Cioloş nu pleacă nicăieri. Îşi strânge armata de tehnocraţi şi se pregăteşte de "implicare civică"

Dacian Cioloş are planuri de viitor: Nu numai că nu va pleca din ţară la finalul mandatului de premier, dar are de gând să se implice în continuare activ pentru schimbarea în bine a societăţii.
Dacian Cioloş
Dacian Cioloş (JEAN-CHRISTOPHE VERHAEGEN / AFP / Getty Images)

Ajuns la final de mandat, premierul Dacian Cioloş are de gând ca, alături de mai mulţi colaboratori de-ai săi de la Palatul Victoria, să găsescă o modalitate de "implicare civică" pentru a-şi valorifica experienţa dobândită în acest an de guvernare "în interesul public din România".

"Am avut o şansă extraordinară de a-mi servi ţara şi voi încerca să valorific experienţa pe care am câştigat-o în acest an de guvernare în interesul public din România. Nu mi-am pus problema să părăsesc ţara şi intenţionez să găsesc modalitatea cea mai bună de a mă implica public pentru a-mi folosi experienţa câştigată, în măsura în care va exista şi susţinere pentru acest lucru. Am deja confirmarea mai multor colaboratori sau foşti colaboratori din Guvern că doresc să găsesc o modalitate de implicare civică pentru a ne valorifica experienţa din acest an de mandat", a declarat Dacian Cioloş, citat de Agerpres.

Întrebat despre posibila sa intrare în politică, şeful tehnocraţilor de la Palatul Victoria a replicat că nu exclude acest lucru, însă nu a luat încă o decizie în acest sens.

"Eu consider că, de la un astfel de nivel de responsabilitate, un prim-ministru face politică într-un anumit fel. Sigur, nu a fost politică partinică pentru că nu am fost înscris într-un partid politic, dar voi căuta să văd modalitatea cea mai eficientă de a-mi valorifica competenţele", a precizat Cioloş.

În acelaşi timp, premierul susţine că este deschis la discuţii privind o eventuală colaborare cu PNL şi USR, partidele care au susţinut în campanie principiile şi valorile înscrise în Platforma 100.

"Ei ştiu că eu sunt deschis să avem discuţii. În măsura în care eu voi primi invitaţii, nu o să le evit pentru că e util să avem o discuţie legată de modul în care au decurs lucrurile în acest an şi legate de modul în care vor decurge lucrurile şi în viitor. Mă gândesc la cele două partide (PNL şi USR - n. r.) care au susţinut platforma România 100 şi cred că un proiect politic, indiferent de ce natură, ar trebui să aibă la bază acele valori", a adăugat Cioloş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne