„Clasic e fantastic”: Poveşti muzicale cu instrumente de percuţie

De ce poveşti? Pentru că muzica ajunge la sufletele tinere mult mai uşor dacă este însoţită de o poveste.
Copii urmărind cu atenţie concertul „Clasic e fantastic”, la Ateneu
Copii urmărind cu atenţie concertul „Clasic e fantastic”, la Ateneu (clasic e fantastic (facebook)

Poveştile muzicale au fascinat din nou micul (şi marele) public iubitor de muzică şi de „Clasic e fantastic - Cum să înţelegem muzica”, aşa încât ploaia şi frigul care au debutat prea curând pentru acest mijloc de octombrie nu i-a împiedicat pe aceştia să fie prezenţi la cea de-a 7-a stagiune a minunatului concert-educativ şi să umple în întregime Sala Mare a Ateneului.

A devenit o tradiţie ca primul concert la începutul fiecărei stagiuni să fie ţinut de Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea”, care anul acesta a împlinit 60 de ani de existenţă. Dirijorului orchestrei, Andrei Iliescu, i-a aparţinut şi selecţia poveştilor.

Poveştile aduc muzica mai aproape de sufletele tinere, a lămurit Cristina Sîrbu, gazda şi realizatoarea întregii „poveşti”- „Clasic e fantastic”. Ea a ales pentru acest început de stagiune trei poveşti care să pună în evidenţă instrumentele de percuţie- instrumentele care aduc viaţă, culoare, nerv oricărei poveşti muzicale.

Prima poveste –adevărată- este Pictures of Emily, de David Rimelis, un compozitor american, care a compus acest concert în semn de reverenţă pentru Emily Hart, o cântăreaţă la orgă dintr-un cor bisericesc, care la 80 de ani a orbit. Lipsită de lumina ochilor, Emily a dorit să cunoască mai bine lumea sunetelor, astfel că în ciuda vârstei şi a handicapului său, a studiat Compoziţia la Conservator. După 5 ani, Emily avea deja prima ei compoziţie. Mişcat de povestea bătrânei muziciene, Rimelis va compune Pictures of Emily. Piesa, ne-a mărturisit Andrei Iliescu, i-a fost dăruită de însuşi Rimelis, pentru a fi împărtăşită de orchestra sa, publicului român. Instrumentele de percuţie - toba mare, toba mică, cinel, fus-cinel au fost introduse pe rând şi prezentate.

În partea a doua, Orchestra s-a dat la o parte, lăsând instrumentele în mijloc să fie văzute şi prezentate, pentru că a urmat Concertul pentru timpani şi ansamblu de percuţie de John Beck, unde copiii au intrat cu adevărat în lumea instrumentelor de percuţie.

Instrumentele - gongul, toba mare, 2 blocuri de lemn, clopote tubulare, glockenspiel, bongosuri, vibrafon, tom-tomuri, crotale, vibrafon cu arcuş, xilofon, gonguri de metal, marimbă şi solistele concertului, cele patru timpane - au fost prezentate pe rând, iar apoi au cântat, mânuite extraordinar de cei 5 percuţionişti, singurii interpreţi ai acestui concert.

A treia poveste, inspirată din nuvela lui Prosper Mérimée şi pusă pe muzică de Bizet (1875 ) este povestea frumoasei ţigănci spaniole Carmen. Focoasă şi superficială, Carmen face doar rău în jurul ei, iar povestea se termină trist, cu moarte. „Carmen” a fascinat şi lumea baletului, astfel că, în 1967 apare Suita Carmen, baletul într-un singur act al coregrafului cubanez Alberto Alonso, pe muzica compozitorului rus Rodion Scedrin, scrisă special pentru soţia sa, balerina Maia Pliseţskaia. Scedrin a scris pentru instrumente din coarde şi multe instrumente de percuţie. Compozitorul, a explicat Cristina Sârbu copiiilor, a scris această variantă ca să nu se asemene cu muzica lui Bizet, unde e plin de suflători şi pentru că Teatrul Balşoi de la Moscova număra numai genii.

Cheile poveştii, exemplificate muzical, au fost date numaidecât copiilor: Intrarea lui Carmen, tema lui Carmen, intrarea soldatului, intrarea toreadorului, tema toreadorului.

Povestea lui Mérimée pusă pe muzică de Bizet şi Scedrin: Don José, soldat sărac şi simplu se îndrăgosteşte de Carmen, o ţigancă focoasă şi superficială, care lucra la o fabrică de ţigări. Ea pune stăpânire pe mintea şi inima lui, apoi îl abandonează, atrasă fiind de un toreador, Escamillo. José suferă, e gelos şi în final o omoară.

Din cele 13 numere ale baletului Carmen, orchestra a prezentat 8. La instrumentele de percuţie existente s-au mai adăugat în Carmen şi tamburine, castaniete, triunghi.

Ca de fiecare dată la „Clasic e fantastic”, copiii au avut locul lor pe scenă, printre instrumente şi, ca de fiecare dată, au plecat îmbogăţiţi de stările şi poveştile depănate de minunatul univers al sunetelor clasice.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură