Care sunt cei mai prolifici scriitori din penitenciar. Lista completă a "producătorilor" de lucrări ştiinţifice

Odată ajunşi după gratii, mai toţi deţinuţii celebri ai ţării s-au transformat subit în scriitori, adevăraţi "producători" de lucrări ştiinţifice, deşi unii dintre ei nu s-au mai remarcat niciodată până atunci în domeniu.
.
. (Photos.com)

Motivul? Pentru fiecare "lucrare ştiinţifică" scrisă, un deţinut beneficiază de o scutire de pedeapsă de 30 de zile. Puşi în faţa unei astfel de oferte tentante, deţinuţi s-au pus pe scris. Rămâne însă întreabarea - câte dintre aceste opere intră cu adevărat în categoria lucrărilor ştiinţifice.

Legea spune că aceste cărţi trebuie să fie adevărate lucrări ştiinţifice pentru ca deţinuţii să poată beneficia de reducerea pedepsei, însă comisiile de eliberare condiţionată din penitenciare avizează orice carte care vine cu recomandarea unui profesor universitar.

Cartea poate conţine orice, pentru că legea nu stabileşte cine ar trebui să decidă dacă este sau nu lucrare ştiinţifică şi, mai mult, legea nu obligă profesorul şi pe nimeni altcineva să citească şi să evalueze lucrarea deţinutului, aşa că, profitând de aceste carenţe legislative, mulţi dintre puşcăriaşi devin peste noapte "scriitori".

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a furnizat Ministerului Justiţiei numele deţinuţilor-scriitori şi titlurile lucrărilor ştiinţifice elaborate de aceştia în perioada 2013 - 2015. Din aceste date aflăm că nu mai puţin de 188 de deţinuţi au scris şi publicat cărţi în ultimii doi ani.

Lista deţinuţilor-scriitori celebri

Patronul Antenelor Dan Voiculescu a scris, în mai puţin de un an şi jumătate de detenţie, 10 cărţi: "Omenirea, încotro?", "Dezvoltarea economică durabilă", "A patra cale", "Efecte de antrenare a investiţiilor străine în economia românească 1990-2014", "Economia românească", "Investiţii străine directe - vector al dezvoltării economice", "Managementul riscului în accesarea şi gestionarea fondurilor europene", "Clasa de mijloc - teoria şi practica antreprenorială", "Consideraţii asupra teoriei lui Maslow - Participare la conferinţe naţionale şi internaţionale" şi "Teoria valorii - Participare la conferinţe naţionale şi internaţionale".

Omul de afaceri Dinel Staicu nu s-a lăsat mai prejos. În doar un an şi trei luni de detenţie, a scris tot 10 cărţi: "Reforma bancară şi fiscală", "Creditul social fiscalizat", "Piaţa de capital fiscalizat", "Foreign policy", "Raportul de cauzalitate dintre creditare şi criza economico-financiară", "Ascensiunea şi prăbuşirea băncilor în contextul globalizării", "Noul bon fiscal - etalon", "Barterul fiscal", "Economia fiscală de piaţă", "Economie şi idei fiscale de autodefinire a epocii moderne".

La rândul său, fostul senator Cătălin Voicu a scris şase cărţi: "Ordinea publică în statul de drept", "Respectarea dreptului omului în procesul penal", "Securitatea naţională concept constituţional şi legal", "Examinarea doctrinei şi jurisprudenţei privind apărarea securităţii naţionale", "Prevenirea actelor de terorism şi protecţia libertăţilor publice" şi "Îndreptar de drept constituţional".

Celebrul star OTV Dan Diaconescu este autorul a cinci cărţi: "Tehnici ştiinţifice de realizare a interviului modern", "Talk-show-ul", "Ştirea - concept, evoluţie şi modalităţi ştiinţifice de realizare", "Televiziunea - Menire socială, dezvoltarea ştiintifică şi comunitară la editura Aius printed", şi "Mecanica ruperii materialelor compozite".

Omul de afaceri Ioan Niculae a scris şi el tot cinci cărţi: "Bioetanolul, combustibilul viitorului", "Biodieselul- motorina ecologică", "Valorificarea energetică a biomasei", "Orientări moderne în producţia vegetală", "Tehnologii moderne de producere şi utilizare a alcoolului metilic". Trebuie menţionat că Ioan Niculae a terminat de scris cele cinci cărţi în doar cinci luni de detenţie.

Patronul Stelei Gigi Becali a scris, de asemenea, cinci cărţi cât a stat în detenţie: "Muntele Atos, patria ortodoxiei", "Steaua şi Becali", "Becali şi politica. Începuturile", "Iubirea milostivă şi mântuitoare" şi "Becali, Parlamentul Europei şi Parlamentul României".

Cinci cărţi a scris şi Gheorghe Copos: "Alianţe matrimoniale în politică ale principilor români din Ţara Românească şi Moldova", "Turismul ca vector de interculturalitate", "Franciza vs. management în industria hotelieră", "Tăşnadul medieval" şi "Turismul european durabil şi provocările lui".

Şi fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi, este autorul a cinci cărţi scrie în penitenciar: "Cereale glutenice şi boala celiacă sau când grâul poate să ne îmbolnăvească", "Alimentaţia şi patogeneza bolilor cardiovasculare", "Carenţele nutriţionale şi bolile cronice, deficite nutriţionale induse de medicamente", "Bolile informaţionale. Patogeneza genetico-epigenetică biologia - biomedicina informaţional cuantică" şi "Calitatea alimentului - o nouă abordare".

Fostul finanţator al FC Argeş, Cornel Penescu, se poate lăuda tot cu cinci cărţi scrie în spatele gratiilor: "Managementul mass-media. Şedinţa de redacţie în presa locală", "Jurnalismul de investigaţie şi particularităţile sale în presa locală", "Presa online din Argeş - paşi timizi spre o presă modernă", "Comunicarea în spaţiul public. Relaţia dintre jurnalişti şi specialişti în relaţiile publice" şi "Dinamica genurilor presei în jurnalismul românesc actual".

Fostul manager al Stelei, Mihai Stoica, a scris patru cărţi în perioada de detenţie: "Ultimii 11 ani. Participarea echipelor româneşti de club în competiţiile continentale 2004-2015", "Competiţia", "FIFA world cup - Brazilia. Statistici. Analize. Concluzii" şi "UEFA Europa League. În căutarea identităţii".

Tot patru cărţi semnează şi Gică Popescu: "Fotbal pentru viitori fotbalişti profesionişti", "Consideraţii privind optimizarea strategiei de promovare a jocului de fotbal la nivel şcolar", "Abordări teoretice şi practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii şi juniori din perspectivă interdisciplinară" şi "Personalitatea sportivului, condiţie obligatorie pentru succesul în sport".

Gigi Neţoiu a scris şi el patru cărţi: "Finanţarea agriculturii româneşti înainte şi după aderarea României la Uniunea Europeană", "Evoluţia exploataţiilor agricole în România între riscuri şi performanţe economice", "Economia agricolă a Olteniei - prezent şi viitor" şi "Performanţe economice în creşterea bovinelor şi ovinelor în România".

Politicianul Sorin Roşca Stănescu se poate mândri cu trei lucrări scrie după gratii: "Criza financiară a presei scrise în România", "Un sfert de secol de presă postcomunistă" şi "Analiza vieţii politice în România".

Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon semnează şi el trei cărţi din detenţie: "Consideraţii privind comerţul exterior al României în a doua jumătate a sec. XX", "Principii europene în administraţia publică" şi "Politica comercială a României ca ţară membră a Uniunii Europene".

Fostul premier Adrian Năstase a scris cartea "Cele două Românii" în perioada 2013 - 2015, la care face referire ANP, însă anterior a scris alte două lucrări, astfel că se poate lăuda cu trei cărţi scrise în penitenciar.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy are în portofoliu tot trei cărţi: "Un oraş de pe Mureş - drumuri prin timp", "Managementul campaniei electorale" şi "Uniunea Europeana în era digitală - opţiuni şi proiecte".

Politicianul Miron Mitrea a scris două cărţi: "Amintiri… Subiective. Moment de istorie imediată" şi "Noi nu facem politică! Sindicate 1990-1994".

La rândul său, fostul ministru Relu Fenechiu tot două cărţi a scris: "Itinerarii duhovniceşti în judeţul Iaşi" şi "Ingineria avanasată, soluţie strategică pentru o dezvoltare durabilă a regiunii de nord-est".

Fostul ministru al Economiei Ioan Codruţ Şereş a scrie doar o carte: "Contractul colectiv de muncă - aspecte practice".

Lista completă aici.

Programul "Deţinuţii scriitori" ar putea fi închis

Noul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, nu exclude posibilitatea de a da o ordonanţă de urgenţă care să pună capăt "poliscribismului" ce proliferează în închisori, în contextul în care mai toţi puşcăriabilii mai mult sau mai puţin celebri ajunşi după gratii îşi descoperă brusc veleităţi literare sau ştiinţifice.

"Există o propunere (de lege n.r.) care se află acum pe masa mea şi care încearcă să reglementeze cumva situaţia aceasta foarte prolifică din penitenciare. Toată lumea, dintr-o dată, a devenit poliscribă. Dar regulamentul nu rezolvă, după opinia mea, o situaţie de discriminare. Pentru că legea, aşa cum este ea acum, discriminează între cel care scrie în penitenciar o carte şi cel care, de exemplu, cântă foarte frumos, sculptează foarte frumos, pictează foarte bine. Deci, oameni care fac alte activităţi prin care dovedesc că s-au îndreptat în cursul executării pedepsei, se face această distincţie. Deci, astăzi, pe legea pe care o avem acum, faptul de a scrie o carte…", a declarat Raluca Prună, în cadrul unui interviu acordat hotnews.ro.

Mai mult, orice fel de carte, fie că este despre albine sau despre sistemul matrimonial în secolul XV este considerată "lucrare cu caracter ştiinţific", în baza unei decizii a unei comisii din penitenciar.

În aceste condiţii, propunerea de lege aflată pe biroul ministrului Justiţiei stipulează că, înainte ca o aşa-zisă lucrare cu caracter ştiinţific să ajungă în comisie, să existe un comitet ştiinţific din care să facă parte oameni din lumea academică sau specialişti în domeniul respectiv şi care pot atesta caracterul ştiinţific.

Ministrul şi-a exprimat însă dubii că această procedură va da rezultate, având în vedere că "trăim într-o ţară în care (...) există coordonatori de doctorate care au putut să dea doctorate, pe aceeaşi teză, unui număr mare de doctoranzi." Deci, această propunere de lege va mai scădea din numărul de lucrări scrise în penitenciar, însă nu va rezolva problema în sine, a opinat ministrul.

În consecinţă, Raluca Prună declară că nu exclude o ordonanţă de urgenţă, care ar rezolva rapid această problemă, dar nu poate nici confirma acum că va recurge la această măsură pentru a opri frenezia scrisului printre puşcăriaşi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne