Cioloş: "Nu vreau să mă arunc în promisiuni!"

Premierul Cioloş susţine că îşi asumă o conlucrare cu PNL şi USR într-un viitor Guvern, dacă după alegeri cele două partide vor putea construi o majoritate însă refuză să se arunce în promisiuni, căci programul de guvernare urmează să fie discutat cu partidele.
Dacian Cioloş
Dacian Cioloş (Florin Chirila/Epoch Times)

Devenit locomotiva PNL în campania pentru parlamentare, premierul Dacian Cioloş continuă să se distanţeze de comportamentul tipic electoral, precizând că refuză să se angajeze în promisiuni, căci un program de guvernare - în baza căruia se pot face promisiuni concrete - trebuie discutat cu formaţiunile care vor crea majoritatea.

"Am văzut în multe dintre campaniile electorale precedente, când partidele se angajau la foarte multe lucruri — că o să modifice Constituţia, că o să regionalizeze România, că vor modifica administraţia — şi nu s-a făcut aproape nimic, probabil şi datorită faptului că ambiţiile au fost foarte mari, vizavi de ceea ce este posibil să fie făcut. De aceasta eu unul nu vreau să mă arunc în promisiuni, cu atât mai mult cu cât un program de guvernare trebuie discutat şi cu partidele care vor intra la guvernare", a declarat Cioloş, preluat de Agerpres, la Adevărul Live.

Premierul a mai declarat că a discutat cu reprezentanţii celor două partide care îl susţin pentru funcţia de prim-ministru, respectiv PNL şi USR, şi a precizat că se vor stabili concret anumite angajamente dacă se va face o majoritate cu PNL şi USR.

"Sigur că am discutat cu cele două partide pe marginea programelor pe care le-au prezentat în campanie, dar fiecare, separat, şi-a prezentat programele electorale în campanie. Dacă se va putea construi o majoritate în jurul lor, atunci vor trebui discutate concret angajamentele pe care le putem pune pe masă", a adăugat premierul.

Întrebat cum comentează informaţiile apărute în presă despre o tensionare a relaţiilor între el şi PNL, Cioloş a negat că ar fi vorba despre aşa ceva:

"Nu ştiu despre ce tensionare a fost vorba. PNL şi USR mi-au propus să mă susţină pentru funcţia de premier în cazul în care reuşesc să formeze majoritate. Eu am acceptat, am reconfirmat zilele trecute. Doar implicându-mă pot să asigur lumea că poate să continue ce am început. Da, îmi asum pentru perioada în care vine o conlucrare cu cele două partide. Este important modul în care se va guverna. Cele două partide au achiesat la aceste propuneri şi mergem împreună.", a adăugat premierul.