Mistere nerezolvate ale lumii: Efectul placebo

Efectul placebo
Efectul placebo (youtube.com)

De mai multe ori pe zi, timp de mai multe zile, o persoană are dureri mari. Controlezi durerea cu morfină până în ultima zi a experimentului, după care înlocuieşti morfina cu o soluţie salină. Uimire !? Soluţia salină face durerea să dispară. Acesta este efectul placebo: cumva, uneori, o mulţime de „nimic” poate fi foarte puternic. Doar că nu este chiar nimic.

Când Fabrizio Benedetti de la Universitatea din Torino, unul dintre cei mai renumiţi cercetători ai efectului placebo, a efectuat experimentul de mai sus, a adăugat naloxon (un medicament care neutralizează efectele morfinei) în soluţia salină. Rezultatul? Acelaşi. Durerile au dispărut.

Deci, ce s-a întâmplat? Doctorii sunt familiarizaţi cu efectul placebo de zeci de ani, iar rezultatul acestui experiment pare să arate că efectul placebo este oarecum biochimic. Dar, de fapt savanţii nu ştiu mare lucru.

Benedetti a demonstrat că efectul placebo al soluţiei saline poate reduce, de asemenea, tremurăturile şi rigiditatea musculară a persoanelor care suferă de Parkinson. Şi numeroşi alţi doctori au verificat efectul placebo printr-o serie de experimente care au vizat o gamă variată de afecţiuni.

„Avem o mulţime de lucruri de învăţat din ce se întâmplă aici, dar un lucru este clar: mintea poate afecta biochimia organismului. Relaţia dintre aşteptări şi rezultatele terapeutice reprezintă un model minunat pentru a înţelege interacţiunea minte-corp”, a declarat Benedetti.

Medicamentele placebo arată că un medicament normal, dar nu sunt. Sunt formate din substanţe inerte precum zahărul şi sunt folosite în teste clinice de medicamente pentru a dovedi eficacitatea medicamentelor reale.

În testele clinice un grup de pacienţi primeşte medicamente experimentale şi al doilea grup primeşte medicamente placebo. În teorie acest lucru le dă oamenilor de ştiinţă o metodă obiectivă să măsoare dacă un medicament are cu adevărat efect pe un pacient. Aceste teste sunt folosite în toată industria farmaceutică. Doar că unii pacienţi care iau medicamentul placebo prezintă ameliorări ale simptomelor şi uneori au un efect mai puternic decât al medicamentelor reale, ceea ce ridică o altă întrebare: Cât de eficiente sunt aceste teste?

Cercetătorii trebuie acum să identifice cum şi când funcţionează efectul placebo. Până acum, pur si simplu nu ştim despre ce este vorba. Putem vedea doar efectele de la suprafaţă în timp ce mecanismul din spatele acestuia rămâne un mister pentru oamenii de ştiinţă.

Deşi oameni de ştiinţă nu înţeleg în totalitate ce cauzează efectul placebo, un lucru este sigur, acesta uneori funcţionează. Este greu de crezut, dar convingerile persoanelor pot genera efecte reale. În plus anumiţi factori exteriori ar putea influenţa starea mentală a pacientului, care la rândul ei ar putea influenţa eficacitatea medicamentului placebo.

Efectul placebo arată cât de mult mai avem de învăţat despre relaţia dintre minte şi corp, despre care, de fapt, nu ştim absolut nimic încă.