Cameron: Rusia nu are ce căuta în sistemul financiar internaţional

Premierul britanic David Cameron.
Premierul britanic David Cameron. (JOHANNES EISELE / AFP / Getty Images)

Efectul combinat produs de sancţiunile vestice şi preţurile mici la petrol dovedesc că nu există niciun loc pentru Rusia în sistemul financiar internaţional, consideră premierul britanic David Cameron, cerând presiuni suplimentare asupra Moscovei.

“Ar trebui să adoptăm o poziţie fermă împotriva agresiunii ruse care are acum loc”, a declarat Cameron miercuri în Parlamentul britanic.

Premierul a reamintit că Marea Britanie este cea care a condus eforturile europene de impunere a unor sancţiuni împotriva Rusiei datorită anexării Crimeei în luna martie şi a implicării sale în criza ucraineană.

“Iar combinarea preţului scăzut la petrol cu sancţiunile vestice arată, în viziunea mea, că nu este posibil ca Rusia să facă parte din sistemul financiar internaţional”, a declarat Cameron.

Astăzi, Uniunea Europeană a aprobat un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei, în timpul unei întâlniri a Consiliului European la Bruxelles. Aceste sancţiuni vizează Crimeea şi interzic toate investiţiile europene în peninsula anexată de Rusia, precum şi serviciile în turism.

Companiile UE nu mai pot exporta bunuri sau tehnologie ce vor fi folosite în următoarele sectoare: transport, telecomunicaţii şi energie, în mod specific pentru exploatarea şi producţia de petrol şi gaze.

Preşedintele american Barack Obama s-a decis să semneze o nouă lege aprobată de Congres, în baza căreia Statele Unite vor furniza arme către guvernul din Kiev şi vor aplica noi sancţiuni împotriva Rusiei datorită activităţilor sale în Ucraina.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe