Cauza penală a inspectorilor vamali din Tudora, Palanca şi Bender a ajuns pe masa magistraţilor

Zece din cei 30 de vameşi reţinuţi în luna septembrie 2016 au fost deferiţi justiţiei. Serviciului Vamal i-a fost solicitată suspendarea din funcţie a inspectorilor trimişi în instanţa de judecată, până la pronunţarea sentinţei pe caz.
.
. (Photos.com)
Ştefan Sârbu
26.01.2017

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a zece din cei 30 de vameşi ai posturilor vamale Tudora, Palanca şi Bender, reţinuţi în septembrie 2016 pentru acte de corupţie şi crearea unei organizaţii criminale. Printre cauzele expediate în judecată se numără şi a şefului Biroului Vamal Bender, Dumitru Munteanu, trei şefi ai posturilor vamale şi patru şefi de tură din cadrul posturilor vamale.

Conform învinuirilor înaintate, în perioada ianuarie – septembrie 2016, în cadrul Biroului Vamal Bender, acţionând potrivit înţelegerii prealabile, inspectorii vamali, responsabilii de tură şi şefii de posturi vamale primeau bani de la persoanele care traversau frontiera de stat a Republicii Moldova şi urmau a fi supuse controlului vamal, pentru organizarea şi favorizarea trecerii mărfurilor din Ucraina în Republica Moldova şi invers, în condiţii preferenţiale.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, inspectorii vamali, responsabilii de ture şi şefii de posturi vamale – împărţiţi în grupuri, acţionând conform înţelegerii prealabile, transmiteau mijloacele băneşti acumulate pe parcursul turei, în urma comiterii infracţiunilor de corupere pasivă, responsabililor de ture.

În continuare, responsabilii de ture, acţionând în calitate de organizatori, fiind ierarhic superiori, asumându-şi puterea decizională, de control şi dispoziţie în cadrul grupurilor criminale organizate, primind de la inspectorii din subordine mijloacele băneşti acumulate în urma comiterii infracţiunii de corupere pasivă îi ascundeau în locuri dosite sau special amenajate.

La terminarea turei, aceştia împărţeau egal, mijloacele băneşti acumulate, iar o parte din bani o transmiteau responsabililor de activitatea posturilor pentru sine şi pentru factorii de decizie ai Biroului Vamal Bender, obţinând în schimb protecţie şi favorizarea membrilor organizaţiei criminale pentru activitatea infracţională desfăşurată.

Amintim că, pe data de 30 septembrie 2016, 30 de colaboratori ai Serviciului Vamal, dar şi şeful şi adjunctul Biroului Vamal Bender au fost reţinuţi şi plasaţi în izolator fiind bănuiţi de comiterea coruperii pasive. Reţinerile au avut loc ca urmare a unor percheziţii la punctele vamale Tudora şi Palanca, dar şi la domiciliile inculpaţilor.

Verificări operative s-au făcut şi la punctul vamal Palanca, unde procurorii au constatat activităţi infracţionale similare. Urmare a măsurilor speciale de investigaţie, acţiunilor de urmărire penală şi audiere a martorilor, s-a depistat că banii nu s-ar fi oprit la inspectori, ci ar fi fost transmişi şefilor de tură, care, la rândul lor, îi transmiteau şefilor posturilor vamale.

La demersul procurorilor, Serviciului Vamal i-a fost solicitată suspendarea din funcţie a inspectorilor vamali trimişi în instanţa de judecată, până la pronunţarea sentinţei definitive pe caz. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de cele incriminate, învinuiţii riscă până la 15 ani de închisoare cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii publice pentru o perioadă de până la 5 ani.

Totodată, Procuratura anticorupţie a disjuns într-o procedură separată cauza penală în privinţa celorlalţi angajaţi ai Biroului Vamal Bender pentru administrarea probelor suplimentare şi terminarea urmăririi penale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor