Comemorare la Chişinău: „Nu vrem să fim părtaşi la una dintre cele mai grave crime din societate”

La Chişinău, în faţa ambasadei Chinei s-a făcut apel la umanitate. După 17 ani de la declanşarea celui mai violent genocid din istoria Chinei contemporane împotriva practicanţilor Falun Dafa, aderenţii acestei mişcări spirituale au comemorat victimele regimului comunist chinez.
Anişoara Chiriac
20.07.2016

focus

alte articole

Comemorare la Chişinău - 17 ani de persecuţii împotriva practicanţilor Falun Dafa din China (Epoch Times România)
Anişoara Chiriac
20.07.2016

Pentru practicanţii Falun Dafa din Moldova, data de 20 iulie, când a fost declanşată cea mai crudă şi inumană persecuţie din istoria Chinei contemporane împotriva colegilor lor din China, este ziua când umanitatea trebuie să-şi reevalueze valorile şi, mai important, să îşi facă vocea auzită pentru a condamna crimele Partidului Comunist Chinez, care continuă.

„Prin tăcere, suntem complici”

Chiar dacă se ciocnesc şi ei de indiferenţa autorităţilor şi presiunile reprezentanţilor chinezi în Moldova, susţinătorii practicanţilor Falun Dafa din China speră că umanitatea şi solidaritatea reprezintă valorile care vor aduce la bun sfârşit măcelul nejustificat al aderenţilor Falun Dafa din China.

În veşminte alb şi galbene şi cu portretele victimelor persecuţiilor în mâini, aderenţii Falun Dafa din Republica Moldova, cât şi susţinătorii acestora au comemorat în linişte aceşti 17 ani de torturi nejustificate şi inumane soldate cu mii de victime.

„Şcoala de qigong Falun Dafa a fost pentru prima dată răspândită publicului larg în 1992. Până în 1999, mişcarea a luat amploare, numărul total de practicanţi ajungând la circa 100 de milioane în întreaga Chină – ajunsese să aibă chiar mai mulţi aderenţi decât membri ai Partidului Comunist. Acest fapt l-a înfuriat pe fostul preşedinte al Chinei, Jiang Zemin care, a dat ordin ca şcoala să fie interzisă şi eradicată din China”, ne-a povestit preşedinta asociaţiei Falun Gong din Moldova, Tatiana Chiriac.

"În continuare, chiar dacă mai multe organizaţii internaţionale au condamnat crimele regimului comunist chinez, persecuţiile împotriva aderenţilor Falun Gong încă continuă", mărturiseşte Tatiana Chiriac. Acest fapt se pare că motivează şi aderenţii mişcării Falun Gong din Moldova să fie consistenţi în acţiunile lor de protest din faţa Ambasadei Chinei la Chişinău.

„Dreptul la viaţă este cel mai preţios” a declarat convins Dumitru, un alt participant la acţiune. Mai mult decât atât, „cerem nu doar încetarea persecuţiilor împotriva practicanţilor Falun Dafa în China, dar şi eliberarea imediată a tuturor din închisorile în care sunt ţinuţi forţat” îşi continuă declaraţia Dumitru Roman.

Un sentiment de solidaritate pare să fie caracteristic pentru marea majoritate a participanţilor la acţiunea de comemorare. „Aici în Moldova, chiar dacă Ambasada Chinei mai încearcă să pună piedici în organizarea diferitor activităţi de către asociaţia Falun Gong, eu mă simt liberă. Colegii mei din China însă, nu se bucură de aceleaşi oportunităţi. Ei sunt nevoiţi să practice pe ascuns, pentru că altfel riscă să fie arestaţi imediat. Sunt duşi la muncă forţată, sunt torturaţi brutal...persecuţiile la care sunt supuşi ei sunt chiar de neimaginat”, a declarat pentu Epoch Times, Oxana Draguţa.

Reprezentanţii Falun Dafa în Moldova au venit şi cu un mesaj pentru autorităţile chineze şi moldoveneşti. Aceştia au fost îndemnaţi să analizeze situaţia în toată complexitatea sa, să analizeze mai profund evoluţiile politice şi să înţeleagă că, istoric, genocidurile şi represiunile nu au avut în istorie o existenţă foarte lungă. „Oamenii implicaţi în săvârşirea crimelor de această natură au plătit pentru acţiunile lor. Istoria ne-a demonstrat că, dacă aparent interesul economic este cel care primează, crimele împotriva umanităţii nu rămân ascunse pentru mult timp”.

Totodată, în contextul presiunilor omniprezente ale ambasadei Chinei pe teritoriul Republicii Moldova în ce priveşte activitatea asociaţiei Falun Dafa, unul dintre reprezentanţii mişcării a precizat: „Lăsaţi-ne să vorbim liber şi încetaţi să pedepsiţi oameni nevinovaţi.”

Povestea din spatele măcelului care se desfăşoară şi acum în China poate fi găsită în articolul 17 ani de crime. Zeci de milioane de victime. Povestea măcelului despre care Occidentul alege să vorbească doar în şoaptă

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor