Braţul lung al Partidului Comunist Chinez îndoaie Serbia

Sediul parlamentului european din Bruxelles.
Sediul parlamentului european din Bruxelles. (John Thys / AFP / Getty Images)

Înainte de începutul celui de-al 3-lea Summit al Ţărilor Central şi Est Europene cu China, câţiva europeni au fost răpiţi şi deţinuţi ilegal în Belgrad, la îndemnul regimului comunist de la Beijing.

Cei nouă se aflau la Belgrad pentru a protesta oficial împotriva crimelor comise de Partidul Comunist Chinez împotriva propriilor cetăţeni.

Şapte cetăţeni bulgari şi doi cetăţeni ruşi care locuiesc în Bulgaria au fost ridicaţi de poliţie în Belgrad duminică seara, în jurul orei 22, de la un hostel din Belgrad. Timp de 17 ore, poliţia din Belgrad a negat faptul că aceştia ar fi fost reţinuţi, dar conform informaţiilor primite în după-amiaza zilei de luni de la Ambasada Bulgariei din Belgrad, cele 9 persoane sunt încă reţinute într-un centru din afara Capitalei.

Surse de la faţa locului au declarat pentru Epoch Times că represiunea activiştilor pentru drepturile omului, din Belgrad, continuă şi că autorităţile sârbe au mai reţinut ilegal un cetăţean slovac şi unul finlandez.

După 36 de ore de detenţie ilegală, nouă activişti bulgari Falun Gong se află încă în arest preventiv. Duminică, 14 decembrie 2014, doi cetăţeni croaţi şi unul slovac (toţi practicanţi Falun Gong) au fost ameninţaţi la graniţă că vor fi daţi în urmărire penală dacă intră în Serbia. Cei nouă intenţionau să ia parte la un protest oficial în timpul summit-ului la care asista şi o delegaţie chineză.

De ieri, 15 decembrie, un activist din Finlanda şi unul din Slovacia, sunt de asemenea, reţinuţi.

Doi activişti din Finlanda au fost deportaţi de pe aeroportul din Belgrad în seara zilei de 15 decembrie. Ei au anunţat că vor da în judecată guvernul Serbiei, deoarece consideră că au fost deportaţi ilegal. Alţi activişti, care au trebuit să-şi anuleze călătoria la Belgrad în ultimul moment, au anunţat de asemenea că vor face demersuri în justiţie. Unii au făcut deja apel la Parlamentul UE şi la alte instituţii ale UE.

Poliţia sârbă le-a cerut activiştilor arestaţi să semneze un document prin care aceştia afirmau că au venit în Serbia să ia parte la proteste ilegale, după care li s-a promis că vor fi eliberaţi. Ei au fost ameninţaţi că dacă nu semnează, pot fi plasaţi în detenţie (până la 30 de zile), deportaţi ca nişte infractori, şi, eventual, adăugaţi pe lista neagră pentru viitor.

Până în prezent, toţi activiştii au refuzat să semneze declarând că niciunul dintre ei nu a comis nicio infracţiune şi nici nu au avut vreodată o astfel de intenţie.

Organizaţia Yukom pentru drepturile omului, din Serbia, consideră că acesta este un caz grav de încălcare a drepturilor omului şi a emis o declaraţie prin care condamnă o astfel de detenţie ilegală şi violarea drepturilor fundamentale ale acelor practicanţi Falun Gong. Biroul de avocatură Markovic şi Asociaţii, din Serbia, a preluat cazul pentru a lua măsurile legale şi a elibera practicanţii din detenţie, în colaborare cu Yukom.

Arestaţi şi privaţi de drepturile lor fundamentale pentru că respectă o Rezoluţie a Parlamentului European

Toţi cei reţinuţi sunt cetăţeni care respectă legea şi practică Falun Gong, o practică tradiţională chinezească de meditaţie, înrădăcinată în cultura chineză. Deşi extrem de populară la un moment dat în China, regimul comunist de la Beijing a decis brusc s-o interzică în iulie 1999, iar de atunci conduce o campanie de eradicare fizică a aderenţilor săi, care include torturi, arestări abuzive şi chiar recoltare forţată de organe.

La data de 12 decembrie 2013, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie de urgenţă referitoare la recoltarea, sistematică şi susţinută de stat, a organelor prizonierilor de conştiinţă - care are loc în China - inclusiv de la un număr mare de practicanţi Falun Gong, închişi pentru credinţa lor.

Parlamentul European recomandă statelor membre UE să ridice problema recoltării de organe din China, să condamne public abuzurile transplantului din China şi să ceară condamnarea celor implicaţi în astfel de practici lipsite de etică. (http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&reference=P7-TA-2013-0603&language=EN).

Aderenţii Falun Gong s-au deplasat la Belgrad pentru a ridica problema recoltării forţate de organe în faţa autorităţilor chineze prezente la summit.

Dejan Markovic, persoana de contact a practicanţilor Falun Gong din Serbia, a cerut permisiunea oficială autorităţilor locale să desfăşoare activităţi paşnice în perioada 15-18 decembrie 2014, dar autorităţile au interzis toate activităţile.

Înaintea summit-ului, practicanţii Falun Gong au trimis scrisori premierilor celor 16 ţări din Europa centrală şi de est care participă la summit, cerându-le acestora să ridice problema încălcării drepturilor omului din China în timpul întâlnirilor cu omologii lor chinezi.

Context

Falun Gong, denumit şi Falun Dafa, este o practică chineză paşnică de meditaţie bazată pe tradiţiile antice de îmbunătăţire fizică şi spirituală. Practicanţii urmează principiile Adevăr, Compasiune şi Toleranţă şi efectuează 5 exerciţii line. Falun Dafa este practicată liber în 114 ţări din lume.

Popularitatea foarte mare a practicii în China (având între 70 şi 100 de milioane de aderenţi) a stârnit invidia fostului conducător al Partidului Comunist Chinez, Jiang Zemin, în 1999 când acesta a ordonat eradicarea practicii prin toate mijloacele.

De 15 ani, practicanţii Falun Gong din China sunt deţinuţi fără sentinţă în lagăre de muncă forţată, spitale psihiatrice, centre de detenţie, unde sunt supuşi la zeci de metode de tortură, culminând cu prelevarea pe viu a organelor acestora cu scopul de a fi vândute pentru profituri enorme.