"The Slaughter", o carte-mărturie despre genocid şi suferinţă

Noua carte a jurnalistului de investigaţie Ethan Gutmann, The Slaughter: Mass Killings, Organ Harvesting, and China’s Secret Solution to Its Dissident Problem (Carnagiul: Ucideri în masă, recoltarea de organe şi soluţia secretă a Chinei la problema disidenţilor săi, n.trad.), este o incursiune convingătoare în afacerile cu transplant de organe ale Chinei, aflate in plină expansiune, oferind o imagine a programului secret prin care cel mai mare stat comunist încearcă să scape de disidenţii arestaţi, în timp ce realizează profituri uriaşe din vânzarea organelor lor.

Gutmann, care şi-a început călătoria de promovare a noii sale cărţi în Canada, a ajuns acum în Marea Britanie. Turneul din Marea Britanie, care îi succede celui desfăşurat în opt oraşe canadiene, a inclus vizite la Parlamentul Marii Britanii, la Consiliul Welsh şi la cel Scoţian, în oraşul Glasgow, precum şi în alte oraşe.

Autorul cărţii şi-a suţinut conferinţele de presă alături de membri ai Parlamentului şi Consiliilor Britanice şi de doi investigatori nominalizaţi la Premiul Nobel pentru Pace: David Kilgour şi David Matas, autorii cărţii Recoltarea sângeroasă: uciderea practicanţilor Falun Gong pentru organele lor. Publicul a putut asculta nemijlocit mărturii din partea practicanţilor Falun Gong care au trecut prin sistemul de tortură chinez.

Cartea reprezintă o amplă consemnare a manifestării unor noi metode de represiune, tortură şi execuţie a oamenilor de către Partidul Comunist Chinez (PCC), dezvăluite prin interviuri susţinute la nivel personal cu cei implicaţi.

Într-un interviu acordat Epoch Times la Edinburgh, autorul cărţii, Ethan Gutmann, a îndemnat publicul cititor să citească cartea: "Atunci când aud oameni spunând: “Cred că voi găsi cartea prea tulburătoare, prea supărătoare pentru mine”? Îmi pare rău. Trebuie să ne jucăm cu toţii rolul nostru. Cel mai periculos lucru cu care ne confruntăm ca specie – altul decât Ebola şi virusurile şi ciuma – este propria noastră înclinaţie de a aluneca în genocid (...) În cartea mea, intervievez o practicantă Falun Gong care fusese supusă unei examinări medicale a organelor, împreună cu alţi 500 de prizonieri, în principal, practicanţi Falun Gong, în mai 2013. Ea are 56 de ani, fiind de o vârstă cu mine. Niciunul dintre noi nu va fi pe aici veşnic. Nu ar trebui să îi ascultaţi mărturia? Şi dacă nu acum, atunci când?"

Vă invităm să citiţi interviul integral mai jos.

Raportul Kilgour-Matas a fost prezentat publicului în 2006, iar acum aţi scris The Slaughter, cartea dvs. cea mai recentă. Ce aduce nou această carte?

Cartea mea a fost bazată aproape exclusiv pe cercetări efectuate pe teren. Am intervievat oameni chiar într-un mod extensiv, ore întregi – şi în unele cazuri, zile întregi – pentru a încerca să ajung la esenţa acestor acuzaţii. Mai mult decât atât, am petrecut o grămadă de timp la întrebarea: “De ce? De ce şi-ar asuma statul chinez un asemenea risc nebunesc? În ce constă, cu adevărat, conflictul cu Falun Gong?” Aşa că în carte răspund prin focalizarea asupra Falun Gong, asupra dezvoltării sale şi asupra modului în care represiunea desfăşurată de PCC s-a întrepătruns cu dezvoltarea practicii spirituale.

De asemenea, cartea pătrunde adânc în fenomenul de rezistenţă a practicanţilor Falun Gong în închisori – şi ajunge până la deturnarea (electronică, n.trad.) televiziunii din Changchun, precum şi la alte incidente similare, care au avut un efect profund asupra traiectoriei represiunii. Cu toate acestea, în etapa finală a analizei, mi-am dat toată silinţa încercând să le permit cititorilor să ajungă la concluzii proprii. Kilgour şi Matas sunt nişte personalităţi cu adevărat consacrate. Eu sunt numai un scriitor. Aşadar, cartea este destinată să fie citită şi judecată ’prin meritele proprii’, dacă vreţi. Iar oamenii ar trebui să evalueze în mod personal probele.

Care sunt probele pe care le aveţi?

Vă rog să aveţi înţelegere – nu pot rezuma întreaga carte aici! Uitaţi, am adus numeroşi martori care fuseseră supuşi unor examinări medicale neobişnuite – în lagăre de muncă (forţată, n.trad.), în penitenciare, în centre de detenţie sau închisori negre – examinări medicale care vizau cu claritate evaluarea compatibilităţii de organe şi ţesuturi: nu doar în comunitatea Falun Gong, ci şi în rândul uigurilor, tibetanilor, chiar şi al creştinilor.

Gândiţi-vă la asta: uigurii şi Falun Gong nu prea comunică unii cu ceilalţi, nu-i aşa? Vorbesc tibetanii cu uigurii? Poate puţin. Totuşi, care este probabilitatea ca martori din toate aceste grupuri diferite să descrie exact acelaşi tip de examinare medicală?

Dar noi nu ne bazăm doar pe aceste relatări. Există mai mulţi medici, inclusiv unul care a efectuat recoltare de organe pe viu cu propriile mâini. Citiţi capitolul nouă: este despre un doctor care a dat peste organe de vânzare de la practicanţi Falun Gong înainte ca acuzaţia recoltării forţate a organelor de la prizonierii de conştiinţă să fi apărut. În alte cazuri, transplanturile cardiace care erau planificate pentru o anumită zi, şi chiar la o anumită oră, de parcă autorităţile chineze aveau o abilitate din “zona crepusculară” de a prezice un accident de maşină. Desigur, posedau, pur si simplu, un imens ‘depozit’. Din nou, oamenii pot să judece singuri, totuşi, eu consider că probele sunt îndeajuns de clare încât (toată lumea să realizeze, n.trad.) că acest ‘depozit de organe’ era populat de (prizonieri, n.trad.) Falun Gong.

Care au fost reacţiile la apariţia cărţii dvs.?

Reacţiile sunt puternice. Unul dintre recenzori a supranumit cartea o “bombă atomică”. Iar recunoaşterea meritelor ei începe să devină mai profundă. În Taiwan, datorită faptului că unul dintre martori candidează în momentul de faţă pentru postul de primar al (capitalei, n.trad.) Taipei, reacţia a fost în mod special profundă. Mă aştept ca ediţia în limba chineză să evolueze destul de bine. În SUA, lansarea cărţii mele s-a ţinut la Fundaţia Naţională pentru Democraţie. Sala a fost plină până la refuz. În Canada, cartea a ajuns de curând pe primul loc în clasamentul cărţilor despre China, pe site-ul Amazon.

Însă, eu consider că percepţia mai largă este aceasta: raportul Kilgour-Matas a fost publicat în 2006. Pentru o mulţime de oameni, chiar şi pentru cei care nu au citit cartea încă, însăşi ideea că cineva ar veni în 2014 cu o nouă carte pe acest subiect indică faptul că Matas şi Kilgour nu au sondat un domeniu sterp, ci au descoperit ceva foarte profund. Niciun jurnalist cu capul pe umeri nu ar depune atât de mult efort – şapte ani de eforturi (în cercetare, n.trad.) – pentru a scrie o carte pe acest subiect, care să meargă în altă direcţie.

Ce aţi dori să le comunicaţi cititorilor ziarului Epoch Times?

Vă mulţumesc pentru această întrebare, deşi, s-ar putea ca răspunsul să nu fie plăcut pentru niciunul dintre noi. Îmi pare rău pentru asta, dar fiţi pregătită.

Tinerii, într-un segment tot mai mare, au ajuns să fie condiţionaţi de ideea că totul ar trebui să fie imediat disponibil pe Internet; şi că ar trebui să fie mai scurt de 900 de cuvinte; şi, bineînţeles, că totul ar trebui să fie gratuit.

Ei bine, cartea mea are 355 de pagini. Are peste 70 de imagini. Prin urmare, da, în mod inerent, afirm că o carte poate face un lucru cu adevărat magic, foarte profund, pe care un articol de 900 de cuvinte nu l-ar putea obţine – deşi, probabil, va trebui să experimentaţi asta în mod personal, în loc să mă credeţi pe cuvânt. În privinţa vitezei de acces, puteţi să descărcaţi lucrarea pentru aparatul dvs Kindle de pe site-ul Amazon, în circa trei minute – ştiu, ştiu, urăsc să întrerup ciclul satisfacţiei instantanee, dar trei minute nu înseamnă atât de mult timp. Şi, în cele din urmă, mă tem că editura trebuie să ceară şi ceva bani.

Dar, haideţi, această carte a fost un infern pentru bunăstarea mea financiară, aşadar, cu câteva cărţi vândute aici sau acolo nu o să se schimbe prea mult situaţia, în acest punct. Deci, mergeţi să cumpăraţi un exemplar folosit, împrumutaţi un exemplar, puteţi să îl şi furaţi, din partea mea – dar, pentru numele lui Dumnezeu, deschideţi cartea, pe undeva pe la mijloc, săriţi la final dacă vreţi, mânjiţi paginile cu ketchup, ce vreţi dvs.! Numai începeţi să citiţi. Nu am scris această carte ca să fie folosită ca o proptea pentru drepturile omului. Este menită să fie citită şi, da, este menită să vă facă să reflectaţi, nu să gândească pentru voi. De fapt, mă întreb dacă asta i-ar putea îngrijora cumva pe unii oameni.

Însă, cum stau lucrurile cu potenţialii mei cititori care practică Falun Gong? Mă întreb dacă problema ar fi că ei pot consideră că ştiu istoria deja. Însă, s-au gândit la ideea – sau măcar la posibilitatea – că s-ar putea să nu o cunoască chiar atât de bine pe cât consideră? Ar putea să fie surprinşi de carte? Ar fi asta neapărat un lucru rău? Simt că unii practicanţi s-ar putea gândi, de asemenea, că aş putea fi lipsit de respect în vreun fel, sau, pur si simplu, prost. Ei bine, pot fi liniştiţi, prin virtutea faptului că atât practicanţi, cât şi non-practicanţi au co-verificat cartea. Nu este un secret. Se poate găsi aceasta în secţiunea de mulţumiri a cărţii.

Sau, poate, tipurile de practicanţi ori de disidenţi chinezi ar considera că se vor plictisi? Totuşi, oricine mă cunoaşte câtuşi de puţin ştie că nu m-aş fi chinuit să termin de scris o carte plictisitoare; sau un tom juridic; sau un manual. Aceasta pentru că am simţit că dincolo de toate întrebările de tipul: “Asta chiar s-a întâmplat?”, întrebarea reală este: “De ce ar trebui să îmi pese?”

Iar aceasta este esenţa cărţii: apropierea de oameni, să ajungi atât de aproape de martori încât să îi poţi atinge, sau chiar să le poţi simţi sudoarea.

Lucrul cel mai dezamăgitor pentru mine, personal vorbind – este chiar devastator să descoperi asta, de fapt – este că există oameni în lume, în special în Marea Britanie, care mie îmi plac şi pe care îi admir, oameni care sunt cu adevărat dedicaţi acestei probleme – consideră că recoltarea forţată de organe este o crimă împotriva umanităţii – şi, cu toate acestea, găsesc nenumărate pretexte pentru a evita să se aşeze şi să citească un lucru căruia nu doar că i-am consacrat o serioasă parte din viaţa mea, ci un lucru care le poate oferi sprijin într-o luptă colectivă, care să pună capăt acestei crime monstruoase. Cuvintele nu pot descrie...

Aţi adus în discuţie chestiunea preocupării...

Nu îi pot forţa pe oameni să le pese. Da, vreau ca oamenii să ajungă unul la celălalt, traversând kilometri şi bariere lingvistice şi culturale. De aceea, există artă în cartea mea, nu doar ştiinţă. Şi, da, aceşti martori sunt oameni interesanţi, iar numeroşi dintre ei au vieţi, sincer vorbind, cu mult mai interesante decât a mea. Ei şi-au riscat propriile vieţi, precum şi vieţile familiilor lor pentru a apărea în această carte. Aceşti oameni vă aşteaptă pe dvs., asemenea unor spirite care nu pot fi niciodată eliberate până nu ajung să vieţuiască în mintea dvs. Dacă vă pasă, ar trebui să îi îmbrăţişaţi.

În privinţa guvernelor, ce doriţi ca ele să... ?

Nu sunt atât de îngrijorat în privinţa guvernelor, deoarece membrii lor citesc. Au timp să citească. Dacă nu citesc, sunt concediaţi. Călătoresc prin Marea Britanie acum, alături de Kilgour şi Matas. Avem parte de primiri respectuoase din partea guvernelor, în general, pentru că membrii lor ne-au citit lucrările şi îşi dau seama că sunt destul de temeinice. În zilele astea, jurnaliştii nu au timpul necesar să citească. Nu. Această lucrare a fost scrisă pentru publicul larg.

Este o carte foarte emoţionantă, este o carte despre zbuciumul uman

Ei bine, aceasta nu este o chestiune juridică. În realitate, nu există lege în China. Prin necesitate, aceasta este o carte despre zbaterea umană. Nu prezint practicanţii Falun Gong ca fiind, pur si simplu, victime în această carte.

Nu spun că aceasta este relevarea supremă a istoriei Falun Gong, sau cel mai grozav lucru scris vreodată, sau tot ce a mai rămas de spus despre acest subiect. Nici pe departe! Însă, spun că este o istorisire care merită să fie citită şi discutată şi, într-adevăr, demnă de orice provocare.

Cât despre reglementările din spatele acestei atrocităţi – într-un mod ciudat, mă simt oarecum mai optimist, (fiind convins, n.trad.) că vom vedea schimbări în curând. Tocmai am fost în Ţara Galilor; pentru a doua oară, de fapt. Şi a fost o primire foarte bună, prin comparaţie cu prima. În mod clar, ei vor să întreprindă ceva în această problemă la nivel de reglementări, şi totuşi... şi totuşi... adevărul este că noi am ştiut dintotdeauna că multe dintre aceste lucruri sunt adevărate.

Să luăm exemplul gulagurilor sovietice. Pe tot cuprinsul Occidentului, noi am ştiut că ele au existat. Şi totuşi, a fost nevoie de o carte, sau, în realitate, doar de un capitol din cartea lui Alexandr Soljenitin: Arhipelagul Gulag – adică, primul capitol, care compară gulagurile cu un sistem de canalizare - o metaforă atât de puternică! Chiar dacă cei din Occident ar fi citit doar acel capitol, asta i-ar fi obligat să arunce o privire nouă asupra gulagurilor, să înfrunte adevărul. Bine, eu nu mă compar cu Alexandr Soljenitin. Nici vorbă de aşa ceva! Cu toate astea, trebuie să vă informez că puteţi să îmi citiţi primul capitol pe site-ul Amazon fără să cheltuiţi un ban. Iar atunci când aud oameni spunând: “Cred că voi găsi cartea prea tulburătoare, prea supărătoare pentru mine”? Îmi pare rău. Trebuie să ne jucăm cu toţii rolul nostru. Cel mai periculos lucru cu care ne confruntăm ca specie – altul decât Ebola şi virusurile şi ciuma – este propria noastră înclinaţie de a aluneca în genocid.

Iar asta se întâmplă acum. În cartea mea, intervievez o practicantă Falun Gong care fusese supusă unei examinări medicale a organelor, împreună cu alţi 500 de prizonieri, în principal, practicanţi Falun Gong, în mai 2013. Ea are 56 de ani, fiind de o vârstă cu mine. Niciunul dintre noi nu va fi pe aici veşnic. Nu ar trebui să îi ascultaţi mărturia? Şi dacă nu acum, atunci când?

Note:

Publicaţia Naţional Review l-a descris pe Ethan Gutmann ca fiind "un expert socio-politic de mare calibru, care avertizează despre coruperea politică”. Cartea sa intitulată Losing the New China (Pierzând China cea nouă, n.trad.) a câştigat premiile: Spiritul Tiananmen-ului”, “Cea mai bună carte a anului din partea ziarului New York Sun şi, de asemenea, premiul de Jurnalism Chan pentru scrieri remarcabile. Cercetarea fundamentală a lui Gutmann despre monitorizarea Internetului (de către PCC, n.trad.) în China, despre Sistemul Laogai şi despre întrepătrunderea afacerilor Occidentului cu obiectivele de securitate ale Chinei a primit atenţie susţinută în Washington, Londra şi Bruxelles, la nivelul guvernelor şi serviciilor de informaţii.