Să inventăm Statele Unite ale Europei!

(photos.com)

În economie, dar şi în diplomaţie sau doar în administraţie, mărimea ţărilor contează. Iar cele ale statelor din UE, prea mici la scară mondială, nu mai sunt adaptate. Soluţia? Să se aplice Europei modelul Statelor Unite ale Americii, sugerează jurnalistul Philip Ebels, potrivit EUObserver.

Alfred Heineken a făcut ceva mai mult decât să braseze bere. El a reflectat, de asemenea, asupra unor subiecte precum viitorul Europei şi modul cel mai potrivit de a proceda.

'Eu propun o Europă Unită de 75 de state', a scris el într-un pamflet publicat în vara anului 1992, 'fiecare cu o populaţie între cinci şi zece milioane de locuitori'. Heineken, un bătrânel creativ, cu o mulţime de timp şi de bani la dispoziţie, era vestit pentru ideile lui trăznite. Şi cea despre Europa a fost uitată repede. Din păcate. Deoarece 20 de ani mai târziu, este mai relevantă ca oricând, comentează EUObserver, preluat de Preseurop.

S-a mai spus înainte, dar niciodată nu a fost atât de adevărat ca astăzi: statele europene sunt prea mici pentru afacerile internaţionale şi prea mari pentru viaţa de zi cu zi. S-a dus vremea când Germania sau Franţa erau în stare să se descurce singure pe scena mondială, ca să nu mai vorbim despre Luxemburg sau Olanda. Iată de ce există astăzi NATO, UE, şi - pentru moment - o monedă unică.

Hai să aruncăm o privire asupra listei celor mai mari ţări din lume în termeni fizici. Cea mai mare ţară din UE, Franţa, este numărul 43 mondial. Rusia, numărul unu necontestat, de peste 26 de ori mai mare. Atât China, cât şi SUA sunt de 15 ori mai mari.

Acum, să studiem lista ţărilor în funcţie de populaţie. Germania, ţara UE cea mai populată, este numărul 16. China, cea mai populată ţară din lume, are de peste 16 ori mai mulţi locuitori. India are aproape de 15 ori mai mulţi.

Dacă UE ar fi considerată o ţară, ar fi a şaptea pe lista celor mai mari ţări şi a treia pe listă în ordinea mărimii populaţiei. Şi, aşa cum responsabilii din Bruxelles nu prididesc să repete, prima pe lista celor mai mari economii.

S-a dus de asemenea vremea când oamenii erau ignoranţi şi supuşi. Vremea când aceştia nu-şi deranjau liderii cu cerinţe de transparenţă, eficienţă, democraţie şi responsabilitate. Progresul tehnologic a condus întotdeauna la turbulenţe politice, adeseori în detrimentul celor de la putere. Internetul, ca şi, înainte de el, tiparul, oferă oamenilor acces la informaţii şi puterea de a crea şi a distribui, subminând oriunde sistemul stabilit - şi nu doar în lumea arabă.

Iată de ce statele fac ceea ce este nevoie să facă pentru a satisface un popor din ce în ce mai exigent şi mai emancipat: descentralizare. Marea Britanie, Germania, Franţa, Spania, Italia: toate au cedat puteri de-a lungul ultimelor decenii. Cu cât puterea este mai apropiată de popor, cu atât este mai transparentă, mai eficientă, mai democratică şi mai răspunzătoare.

Tot ceea ce are o funcţie, s-ar putea zice, are o dimensiune optimă. Un stilou poate fi mai mare sau mai mic, dar tot trebuie să poată fi folosit. Statul bunăstării european are mai multe funcţii. El trebuie să-şi protejeze teritoriul de exterior, să menţină statul de drept, să asigure îngrijiri medicale, educaţie, să întreţină drumurile şi pădurile şi - mai mult sau mai puţin - să redistribuie bogăţiile. Problema este că fiecare dintre aceste funcţii îşi are propria dimensiune optimă şi că aceste dimensiuni optime variază constant, odată cu o lume în constantă schimbare.

Rezultatul nu este că statul se opreşte din mers - ci că nu mai funcţionează atât de bine. Ca un creion mare cât o mătură sau mic, cât o aşchie - mai poate probabil încă fi folosit, dar nu mai este eficient. Este o tendinţă care va continua să se amplifice atâta timp cât tehnologia continuă să progreseze. China şi ceilalţi titani pe cale să prindă puteri vor continua să se ridice, cei guvernaţi vor continua să-i submineze pe cei care guvernează.

Şi va veni o zi - dacă nu a venit deja demult - în care statele europene vor face mai mult rău decât bine, obstacole inutile între Bruxelles şi Barcelona.

Desigur, este absurd. Ne-am obişnuit atât de mult cu împărţirea de astăzi a continentului încât orice sugestie de a face altfel este întâmpinată cu un zâmbet condescendent - în cel mai bun caz. Dar este într-adevăr o idee atât de nebunească? Hai să luăm ceva perspectivă şi să încercăm să vedem o imagine de ansamblu. Stătuleţele Unite ale Europei - nu este o idee atât de rea.

Am avea un guvern federal mic, ales prin sufragiu direct, şi un anumit număr de guverne locale, ale unor state apropiate în mărime - cam ca în Statele Unite ale Americii. Am fi în stare să rezistăm concurenţei pe scena mondială şi în acelaşi timp, să luăm decizii eficiente la nivel local, că vine vorba despre lupte cu tauri sau despre fumat marijuana. O mare parte din problemele noastre actuale ar dispărea: în special aflarea unui echilibru între statele mari şi state mai mici, între nordul reticent şi sudul care trebuie salvat.

Heineken a numit-o 'Eurotopie' - o contracţie între Europa şi utopie. El era deci foarte conştient de scepticismul cu care urma să fie întâmpinată această idee. Dar vremuri radicale necesită măsuri radicale. Şi după cum merg lucrurile, mai bine utopie decât distopie.