi inventeze propriul model”, susţine el.

Un stat federal european ar urma, în viziunea sa, să fie condus de un executiv numit de preşedintele Comisiei Europene, ales direct de către PE sau de către cetăţenii europeni. Comisia Europeană ar avea astfel dreptul deplin la legiferare, iar Parlamentul European ar putea exercita un control democratic asupra ei, ca în orice sistem parlamentar naţional. Iar marea schimbare ar fi că organismele europene ar răspunde faţă de cetăţeni, nu faţă de statele membre.

”În prezent cetăţenii europeni tind să dea vina pe Europa pentru criză şi pentru politicile de austeritate. Dar în realitate nu UE a luat aceste decizii, ci statele membre. Vinovate sunt elitele naţionale care, prin faptul că-şi apără interesele naţionale, nu sunt capabile să găsească soluţii pe termen lung”, concluzionează Cohn Bendit.

”Tranziţia către o Europa federală este mai importantă decât oricând. În ultimii doi ani asistăm la un spectacol patetic cu o proliferare de summituri de criză, unde se iau doar jumătăţi de măsuri. Grecia este o victimă ale acestor întârzieri, a politicii "too little, too late”, susţine Daniel Cohn Bendit, unul dintre cei mai cunoscuţi adepţi ai federalizării Europei, într-un interviu pentru Epoch Times România.

La rândul său, şi Pietro de Matteis, copreşedinte al partidului paneuropean European Federalist Party, consideră că doar prin mai multă integrare pot fi soluţionate marile provocări ale secolului 21, de la actuala criză economică, la securitatea internaţională şi schimbarea climatică.

”Noi, federaliştii, credem că Europa are nevoie de o bază democrată mai solidă. O democraţie funcţională la nivel european necesită partide cu adevărat europene pe de-o parte şi cetăţeni europeni activi, implicaţi, care să-i tragă la răspundere pe cei aflaţi la putere - pe de altă parte”, explică Pietro de Matteis într-un interviu pentru Epoch Times.

Ca urmare partidul său participă atât la alegerile europene, cât şi la cele naţionale cu un singur program, pentru a încuraja o dezbatere europeană. Formaţiunea şi-a deschis deja filiale în ţări precum Austria, Belgia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Olanda şi Marea Britanie. În opinia lui De Matteis, integrarea europeană nu mai poate să avanseze fără a le explica oamenilor cum deciziile de la Bruxelles le afectează vieţile. Pentru a reduce prăpastia dintre elitele europene şi populaţiile statelor membre, cetăţenii trebuie să poată controla organismele europene prin vot.

”Actuala criză economică este în primul rând o criză de încredere în viitorul Europei şi în abilitatea noastră de a rămâne competitivi în acest secol. Să investeşti în bondurile greceşti, spaniole, italiene sau germane, implică încrederea că fiecare guvern va fi capabil să le răscumpere în 1, 5 sau 10 ani. Dacă nu există încredere în viitor, criza va mai dura. Dacă ne stabilim obiectivul pe termen lung de a construi o Europă federală şi instituim mecanismele necesare, ne vom recăpăta încrederea în viitorul nostru”, afirmă De Matteis.

Chiar dacă negocierile pentru bugetul UE au eşuat, liderul federaliştilor europeni consideră că se impune crearea unui buget federal al UE, pentru că ”el ar permite o alocare mai eficientă a unor resurse mai puţine şi ar contribui la reducerea costurilor în anumite domenii precum politica de apărare, politica industrială sau diplomaţia”. Deja există ţări care susţin introducerea unui buget măcar pentru zona euro.

Partidul Federalist militează pentru principiul subsidiarităţii şi pentru alocarea de resurse suficiente la nivel local, regional şi euroregional, astfel ca deciziile să fie luate la nivelul cel mai apropiat de cetăţeni.

Federaliştii mai susţin şi transformarea actualului Mecanism de stabilitate europeană într-un Fond Monetar European şi transformarea Băncii Centrale Europene într-un lender of last resort precum Federal Reserve în SUA.

De asemenea, ei pledează pentru dreptul deplin de legiferare al PE şi puterea de codecizie de pe poziţie de egalitate cu Consiliul de Miniştri (sau viitoarea cameră a statelor membre) în fiecare domeniu de politică.

Deocamdată însă, toate aceste idei rămân utopice dacă ne gândim la divergenţele profunde existente: doar un exemplu, Germania se opune în continuare eurobondurilor, iar Bundesbank se opune transformării BCE în lender of last resort, fapt ce are deja loc. Iar până la un buget federal, liderii UE au dificultăţi mari şi în adoptarea noului buget comunitar.

”În prezent euroforicii încearcă să facă ceva paradoxal: ei vor să realizeze saltul înainte în cel mai depresiv şi dificil moment în care se află UE. Argumentul lor sună aşa: tocmai pentru că este atât de greu, trebuie să înaintăm cu atât mai repede. Asta este în mod clar extrem de contraintuitiv, pentru că orice cetăţean obişnuit crede că atunci când ceva nu funcţionează bine, este preferabil să fii mai precaut”, scria într-un articol Bernd Ulrich, redactorul-şef al săptămânalului german Die Zeit. El consideră că euroforicii încearcă să inducă ideea lipsei de alternativă la conceptul de mai multă integrare. Iar acest concept rămâne la fel de neclar, fiind folosit însă că o ideologie infailibilă. Ceea ce nu este suficient.

Cât despre România, deşi ţara noastră s-a declarat o susţinătoare a federalizării Europei, ea n-a fost invitată să participe la lucrările Grupului Viitorului, singura reprezentantă a estului fiind ca de obicei Polonia – ceea ce spune multe despre importanţa pe care o vor avea ţările noneuro în viitoarea constelaţie instituţională federală a UE.