Corupţie la nivel înalt. Judecătorul CCR Toni Greblă, urmărit penal

Judecătorul CCR Toni Greblă a fost adus pentru audieri la DNA.
Judecătorul CCR Toni Greblă a fost adus pentru audieri la DNA. (Epoch Times România)

Procurorii DNA au dispus, joi, începerea urmăririi penale pe numele judecătorului Curţii Constituţionale, Toni Greblă, sub acuzaţia de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi constituirea unui grup infracţional organizat care avea scopul de a face exporturi ilegale în Rusia.

În Ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în perioada 2010 – 2015, Toni Greblă, când deţinea funcţia de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013) şi ulterior pe cea de judecător la CCR, a pretins şi primit de la administratorul mai multor societăţi comerciale, cu titlu de foloase necuvenite: folosirea gratuită, întreţinerea şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW, în echivalent de 56.070 euro; folosinţa gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri Ion Bîrcină, precum şi suma de 1.200 lei, echivalentul unor obiecte vestimentare. Totodată, fostul senator a primit materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afişe.

Din documentul citat reiese că foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni la diferiţi funcţionari publici să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de omul de afaceri Ion Bîrcină, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.).

În perioada 2010 – 2015, Toni Greblă, a exercitat în fapt activităţi specifice calităţilor de asociat, administrator şi director general, disimulate prin interpuşi, încălcând dispoziţiile de incompatibilitate ale judecătorului de la Curtea Constituţională şi ale senatorului.

Conform procurorilor DNA, Toni Greblă a desfăşurat activităţi comerciale direct şi prin interpuşi şi a exercitat calităţile de asociat, respectiv administrator (director general) în legătură cu o fermă agricolă situată în judeţul Gorj şi cu o societate comercială, având ca obiect principal de activitate producţia de energie electrică.

Actualul judecător la CCR ar fi constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a iniţia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federaţia Rusă, cu interpunerea Turciei. Membrii grupului au efectuat, în perioada 2014 – 2015, acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.

Dacă v-a plăcut acest articol, va invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.