Comunismul ajunge la Roma. Ziar italian critică Ambasada Chinei pentru încercarea de a intimida un reporter

Preşedintele italian Sergio Mattarella (dr) şi omologul său chinez Xi Jinping
Preşedintele italian Sergio Mattarella (dr) şi omologul său chinez Xi Jinping (Getty Images)

În Italia, îngrijorarea privind intrarea ţării în iniţiativa chineză Centura şi Drumul nu a cuprins doar opoziţia politică – chiar şi vicepremierul Matteo Salvini şi-a exprimat unele reţineri. Dar opoziţia nu a fost nicăieri atât de puternică precum în anumite mass media italiene, în special în publicaţia conservatoare Il Foglio, care are o istorie îndelungată de scepticism şi lipsă de încredere în ceea ce priveşte China comunistă, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

Cititorii au fost probabil şocaţi să citească un articol publicat în weekend privind o întâlnire neadecvată între unul dintre corespondenţii Il Foglio pentru Asia, Giulia Pompili, şi un purtător de cuvânt al Ambasadei Beijingului la Roma.

Într-un editorial intitulat “Non Siamo a Pechino” (Nu ne aflăm în Beijing), publicaţia a detaliat o întâlnire scurtă dar de rău augur între Pompili şi purtătorul de cuvânt al Ambasadei chineze, Yang Han. Cu puţin timp înainte de a începe o ceremonie vineri, la care au participat preşedintele italian Sergio Mattarella şi cel chinez Xi Jinping, Pompili a ajuns împreună cu alţi membri ai presei la Palatul Quirinal din Roma, reşedinţa oficială a preşedintelui italian, unde urma să aibă loc o conferinţă de presă.

După ce un membru al personalului Palatului Quirinal a prezentat-o pe Pompili, Yang a abordat-o într-o manieră pe care publicaţia a descris-o ca fiind “nu prea prietenoasă”. În faţa altor jurnalişti, Yang i-a cerut lui Pompili să nu mai scrie articole critice la adresa Chinei.

Când Pompili, care a precizat că nu l-a întâlnit niciodată pe Yang înaintea zilei de vineri, a răspuns că este îndatorirea ei să scrie articole critice despre China, purtătorul de cuvânt a oferit un răspuns sinistru: “Oricum, stiu cine eşti”.

În editorial, ziarul a recunoscut că are o poziţie foarte clară faţă de operaţiunile Chinei în Occident, poziţie care este foarte diferită de cea a guvernului italian. Şi, în ciuda acestei ameninţări, publicaţia a precizat că nu plănuieşte să îşi schimbe poziţia deoarece “Italia nu este China... şi Quirinal nu este Palatul Oraşului Interzis”. Presa italiană “are toate drepturile să îşi exprime ideile şi criticile”.

Chiar înainte de semnarea, sâmbătă, a acordului privind “Centura şi Drumul”, liderii italieni au încercat să liniştească Washingtonul şi Bruxelles-ul că Italia este “în continuare un aliat”, potrivit CNBC.

“Maximizăm toate măsurile de precauţie şi doresc să spun Statelor Unite, şi le voi transmite şi în cadrul vizitei de săptămâna viitoare, că ei sunt aliaţii noştri şi înţelegem temerile lor. Dar conţinutul Memorandumului de Înţelegere pe care îl semnăm mâine nu conţine nimic îngrijorător, nimic legat de 5G sau orice acord privind telecomunicaţii strategice”, a afirmat vicepremierul Luigi Di Maio vineri pentru CNBC.

Şi, deşi incidentul ar putea fi un caz unic, totuşi se pun întrebări legate de modul în care va gestiona guvernul italian binecunoscuta intoleranţă a Beijingului faţă de disidenţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe