Cele mai zăpăcitoare mistere ale lumii - Ourang Medan - „Nava Morţii din Marea de Sud”

„Nava Morţii” Ourang Medan
„Nava Morţii” Ourang Medan (youtube.com)

Cu toţii am auzit, poate, poveşti de rău augur despre nave fantomă, cum ar fi Olandezul Zburător şi Mary Celeste, care au fost transmise de navigatori de secole, de la o generaţie la alta. Una dintre poveştile marinăreşti care au fascinat cercetătorii timp de zeci de ani a fost cea a navei SS Ourang Medan.

Potrivit rapoartelor, în luna iunie a anului 1947, sau, după alte relatări, în februarie 1948, mai multe nave care traversau rutele comerciale din strâmtoarea Malacca au pretins că au recepţionat o serie de semnale SOS. Mesajul navei necunoscute era pe cât de simplu, pe atât de tulburător:

"Toţi ofiţerii, inclusiv căpitanul, sunt morţi, se află în camera hărţilor şi pe pod. Este posibil ca tot echipajul să fie mort". Această comunicare a fost urmată de o explozie de cod Morse indescifrabil, apoi un mesaj final sumbru: "Mor!". Această proclamaţie criptică a fost urmată de o linişte de mormânt.

Cererea de ajutor a fost recepţionată de către două nave americane, precum şi de posturile de ascultare britanice şi olandeze. Bărbaţii care se ocupau de aceste posturi au reuşit să descifreze sursa acestor transmisiuni, şi au dedus că proveneau probabil de la un cargou olandez cunoscut sub numele de SS Ourang Medan, care naviga în Strâmtoarea Malacca.

Un vas comercial american numit Silver Star era aprope de presupusul loc al lui Ourang Medan. Luând act de urgenţa mesajului SOS, căpitanul şi echipajul Silver Star nu au pierdut niciun moment şi au schimbat cursul într-un efort de a ajuta nava aflată în dificultate. În câteva ore, Silver Star a văzut Ourang Medan în apele agitate ale strâmtorii Malacca.

Când nava comercială s-a apropiat de Ourang Medan, echipajul a observat că nu era niciun semn de viaţă pe punte. Căpitanul a decis să trimită o echipă pentru a face investigaţii. De îndată ce au urcat la bordul acesteia, oamenii şi-au dat seama rapid că apelurile de ajutor nu au fost o exagerare. Echipa de salvare a găsit o scenă de coşmar la bordul navei olandeze.

Puntea navei era presărată cu cadavrele echipajului olandez: ochii lor larg deschişi, feţele lor afişau agonia şi groaza trăită înainte să moară. Chiar şi câinele de pe navă murise având o grimasă îngrozitoare.

Echipa de salvare a găsit trupul căpitanului pe pod, în timp ce cadavrele ofiţerilor săi zăceau prin timonerie şi în camera hărţilor. Ofiţerul de comunicare era încă la postul său, dar mort ca şi restul echipajului, cu degetele încă pe telegraf. Toate cadavrele, conform rapoartelor, aveau aceleaşi expresii îngrozite, cu ochii larg deschişi ca echipajul de pe punte.

Sub punte, membrii echipei de salvare au găsit cadavre în camera cazanelor, dar aproape la fel de înfiorător ca această descoperire sumbră a fost faptul că membrii echipajului american au simţit o răceală extremă, chiar dacă temperatura exterioară era de 43 de grade Celsius. În timp ce echipa a observat dovezi clare că echipajul de la bordul lui Ourang Medan a suferit foarte mult în momentul morţii, nu au reuşit să observe niciun semn vizibil de leziuni pe cadavre. Nici nava nu avea niciun fel de deteriorare.

Căpitanul lui Silver Star a decis să lege nava de Ourang Medan şi să o remorcheze înapoi în port, dar de îndată ce echipajul a ataşat linia de remorcare cu nava olandeză a observat valurile de fum dens care ieşeau din punţile inferioare, mai exact din cala numărul 4.

Echipa de salvare de-abia a avut timp să se întoarcă înapoi pe Silver Star şi să taie linia de remorcare înainte ca Ourang Medan să explodeze cu o forţă atât de extraordinară că s-a ridicat în aer, scufundându-se apoi rapid.

Scufundarea navei Ourang Medan a plasat-o în domeniul miturilor şi legendelor. Acest subiect a fost unul dintre misterele maritime cele mai interesante şi de durată din epoca modernă, lăsând în urmă multe întrebări.

Ce s-a întâmplat cu Ourang Medan?

În timp ce zvonurile despre descoperirea sinistră au circulat cu o viteză ameţitoare de-a lungul rutelor comerciale din Indiile de Est, prima relatare oficială a evenimentului a fost publicată de către Paza de Coastă a SUA de-abia în luna mai a anului 1952, sub denumirea "Procedurile Consiliului Maritim Comercial". Mărturia a descris starea alarmantă în care se găseau membrii echipajului olandez: "Feţele lor îngheţate erau îndreptate spre soare... privind, ca atunci când ţi-e frică... gurile erau căscate şi ochii larg deschişi".

Nava care nu a existat niciodată

Prima problemă întâmpinată în procesul de a încerca să se stabilească ce s-a întâmplat cu acest cargou olandez este faptul că nava nu apare în nicio înregistrare oficială. Nu există nicio foaie de hârtie care să ateste existenţa lui Ourang Medan.

Unii cercetători au speculat că, dacă Ourang Medan a fost o navă reală, probabil era din Sumatra, care la momentul respectiv era o colonie a Ţărilor de Jos. "Ourang" este un cuvânt indonezian care înseamnă "om" iar "Medan" este cel mai mare oraş din insula Sumatra, astfel că numele enigmaticului cargobot s-ar traduce "Omul din Medan". Dar, în timp ce etimologia numelui ar putea oferi unele indicii cu privire la originea sa, nu există înregistrări birocratice despre Ourang Medan.

Autorul şi istoricul Roy Bainton, care a făcut parte din cea mai exhaustivă ancheta pe tema navei SS Ourang Medan, ajunsese la un moment dat într-un punct mort în urmărirea "Navei morţii". După îndelungi căutări în toate registrele relevante nu a putut găsi nicio menţiune despre navă.

Când era pe cale să renunţe la anchetă, Bainton a fost contactat de profesorul Theodor Siersdorfer din Essen, Germania, care a urmărit de mai bine de 50 de ani întâmplarea şi a fost primul care a dezvăluit numele celor două nave americane care au auzit apelurile SOS ale lui Ourang Medan.

Siersdorfer l-a condus, de asemenea, pe Bainton la o cărticică germană de 32 pagini scrisă în 1954 de Otto Mielke, intitulată "Das Totenschiffin der Südsee" sau "Nava Morţii din Marea de Sud". Se pare că Mielke ştia o mulţime de lucruri despre traseul lui Ourang Medan, despre marfa transportată, tonajul şi puterea motorului şi chiar numele căpitanului navei. Cineva se poate întreba dacă Mielke a avut sau nu contact cu vreunul din oamenii ce făceau parte din echipajul de pe Silver Star, un lucru extrem de greu de realizat.

Cartea lui Mielke a adăugat, de asemenea, încă o piesă convingătoare la puzzle, ajutând la reaprinderea interesului lui Bainton. Din această nouă bucată de informaţie, reiese că în cala numărul 4 a lui Ourang Medan ar fi putut fi depozitate substanţe extrem de letale şi ilegale, susţine Bainton.

"Există o posibilă explicaţie privind dispariţia echipajului din înregistrări. Mielke menţionează o încărcătură letală mixtă pe olandez - "Zyankali" (cianură de potasiu) şi nitroglicerină", a adăugat acesta.

Inutil să precizăm că acest amestec este destul de periculos şi într-un laborator cu cele mai mari măsuri de siguranţă. Imaginaţi-vă cum ar fi să fie depozitate într-o magazie de marfă pe o mare agitată - ar fi un potenţial coşmar, unul care ar putea explica nu numai dispariţia inexplicabilă a echipajului olandez, dar şi explozia ulterioară a navei.

Chiar mai terifiantă, potrivit lui Bainton, este ipoteza că nava Ourang Medan făcea contrabandă cu gaz paralizant sau cu arme biologice chiar mai insidioase fabricate de către un grup de oameni de ştiinţă japonezi, specializaţi în experimente dubioase. Această facţiune diabolică a fost menţionată ca Unitatea 731.

Unitatea 731

Cunoscută de locuitorii din apropiere drept un "cuib de canibali", Unitatea 731 a fost fondată în 1932 de către un bacteriolog japonez genial, dar care a luat-o pe căi greşite, pe nume Shiro Ishii.

Unitatea a fost concepută pentru a fi un departament de cercetare şi dezvoltare clandestin, al cărui unic scop pe ordinea de zi era acela de a crea formele cele mai periculoase ale unor arme chimice şi biologice şi, astfel, să asigure victoria Japoniei asupra oricărui potenţial inamic.

Ishii a înfiinţat Unitatea 731 (numele de cod "unitatea de Tongo"), în timpul celui de-al doilea război chino-japonez, dar şi-a lăsat într-adevăr amprenta atunci când a supervizat construirea de noi facilităţi de cercetare în armata imperială japoneză în districtul Pingfang din Harbin, China. Acolo oamenii de ştiinţă din divizia sa au realizat unele dintre experimentele biologice cele mai deplorabile cunoscute de omenire în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai revoltător a fost faptul că această echipă grotească a folosit fiinţe umane - inclusiv femei şi copii - în experimentele lor îngrozitoare, de la expunerea la temperaturi sub zero grade şi tăierea „cobailor” pentru a studia efectele materialelor toxice pe organe vii.

Cu toate acestea, generalul Douglas MacArthur, invocând interesul apărării naţionale, i-a acordat în secret imunitate lui Ishii şi personalului său, în schimbul furnizării cercetărilor lor în domeniul armelor biologice, neţinând cont de actele de nedescris comise de aceştia.

Bainton a raportat: "Misiunea Unităţii 731 era de a găsi un produs chimic, gaz sau arme biologice, pentru a câştiga războiul. Experimentele hidoase, inumane au fost efectuate pe prizonieri neajutoraţi australieni, americani, ruşi, chinezi şi britanici - unele dintre cele mai grave crime de război comise vreodată".

Cât despre motivul pentru care aceste materiale periculoase au fost depozitate pe Ourang Medan, când ar fi putut să fie transportate foarte bine pe cale aeriană, direct la un laborator secret, Bainton a speculat că, probabil, guvernul american - sau o altă putere mondială - a decis să introducă nave care să nu iasă în evidenţă, precum cargoul olandez, pentru a transporta o astfel de marfă periculoasă, din motive de siguranţă şi pentru a rămâne un secret.

"Deci, cum a fost această marfă mortală mutată în jurul Mării Chinei de Sud şi prin Strâmtoarea Malacca în această perioadă tulbure? Nu prin aer, perspectiva unui avion cargou care să se prăbuşească cu numeroase tone de gaz mortal la bord era prea cumplită ca să fie luată în considerare. Nu, angajezi un vechi vapor nesemnificativ, de preferinţă cu un echipaj străin plătit puţin, depozitezi marfa în butoaie de petrol mascate şi, la fel ca toţi contrabandiştii serioşi, speri să fie bine şi să nu te ia la ochi autorităţile", a declarat Bainton.

Acesta a presupus că apa de mare ar fi putut intra în cala navei şi reacţiona cu încărcătura periculoasă eliberând gaze toxice, care mai apoi au cauzat sufocarea echipajului. În acest moment, apa sărată ar fi reacţionat cu nitroglicerina, creând efectul exploziv care a provocat scufundarea navei. Bainton chiar a mers mai departe cu speculaţiile privind motivul pentru care Statele Unite au mers atât de departe cu ascunderea tuturor înregistrărilor privind însăşi existenţa cargobotului.

"Dacă acceptăm, din cauza naturii deceselor echipajului ei, că transporta gaz mortal sau substanţe chimice şi dacă într-adevăr era un vas olandez, dacă ar fi ieşit această ştire, ar fi fost o mare ruşine pentru orice guvern implicat, în special în lumina Convenţiei de la Geneva. De unde şi blocajele cu care se confrunta orice cercetător. Ştirea există, deoarece, exact ca şi gazele, a ieşit", a adăugat Bainton.

Deci acesta să fie motivul dispariţiei navei Ourang Medan şi a echipajul său? A fost acesta doar un accident tragic, rezultatul unei combinării a substanţelor chimice periculoase cu nitroglicerina, pe apele agitate? Cu toate acestea nu este singura opţiune vehiculată. Unii au sugerat că echipajul a fost victima nefericită a paranormalului.

O ipoteză paranormală

În cartea sa din 1955 "Cazul OZN", astronomul, scriitorul şi cercetătorul Morris K. Jessup a emis ipoteza că echipajul de pe Ourang Medan ar fi fost atacat de extratereştrii din motive necunoscute.

Alţi entuziaşti au teoretizat că membrii echipajului ghinionist ar fi putut fi victimele unor atacuri demonice. Dovada pe care se bazează susţinătorii acestei teorii paranormale este lipsa evidentă a unei cauze naturale a morţii, precum şi expresiile pietrificate de spaimă de pe feţele marinarilor, precum şi frigul nefiresc din cală. Toate ingredientele unei poveşti de groază.

Dovezile sunt totuşi insuficiente pentru o interacţiune cu o entitate străină, aşa că poate a fost vorba despre o problemă la cazanele navei.

Explozia cazanelor

Autorul Vincent Gaddis a scris în cartea sa din 1965 "Orizonturi invizibile" că un incendiu neobservat sau o defecţiune în sistemul de cazane al navei ar fi fost responsabilă pentru dispariţia navei.

El a susţinut că monoxidul de carbon s-ar fi putut scurge cauzând moartea tuturor celor de la bord în timp ce focul s-a extins încet; în cele din urmă combustibilul a luat foc şi a produs explozia ambarcaţiunii.

În timp ce aceasta este o teorie solidă, poate adevărul este chiar mai simplu decât atât; dacă toată povestea nu este nimic altceva decât o farsă?

O farsă

În ciuda speculaţiei lui Bainton că înregistrările au fost distruse de către un grup de conspiratori guvernamentali, faptul că nu există înregistrări pentru Ourang Medan rămâne un detaliu supărător.

Combinat cu realitatea că nu există supravieţuitori ai navei Silver Star care să se fi simţit obligaţi să prezinte povestea lor chinuitoare, rămâne posibilitatea că avem de-a face cu o poveste marinărească numai bună de inventat în orele lungi de mers pe mare.

Cu toate acestea, faptul că Paza de Coastă a SUA pare să fi confirmat întâmplarea, şi că mulţi alţi autori au luat-o în considerare, investind atât de mult timp şi atât de multe resurse, îi conferă o aură de credibilitate.

Dispariţia lui Ourang Medan şi moartea echipajului ei rămâne până astăzi una dintre cele mai enigmatice poveşti maritime ale secolului al XX-lea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Știință