Cîţu: PSD va ţine România la coada Europei generaţii întregi. Nu sunt interesaţi de bunăstarea românilor

Atacul disperat lansat de Liviu Dragnea şi PSD împotriva sectorului privat şi al românilor care au reuşit în viaţă va ţine România la coada Europei generaţii întregi, a avertizat senatorul PNL Florin Cîţu, care susţine că pesediştii numai de bunăstarea noastră nu sunt interesaţi.
Florin Cîţu
Florin Cîţu (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Preşedintele PSD Liviu Dragnea nu mai are răbdare, vrea să anunţe creşterea taxelor şi a contribuţiilor, a tras un semnal de alarmă marţi, pe pagina sa de Facebook, senatorul PNL Florin Cîţu, fost economist şef al ING Bank.

"Dragnea şi PSD sunt disperaţi după bani. Şi acum nu vorbesc doar de averile personale. Au nevoie de bani şi la buget (de acolo se alimentează şi averile lor). Nu doar pentru 2017 dar mai ales pentru 2018 şi 2019. La începutul anului, cu greu şi cu înjurături printre dinţi, s-au abţinut să nu "amâne" reducerea TVA de la 20% la 19%, eliminarea taxei pe construcţii speciale şi a supraaccizei pentru combustibil. Ştiau foarte bine că au nevoie de bani pentru a susţine promisiunile electorale. Promisiuni care doar cheltuiesc bani din buget şi nu aduc nimic în economie. Presiunea societăţii a fost aşa de mare că au renunţat. Doar pe moment", a declarat Florin Cîţu.

Potrivit senatorului, pesediştii au eliminat totuşi imediat plafonul pentru plata contribuţiilor pentru cei cu salarii mai mari şi au tăiat investiţiile pentru că nu le ajungeau banii. Ştiau asta, era un început.

"După câteva luni au înţeles că ţara nu-şi permite din taxele actuale să plătească tâmpeniile, subvenţii şi creşteri de cheltuieli, din programul de guvernare. Au aruncat la gunoi programul de guvernare din campania electorală şi au venit cu unul nou după discuţiile cu echipa PSD de la BNR (Georgescu, Voinea, Gherghina). Taxa pe cifra de afaceri, taxa de solidaritate, TVA defalcat, amânarea reducerii TVA de la 19% la 18% pentru 2019, interzicerea de a avea o companie după două falimente etc. erau "noutăţile" din programul de guvernare propuse de plutonul PSD-ist din BNR", a precizat Florin Cîţu.

Senatorul a arătat că, tot la presiunea societăţii, exact ca în iarnă, au fost trecute la "discutate şi uitate" majoritatea măsurilor din programul de guvernare varianta BNR/Dragnea/Tudose.

"Dar problema pentru Dragnea şi PSD rămâne: este foame de bani la Guvern! Aşa că am intrat în faza a treia. Guvernul şi Dragnea nu ne mai spun dinainte ce taxă vor să introducă. Pentru că este clar că urmează creşteri de taxe. Dar PSD şi Dragnea au înţeles ceva. Au nevoie de susţinere publică.

Aşa începe demonizarea unor sectoare din economie ca astfel taxarea companiilor şi a angajaţilor din aceste sectoare să pară un lucru firesc pentru toată lumea. Băncile nu plătesc impozit pe profit, fură banii din ţară etc., hai să le taxăm mai mult.

Companiile petroliere îşi permit să facă preţurile în funcţie de cerere şi ofertă, hai să mai punem o supraacciza şi să creştem redevenţele. Administratorii Pilonului II de pensii ne "fură". Şi mai sunt exemple. Dar vă dau o veste proastă. Nu ajung banii pentru promisiunile năucitoare din programul de guvernare", a afirmat Florin Cîţu.

Parlamentarul susţine că nu vor ajunge banii nici după ce suprataxează sectorul financiar, nici după ce pun o supraacciză pe combustibil şi nici după ce naţionalizează Pilonul II de pensii sau supraimpozează companiile de asigurări, pentru că da, şi la asta se gândesc.

"Problema pentru PSD şi Dragnea: costul promisiunilor din programul de guvernare creşte exponenţial de la un an la altul. Şi atunci ce vor face PSD şi Dragnea? Vă spun ce cred eu că urmează. Introducerea impozitării progresive pe venit şi profit - cota maximă de impozitare între 35% şi 45%! Creşterea cotei contribuţiilor sociale pentru cei cu venituri mari - de la 39.25% cât este astăzi la 45%! Creşterea cotei standard a TVA la 22%! Introducerea acestor taxe va fi precedată de atacuri din ce în ce mai dure împotriva românilor care câştigă mai mulţi bani. Vor urma atacuri împotriva supermarketurilor şi a companiilor de succes în general", a punctat Florin Cîţu.

Liberalul a explicat că toate aceste atacuri au un singur scop: PSD şi Dragnea vor să-şi asigure susţinerea societăţii pentru supraimpozitarea românilor care au avut succes în viaţă şi a companiilor profitabile.

"Dragnea şi PSD vor să vă aducă în punctul în care veţi spune: bine le face, dă-i dracu că merită! Iar ce vedem în aceste zile arată clar că nu mai au răbdare. Vor să prezinte legea pensiilor şi chiar şi cei neavizaţi vor înţelege că nu există bani pentru promisiunile de acolo. Nu vă lăsaţi păcăliţi! Atacul disperat al lui Dragnea şi al PSD împotriva sectorului privat este mânat de furia acestora pentru că nu au bani la buget pe care să-i distribuie după bunul plac (în special în propriile buzunare). Dragnea şi PSD nu sunt interesaţi de bunăstarea românilor. Acest atac împotriva sectorului privat şi al românilor care au reuşit în viaţă va ţine România la coada Europei generaţii întregi", a subliniat Florin Cîţu.

În încheiere, senatorul a atras atenţia că, deşi taxele pot să mai scadă în viitor, efectele acestei campanii negative împotriva sectorului privat şi a românilor de succes vor dispărea foarte greu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne