Când democraţia şi diplomaţia sunt faultate

David Matas, avocat canadian pentru drepturile omului premiat şi co-autor al "Recoltarea sângeroasă: Prelevarea de organe de la practicanţii Falun Gong din China" (Bloody Harvest: Organ Harvesting of Falun Gong Practitioners in China.)
David Matas, avocat canadian pentru drepturile omului premiat şi co-autor al "Recoltarea sângeroasă: Prelevarea de organe de la practicanţii Falun Gong din China" (Bloody Harvest: Organ Harvesting of Falun Gong Practitioners in China.) (Woody Wu / AFP / Getty Images)

Pe 22 octombrie 2013 la Geneva, Chinei i-a venit din nou rândul să fie analizată în cadrul Mecanismului de evaluare periodică universală al Grupului de Lucru al Naţiunilor Unite. Începând din 2006, o dată la 4 ani, fiecare ţară este supusă analizei. China a fost examinată pentru prima oară în februarie 2009.

Pentru fiecare stat analiza se limitează la trei ore. Statul asupra căruia se efectuează bilanţul face deschiderea; celelalte state comentează, iar statul analizat răspunde întâi pe cale orală, pe durata celor trei ore, şi apoi în scris, trei zile mai târziu. Organizaţiile non-guvernamentale pot trimite comentarii scrise, dar nu pot prezenta verbal.

Statului aflat în proces de analiză i se acordă o oră, timp pentru o declaraţie de început, iar apoi, ocazia de a da răspunsuri pe durata celor trei ore. Restul timpului revine statelor care doresc să exprime comentarii. Iniţial, statelor comentatoare li se alocau câte două minute. Acest lucru însemna că cel mult 60 de state ajungeau să participe la discuţii, în cele două ore rămase.

Diplomaţii statelor ce încălcă grav drepturile omului, pentru a-şi feri guvernele de critici, au devenit maeştri în dejucarea sistemului, aşa încât să vorbească despre orice altceva în afară de această temă. Au găsit că modul de a obstrucţiona Examenul Periodic Universal este să umple cele două ore cu prietenii lor.

Acest joc a dus la o îmbulzeală în faţa microfonului. Diplomaţii din ţările ce iau în serios drepturile omului trebuie să aştepte la rând încă din zori, pentru a se putea înscrie pe lista celor care iau cuvântul împotriva statelor cu încălcări grave.

Aceste aglomeraţii matinale au devenit în cele din urmă supărătoare pentru toată lumea şi regulile au fost schimbate pentru a se acorda timp tuturor statelor care voiau să vorbească în legătură cu orice ţară, împărţind între ele cele două ore disponibile. Când este vorba însă de deranjantele drepturi ale omului, veşnic-ingenioasele state ce au grave încălcări, au găsit o cale să se sustragă chiar şi acestui sistem. Reprezentanţii acestora au aliniat să vorbească toate statele posibile, scurtând astfel timpul alocat fiecărui stat preocupat în mod serios de problema respectării drepturilor omului.

În mai 2013, la cea mai recentă analiză asupra Cubei, delegaţia cubaneză a reuşit să alinieze atât de mulţi vorbitori, încât timpul fiecăruia s-a condensat la 38 de secunde. Însă China, ale cărei încălcări privind drepturile omului sunt incomparabil mai grave decât cele mascate de Cuba, nu a fost atât de preocupată să obstrucţioneze sistemul Naţiunilor Unite întemeiat pentru problema drepturilor omului. Astfel, pentru China, numărul de 137 de state care voiau să vorbească presupunea că fiecăruia urma să îi revină câte 50 de secunde.

Cauzele fundamentale

China este vastă, cu o imensă gamă de probleme legate de drepturile omului. Ce ar putea spune cineva încât să fie cu adevărat relevant în 50 de secunde? În teorie, în era Twitter-ului cu mesaje de 40 de caractere şi a ştirilor de 10 secunde, putem să ne imaginăm că statele trebuie să fie obişnuite să spună destul de multe în acest scurt interval. Însă, s-a dovedit că nu aşa stau lucrurile.

În dimineaţa zilei de 22 octombrie, atunci când statele vorbeau despre numeroasele încălcări ale drepturilor omului în China, reprezentanţii statelor cu dosare nefavorabile, precum şi ai celor recunoscătoare Chinei, uneori în urma unor constrângeri puternice, dar şi din cauza sumelor imense cu care statul chinez îi "ajută", s-au distanţat dinadins de adevăr. Aceşti reprezentanţi au lăudat China pentru reuşite ”remarcabile” în domeniul drepturilor omului, sugerând Beijing-ului să continue cu aceste eforturi “exemplare’’.

Statele care chiar doreau să dezbată cu adevărat problema, n-au avut încotro şi au trebuit să ridice câteva probleme îngrijorătoare, sau să treacă, cât a fost posibil, prin lista extrem de lungă a problemelor Chinei. Au dat peste o altă problemă - dacă să discute despre unul sau mai multe subiecte. A vorbi despre toate subiectele părea peste poate.

Concentrarea pe abuzurile asupra drepturilor omului ar trebui să aibă o abordare sistemică, nu doar pe câte un fenomen specific. Ar trebui să se ajungă la cauzele fundamentale. Abuzurile se nasc din probleme mult mai mari.

În China, cauza fundamentală a încălcărilor asupra drepturilor omului este însăşi controlul Partidului Comunist. Chiar dacă am lăsa deoparte ideologia inumană a comunismului chinez, însuşi faptul de a avea un stat cu partid unic, încalcă fundamental drepturile omului. Respectul pentru drepturile omului presupune alegeri democratice.

Guvernul chinez, în declaraţia sa oficială din cadrul Mecanismului de evaluare periodică universală al Grupului de Lucru, a avut tupeul să declare că există alegeri democratice, libere, în toată China, la nivel de sat.

Acest lucru ridică, însă, întrebarea firească: atunci cum rămâne cu alegerile la nivel de oraş, de regiune ori la nivel naţional? Însă, nici măcar o ţară nu a ridicat această întrebare.

Falun Gong

O strategie în privinţa drepturilor omului ar trebui să pună accentul pe victime, mai degrabă decât pe făptuitorii abuzurilor. O astfel de strategie s-ar concentra în special asupra celei mai grave dintre persecuţii. Deşi toate victimele torturii suferă în mod egal şi toţi cei care au fost ucişi fără motiv rămân morţi, numărul contează. Când vine vorba de cele mai multe victime, practicanţii Falun Gong se află pe primul loc.

Partidul Comunist a decis în 1999 să atace Falun Gong, din cauza popularităţii sale, care i-a făcut pe conducătorii Partidului să se teamă de pierderea supremaţiei ideologice. Falun Gong constă dintr-un set de exerciţii tradiţionale de qigong, cu fundament de ordin spiritual. Este o împletire şi o actualizare a tradiţiilor spirituale şi a exerciţiilor chinezeşti - Qigong, Budism şi Taoism.

Falun Gong nu pare să fie o problemă de preocupare politică sau de interes pentru nimeni. Nu este o organizaţie cu listă de membri. Nu are conducere, alta decât una de ordin spiritual, şi nu posedă birouri sau finanţare. Textele sale, de domeniu spiritual, nu au vreun conţinut ori program politic.

Atacul Partidului Comunist asupra Falun Gong nu ne spune nimic despre Falun Gong, însă ne spune o groază despre Partidul Comunist Chinez – controlul său instabil asupra inimilor şi minţilor poporului chinez, nevoia sa de a inventa duşmani imaginari spre a justifica menţinerea sa la putere, frica faţă de mişcările populare, groaza faţă de spiritualitate şi repulsia faţă de tradiţiile chineze.

Persecuţia asupra Falun Gong face ca celelalte persecuţii să pară minuscule. În privinţa torturii, comună şi în cazul altor persecuţii, potrivit fostului Raportor asupra Torturii Manfred Nowak din cadrul ONU, aceasta este de şase ori mai mare decât în cazul celorlalte. Există de şase ori mai multe victime ale torturii în rândul practicanţilor Falun Gong decât în oricare alt grup de victime. În ceea ce priveşte numai volumul cazurilor tragice, nimic în China nu se apropie măcar de drama Falun Gong.

Este simplu de realizat care este diferenţa între persecuţii doar ascultând modul în care Partidul Comunist din China vorbeşte despre Falun Gong. În timp ce Partidul Comunist foloseşte tot felul de expresii ridicole în cazul unei mari varietăţi de oameni nevinovaţi, cel mai nefast vocabular îl păstrează pentru Falun Gong. Budiştii tibetani şi musulmanii uiguri, de pildă, sunt numiţi “separatişti”. Numai şcolii Falun Gong i se lipeşte eticheta de “cult malefic”.

Ucidere pentru organe

În China, este uşor să identifici grupul cel mai mare de victime, precum şi cele mai grave cazuri de asuprire. Tortura, dispariţia şi detenţia arbitrară sunt toate lucruri îngrozitoare. Însă, cu siguranţă, cea mai cumplită dintre toate este uciderea oamenilor nevinovaţi pentru organele lor şi vinderea acestor organe turiştilor străini ori bogătaşilor din China pentru transplant. Acest abuz se desfăşoară încă din 2001 asupra practicanţilor Falun Gong, se spune că este vorba de zeci de mii de oameni.

În China, persecuţia practicanţilor Falun Gong acoperă peisajul drepturilor omului din China. Cu toate acestea, la Mecanismul de evaluare periodică universală numai un sigur stat a menţionat Falun Gong - Canada. Însă, chiar şi Canada s-a referit la Falun Gong numai ca fiind o parte din lista victimelor în general, în actele de represiune religioasă.

China nu recunoaşte probele ce dovedesc că prizonierii Falun Gong sunt ucişi pentru organele lor, însă recunoaşte că aproape toate organele pentru transplant provin de la prizonieri. China promite într-un final că va opri recoltarea de organe de la prizonieri.

Disputa cu China nu este despre faptul că organele pentru transplant provin de la prizonieri sau nu, ci numai despre care prizonieri este vorba. Poziţia guvernului Chinei este că sursele organelor sunt prizonierii condamnaţi la moarte.

Cei din Falun Gong nu sunt condamnaţi la moarte. Uneori ei sunt condamnaţi până la 3 ani de detenţie pentru simpla acuzaţie că ar fi deranjat stabilitatea socială. De cele mai multe ori, ei nu sunt condamnaţi legal ci sunt deţinuţi în mod arbitrar până când cedează (în faţa torturii, n.trad.).

Recoltarea de organe de la prizonierii condamnaţi la moarte este o încălcare a standardelor etice ale profesiei transplantologilor, a regulamentelor oficiale stipulate de Societatea de Transplant şi a Asociaţiei Mondiale a Medicilor. Guvernul Chinei susţine că prizonierii condamnaţi la moarte îşi dau consimţământul ca organele lor să fie folosite la transplanturi.

Specialiştii în transplanturi afirmă o evidenţă, anume că, într-un cadru ca acela al închisorii, inerent coercitiv, un consimţământ dat de bunăvoie şi în cunoştinţă de cauză este un lucru imposibil. Colectarea organelor de la prizonieri, indiferent de ce fel de prizonieri este vorba, este practic făcută fără acordul acestora.

Indiferent pe ce poziţie se află cineva în disputa despre care tip de prizonieri reprezintă sursa organelor, standardele internaţionale dictează că statul chinez are responsabilitatea să ţină evidenţa surselor de organe şi nu celor din afară le revine sarcina să avertizeze asupra caracterului abuziv al acestei practici.

„Ghidul Principiilor pentru Transplantul Organelor Umane” emis de Organizaţia Mondială a Sănătăţii subliniază principiile transparenţei, responsabilităţii şi precizării surselor.

China nu respectă şi nu se ghidează după aceste principii. Dimpotrivă, în timp ce dovezile legate de uciderea practicanţilor Falun Gong pentru organele lor se acumulează, China neagă tot mai mult, nepermiţând accesarea datelor iniţial afişate pe site-urile guvernamentale şi nerecunoscând chiar declaraţii făcute anterior de către proprii săi oficiali.

În lumina faptului ca prelevarea organelor de la prizonieri încalcă standardele internaţionale, iar China s-a angajat să stopeze acele prelevări, ne-am fi gândit că statele prezente la Mecanismul de evaluare periodică universală, oricât de timorate, ar fi trebuit să menţioneze problema. Cu toate acestea, nici unul dintre state nu a făcut acest lucru. Comitetul Împotriva Torturii, înfiinţat în decembrie 2008 sub egida Convenţiei împotriva Torturii, a cerut Chinei să coopereze într-o anchetă independentă privind sursa organelor pentru transplanturi şi condamnarea celor vinovaţi de abuzuri.

Dialog

Statele care respectă drepturile omului, şi care totuşi au omis să menţioneze persecuţia Falun Gong şi abuzul transplanturilor de organe, desigur că au cunoştinţă şi nu sunt indiferente la aceste încălcări grave. Problema care se pune este: cărui public se adresează aceste state.

Pentru statele vinovate, publicul este cel al făptaşilor - guvernul Chinei. Pentru statele care promovează drepturile omului, pricipalul auditoriu ar trebui să fie, în primul rând, victimele, apoi, populaţia, şi la urmă, făptuitorii.

Însă, multe state care promovează drepturile cetăţeneşti, au considerat că ar fi mai nimerită tactica de a propune o reformă pe care China să o accepte decât una pe care să o respingă.

Sesiunile Grupului de Lucru se bazează pe o interacţiune şi dialog. Cu toate acestea, reacţia reprezentanţilor Chinei, puşi în faţa unui material cu recomandări serioase privind drepturile omului, a fost caracterizată de refuz, contraatac şi opacitate.

Cineva poate înţelege atitudinea oficială a Chinei în privinţa drepturilor omului citind această afirmaţie făcută de un purtător de cuvânt chinez în timpul interacţiunii:

“Situaţia drepturilor omului într-o ţară nu se poate despărţi de realitatea acesteia. Nu ar trebui ca alţii din afară să inducă în eroare publicul. În comentariile lor, unele ţări au pus pe acelaşi plan acţiunile securităţii de a proteja publicul civil cu curăţarea etnică şi s-au referit la anumiţi infractori din China ca fiind apărători al drepturilor omului. Procedurile judiciare obişnuite au fost considerate persecuţii politice. Acesta este un caz tipic de politizare a drepturilor omului. Nouă ne pare foarte rău că se întâmplă asta. Aşa numitele propuneri pentru noi nu sunt acceptabile. Eu trebuie să accentuez că singura persoană care ştie dacă pantoful îi vine este aceea care îl poartă. Persoana care este cea mai în măsură să ştie situaţia drepturilor omului din China este o persoană din China.”

Însă orice persoană din China care îndrăzneşte să aducă vorba de drepturile omului este bătută, torturată, deţinută arbitrar şi făcută să dispară. Noi sperăm ca Mecanismul de evaluare periodică universală să primească cu braţele deschise şansa de a avea chiar chinezi din China care să facă propuneri privind drepturile omului. În mod regretabil, guvernul Chinei nu acceptă acest lucru.

La sesiunea din 22 octombrie, diverse state s-au învârtit în jurul problemei uciderii practicanţilor Falun Gong pentru organele lor. Multe state au cerut să fie publicate statistici ale execuţiilor.

Legătura dintre statisticile privind pedeapsa cu moartea şi abuzurile în transplantul de organe a fost clar explicată de către raportorii Naţiunilor Unite pe tema torturii, intoleranţei religioase, precum şi de către Comitetul ONU privind tortura. Cu toţii au cerut Chinei să explice discrepanţa dintre volumul transplanturilor efectuate şi volumul surselor disponibile. Deşi China nu publică statistici pe tema pedepselor cu moartea, estimările neoficiale dispun de numere de condamnări la moarte ce nu pot să justifice nici pe departe volumul de transplanturi de la prizonierii condamnaţi la moarte pretins de China.

De asemenea, multe dintre state au cerut abolirea detenţiei arbitrare în general. Cu toate că nimeni nu a spus acest lucru, închisorile, centrele de spălare a creierului, precum şi lagărele de muncă silnică funcţionează ca bănci imense de organe prelevate forţat, şi populate mai ales cu practicanţii Falun Gong.

În plus, multe state au formulat o cerinţă pentru respectarea libertăţii religioase şi pentru stoparea persecuţiei apărătorilor drepturilor omului. Dar, toate acestea erau numai generalităţi. Numele avocatului chinez specializat în drepturile omului, Gao Zhisheng, persecutat pentru că a avut curajul să obiecteze la uciderea studenţilor Falun Gong pentru organele lor, nu a fost menţionat.

Cincizeci de secunde

Astfel, cele cincizeci de secunde pe care le-a avut fiecare stat, nu au fost folosite adecvat. De fapt, cincizeci de secunde înseamnă circa 170 de cuvinte. Cum ar putea cineva, în acest interval, să comprime atât de multe lucruri? Iată propunerea mea:

“Domnule Preşedinte:

Dorim să subliniem o problemă – probele de netăgăduit conform cărora practicanţii Falun Gong sunt ucişi pentru organele lor. Guvernul Chinei nu recunoaşte că acest lucru se întâmplă, însă acceptă că cele mai multe organe pentru transplant provin de la prizonieri, spunând că aceştia sunt cu toţi condamnaţi la moarte. Însă, China nu a oferit statistici ale pedepselor cu moartea; ar trebui să facă acest lucru.

China trebuie să respecte principiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind transparenţa, responsabilitatea şi evidenţierea surselor. Guvernul trebuie să coopereze cu o investigaţie independentă referitor la provenienţa organelor pentru transplanturi.

Uciderea celor din Falun Gong pentru organele lor nu s-ar putea întâmpla dacă nu ar exista detenţia arbitrară, aceasta mai ales în cazul practicanţilor Falun Gong; intoleranţa religioasă, cauzată de domnia Partidului Unic şi de asuprirea apărătorilor drepturilor omului, precum Gao Zhisheng şi alţii, care afirmă aceste principii. Solicităm Chinei să sisteze detenţia arbitrară, să respecte libertatea de credinţă, să ţină alegeri libere, cinstite şi democratice la toate nivelurile de guvernământ şi să pună capăt represiunii apărătorilor drepturilor omului.

Vă mulţumesc, Domnule Preşedinte”

David Matas este un avocat de talie internaţională, specializat în drepturile omului, cu domiciliul în Winnipeg, Manitoba, Canada. El a fost prezent la toate cele 137 de discursuri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii