Aderenţii Falun Gong îi cer premierului Victor Ponta să abordeze problema persecuţiei din China la Summit-ul din Belgrad

Practicanţi Falun Gong înfăţişează opiniei publice  torturile la care sunt supuşi aderenţii mişcării în China, de către  Partidul Comunist Chinez.
Practicanţi Falun Gong înfăţişează opiniei publice torturile la care sunt supuşi aderenţii mişcării în China, de către Partidul Comunist Chinez. (Ian Waldie / Getty Images)

Practicanţii Falun Gong din 16 ţări europene cer delegaţiilor lor la Summit-ul China - ECE de la Belgrad, să îndemne guvernul chinez să pună capăt imediat persecuţiei asupra Falun Gong şi să aducă făptaşii în faţa justiţiei.

Lideri europeni şi asiatici se întâlnesc pe 16-17 decembrie la Summit-ul China - ECE la Belgrad pentru a discuta pe marginea provocărilor politice, economice şi de securitate. Reuniunea programată pentru marţi şi miercuri, la Belgrad, este cel de-al treilea summit al delegaţiilor conduse pe premierii din China şi Europa Centrală şi de Est, şi urmează reuniunilor din noiembrie 2013, de la Bucureşti, şi aprilie 2012, de la Varşovia.

Cu această ocazie, practicanţii Falun Gong din toate cele 16 ţări prezente la reuniune, cer şefilor lor de guvern adăugarea unei noi teme în discuţiile lor cu premierul chinez Li Keqiang, cea a persecuţiei ilegale a practicanţilor Falun Gong ce sunt închişi, bătuţi, torturaţi şi omorâţi pentru convingerile lor spirituale de către partidul-stat de la Beijing.

Practicanţii Falun Gong români se alătură apelului practicanţilor din celelalte ţări participante la Summit, cerându-i prim-ministrului Ponta printr-o scrisoare semnată de toate cele 16 Asociaţii Falun Gong europene, să abordeze problema persecuţiei ilegale a practicii lor spirituale în China, în discuţiile cu omologul său chinez.

Încălcările drepturilor omului în China, în special persecuţia împotriva Falun Gong, sunt bine documentate şi au fost abordate în discuţiile lor cu liderii chinezi de mulţi şefi de stat din ţările democratice occidentale. În China astăzi, Falun Gong este cel mai mare grup de prizonieri de conştiinţă care se confrunta cu metode inumane de persecuţie, cea mai oribilă fiind organizarea, de către regimul comunist de la Beijing, a unei industrii de recoltare forţată a organelor prizonierilor politic – o crimă abominabilă - atrage atenţia Asociaţia Falun Gong România, într-un comunicat de presă remis Epoch Times.

"Practicanţii Falun Gong cred că este foarte important ca guvernele lor să fie de aceeaşi parte cu lumea democratică, în această privinţă. Decizia prim-ministrului Ponta de a nu rămâne tăcut, va susţine drepturile şi libertăţile omului, principiile preţuite de el şi de poporul român, şi va trimite, de asemenea, un mesaj clar regimului chinez: comunitatea mondială nu tolerează arestarea ilegală, tortura, violul, întemniţarea şi uciderea de oameni nevinovaţi.

Credem că este obligaţia morală a tuturor ţărilor, să îşi exprime îngrijorarea cu privire la astfel de fapte oribile, pe care istoria le va scrie în paginile sale cele mai întunecate, într-o bună zi", mai transmit aderenţii Falun Gong.

Context

Falun Gong, cunoscută, de asemenea, sub numele de Falun Dafa, este o formă antică de practică de cultivare fundamentată pe principiile Adevăr, Compasiune şi Toleranţă. În iulie 1999, în jur de 70-100 de milioane de chinezi practicau Falun Gong, iar liderul de atunci al Chinei, Jiang Zemin, gelos pe popularitatea Falun Gong, a dat ordin ca aceasta să fie "eradicată".

De atunci, Partidul Comunist Chinez a declanşat o persecuţie fără precedent a Falun Gong şi arestările arbitrare, tortura, omorul, încarcerarea, spălarea creierului şi demonizarea Falun Gong continuă şi în prezent.

Persecuţia, tortura şi crimele comise în închisorile şi lagărele comuniste din China împotriva practicanţilor Falun Gong a fost documentată de Organizaţia Naţiunilor Unite, Amnesty Internaţional, precum şi de avocaţi chinezi pentru drepturile omului şi mass-mediile internaţionale. Sute de mii de practicanţi Falun Gong sunt în continuare închişi, şi constituie cel mai mare grup de prizonieri de conştiinţă din China.

Raportorii Speciali ai ONU şi Comitetul ONU împotriva Torturii şi-au exprimat profunda îngrijorare pentru "informaţiile primite că practicanţii Falun Gong au fost supuşi, pe scară largă, torturii şi maltratării în închisori şi că unii dintre ei au fost folosiţi pentru transplanturi de organe".

Potrivit investigaţiilor conduse de avocatul canadian pentru drepturile omului David Matas şi secretarul de stat canadian David Kilgour, prelevarea de organe de la practicanţi Falun Gong, are loc împotriva voinţei acestora şi continua şi astăzi pe scară largă.

Rezultatul investigaţiilor a fost făcut public de cei doi apărători ai drepturilor omului în cartea "Recoltarea Sângeroasă", ce a fost tradusă şi în limba română, iar cei doi autori, Matas şi Kilgour, au fost nominalizaţi la Premiul Nobel pentru Pace.

Recent, analistul şi cercetătorul Ethan Gutmann expert în problemele Chinei, ce a depus mărturie în faţa a numeroase parlamente din lume despre atrocităţile partidului-stat din China, a documentat în cartea sa Carnagiul că aproximativ 65.000 de practicanţi Falun Gong au fost ucişi pentru organele lor între anii 2000 şi 2008, iar uciderea lor în masă este încă în plină desfăşurare. (http://ethan-gutmann.com/the-slaughter/

Aici cu subtitrare în limba română:
http://epochtimes-românia.com/news/carnagiul-uciderea-in-masa-recoltarea-de-organe-şi-soluţia-secreta-a-chinei-impotriva-disidenţilor-sai-video---224216

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne