China este total nemulţumită de remarcile lui Trump privind Taiwanul

China a declarat că o relaţie stabilă cu SUA ar fi exclusă dacă Washingtonul nu mai onorează politica O-singură-Chină. Avertismentul are loc după cele mai recente remarci ale lui Donald Trump cu privire la relaţiile cu Taiwanul.
Donald Trump, preşedintele ales al SUA.
Donald Trump, preşedintele ales al SUA. (DOMINICK REUTER/AFP/Getty Images)

China şi-a manifestat luni “temeri serioase” în legătură cu recentele comentarii făcute de preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, care a sugerat că ar putea renunţa la aderenţa îndelungată a Washingtonului la ceea ce este numit în general politica “O singură Chină”. Pe baza termenilor acestei politici, ţările care doresc să aibă relaţii diplomatice cu guvernul din Beijing nu pot să aibă relaţii oficiale cu guvernul din Taiwan, deşi SUA păstrează multe canale neoficiale de comunicare cu Taipeiul.

Geng Shuang, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a declarat reporterilor în Beijing că principiul respectiv a fost baza relaţiilor sino-americane.

“Dacă această bază şi fundaţie sunt distruse, atunci o relaţie sănătoasă şi stabilă între China şi SUA este exclusă”, a precizat acesta.

Geng a adăugat că Beijingul “cere noii administraţii americane să înţeleagă pe deplin importanţa chestiunii taiwaneze şi să gestioneze această problemă cu atenţie şi hotărâre”.

Acestea au fost cele mai dure comentarii publice de condamnare pe care le-a făcut China în legătură cu schimbarea sugerată în relaţiile SUA-Taiwan.

În timpul unui interviu cu Fox News Sunday, Trump a declarat că SUA nu trebuie să fie legată de acea politică decât în cazul în care China continentală face unele concesii asupra comerţului şi asupra altor chestiuni.

“Înţeleg pe deplin politica O-singură-Chină, dar nu stiu de ce trebuie să fim legaţi de o astfel de politică în afară de cazul în care încheiem un acord cu China cu privire la alte lucruri, inclusiv comerţul”, a declarat Trump în interviu.

La câteva ore după remarcile televizate ale lui Trump, un comentariu nesemnat pe un website naţionalist chinez a criticat afirmaţiile preşedintelui ales, susţinând că Trump este “la fel de ignorant în privinţa diplomaţiei ca un copil”.

În interviul de duminică, Trump a apărat cu tărie un apel telefonic pe care l-a primit la începutul acestei luni din partea preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen. A fost pentru prima dată în aproximativ 40 de ani când un preşedinte sau un preşedinte ales al SUA a recunoscut publicat că a discutat cu un lider taiwanez. Gestul a forţat China să depună o plângere oficială împotriva Washingtonului.

“De ce ar trebui ca o altă naţiune să fie capabilă să spună că nu pot accepta un apel telefonic. Cred că, de fapt, ar fi fost o lipsă de respect să nu accept apelul”, a declarat Trump.

SUA nu a avut relaţii diplomatice oficiale cu Taipeiul din 1979 când a recunoscut Beijing-ul ca şi capitală a Chinei. Dar a păstrat relaţii şi canale de comunicare neoficiale cu Taiwanul, pe care China îl consideră o provincie separatistă ce trebuie anexată. În acelaşi timp, SUA este considerat a fi principalul aliat al insulei.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe