Chirtoacă-Interzicerea marşurilor unioniste ar încălca prevederile europene

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă. (arhiva)
Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă. (arhiva) (wikipedia.org)
Epoch Times România
12.09.2012

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat pentru postul de radio Europa Liberă că propunerea premierului Vlad Filat privind adoptarea unei legi care să interzică marşurile unioniste pe teritoriul Republicii Moldova ar încălca grav prevederile Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.

”Este imposibil să fie votată o asemenea lege în Republica Moldova, asta ar însemna să încălcăm grav prevederile Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, întrucât aceasta spune că orice fel de opinie inclusiv cea care şochează are dreptul să fie exprimată în societate, iar autorităţile trebuie să aibă grijă ca orice fel de întrunire publică să aibă loc paşnic. În rest, fiecare poate vorbi orice, de la lucruri relevante şi logice, până la prostii şi aberaţii, toate au loc în spaţiul public”, a precizat edilul Chişinăului.

Pentru a evita posibilele ciocniri dintre manifestanţii în favoarea unirii cu România care vor organiza un marş duminică, 16 septembrie, primarul capitalei R. Moldova a decis devansarea unei manifestări tradiţionale programate la aceeaşi dată, într-un spaţiu situat în imediata vecinătate a traseului demonstranţilor.

Festivalul etniilor va avea loc pe 15 septembrie şi nu pe 16 cum era planificat iniţial. Primăria şi organizatorii festivalului au decis, de comun acord, să-l transfere cu o zi mai devreme pentru a evita posibilele incidente. Festivalul etniilor se va desfăşura în Grădina publică ”Ştefan cel Mare” şi va aduna la un loc reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor care convieţuiesc în R. Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor