Bode: Proiectul Legii gazelor va fi supus aprobării Guvernului în perioada aprilie - mai 2012 (interviu)

.
. (Oli Scarff / Getty Images)
Epoch Times România
21.03.2012

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode, a acordat un interviu AGERPRES în care a vorbit despre proiectul Legii energiei electrice şi proiectul Legii gazelor, despre stadiul negocierilor contractelor Hidroelectrica, situaţia Strategiei energetice a României şi definirea consumatorului vulnerabil de energie electrică.

În acest context el a precizat că proiectul Legii gazelor va fi supus aprobării Guvernului în perioada aprilie - mai 2012, urmând să fie transmis Parlamentului României pentru avizare în procedură de urgenţă.

De asemenea, ministrul Economiei a abordat şi subiectul proiectelor comune în domeniul energetic ale statului român cu ţările vecine.

AGERPRES: Care este stadiul negocierilor contractelor Hidroelectrica? Ce aşteptări are statul român în ceea ce priveşte preţul şi cantităţile de energie furnizate?

Lucian Bode: Hidroelectrica continuă şi în luna martie negocierile cu partenerii de contracte de livrare a energiei electrice, în paralel cu analiza posibilităţii de reziliere unilaterală, înainte de termen, a acestora, conform angajamentelor asumate de către Guvernul României în Scrisoarea de intenţie şi Memorandumul tehnic semnat cu reprezentanţii FMI, BM şi Comisia Europeană. Negocierile care sunt în curs vizează creşterea semnificativă a preţului de livrare a energiei hidro, reducerea cantităţilor anuale şi reducerea perioadei de valabilitate a contractelor, astfel încât compania să îşi poată asigura veniturile necesare pentru activitatea operaţională şi de dezvoltare programată.

AGERPRES: Care este strategia pentru perioada următoare în ceea ce priveşte termocentralele Mintia şi Paroşeni? La ce preţ vor furniza acestea energie?

Lucian Bode: Au fost purtate negocieri între reprezentanţii termocentralelor Mintia şi Paroşeni şi reprezentanţii C.N.H Petroşani pentru creşterea preţului la produsul huilă energetică de la 65 lei(Gcal la 75 lei)Gcal. Creşterea preţului la huilă implică creşterea preţului la energia electrică produsă şi vândută de cele două termocentrale în Sistemul energetic naţional cu impact asupra preţului la energia electrică la consumatorul final. În continuare se poartă discuţii pe această temă analizând toţi factorii implicaţi şi rezultatele finale. Ce înseamnă lei(Gcal versus lei)MW? Pentru funcţionarea eficientă a celor două termocentrale care produc energie electrică pe bază de huilă se continuă procesul de înfiinţare a Complexului Energetic Hunedoara, care va prelua minele de huilă viabile, tocmai pentru a elimina pierderile şi a crea un mix energetic eficient.

AGERPRES: Bulgartransgaz a anunţat că va construi un gazoduct care va conecta Bulgaria de România. Ne puteţi da mai multe detalii despre acest proiect?

Lucian Bode: Interconectarea sistemelor de transport gaze naturale ale României şi Bulgariei a fost unul dintre subiectele abordate şi în cadrul şedinţei comune de guvern România -Bulgaria, din toamna anului trecut. Proiectul în discuţie este unul de importanţă pentru cele două ţări, valoarea totală estimată a lui, cu valori eligibile pentru cofinanţare UE, fiind de 23,8 milioane euro, din care 11 milioane euro pentru Transgaz S.A. şi 12,8 milioane euro pentru Bulgartransgaz E.A.D. Cofinanţarea care se acordă de Comisia Europeană prin programul EEPR este de maxim 8,9 milioane euro pentru ambii beneficiari, 4,6 milioane euro Transgaz şi 4,3 milioane euro partea bulgară.

În data de 24 februarie 2011 a fost aprobată "Foaia de parcurs" de către cele două companii, iar în data de 20 iulie, anul trecut, a fost încheiat Acordul comun în vederea achiziţionării în comun a serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări. La aceasta dată, pe segmentul românesc, SNTGN Transgaz S.A. Mediaş a finalizat Proiectul tehnic pentru partea română, respectiv Staţia de Măsurare Gaze Giurgiu şi segmentul terestru situat între SMG Giurgiu şi punctul de subtraversare a Dunării de pe ţărmul românesc. Licitaţia internaţională s-a desfăşurat şi s-a adjudecat în favoarea S.C. INSPET Ploieşti, iar construcţia SMG Giurgiu este în desfăşurare, termenul de finalizare a contractului fiind luna mai 2012. Pe segmentul bulgar, la data de 27 septembrie 2011 s-a semnat contractul şi s-au demarat lucrările de proiectare ale SMG Ruse. În 24 februarie 2012 s-a emis anunţul pentru achiziţiile publice de ţevi, robinete şi staţii PIG pentru partea bulgară a secţiunii terestre. În următoarele 3-4 luni se planifică emiterea anunţului pentru achiziţia publică privind construirea părţii bulgare a secţiunii terestre. Termenul de finalizare conform Deciziei de finanţare este 30 iunie 2012.

AGERPRES: În ce stadiu de află Strategia energetică a României până în 2035 şi când ar putea fi ea finalizată şi aprobată?

Lucian Bode: În momentul de faţă, MECMA are pregătit un document de discuţie, ce include pe lângă partea referitoare la energia electrică şi secţiuni dedicate domeniului gazelor naturale, ţiţeiului şi cărbunelui, ce va putea fi lansat în dezbatere publică după avizarea în cadrul Comitetului Interdepartamental pe Probleme de Securitate Energetică regional, structură creată la nivelul Primului Ministru. În paralel cu dezbaterea publică va fi elaborat studiul de impact de mediu aferent strategiei, document care va fi şi el dezbătut public după finalizare. Strategia va putea fi aprobată numai după obţinerea avizului de mediu, de la Ministerul Mediului, pe baza studiului de impact de mediu. Este dificil de estimat un termen pentru aprobare a strategiei, fiind posibil să fie necesare mai multe runde de dezbatere publice pe documentele de discuţie.

AGERPRES: Care va fi răspunsul României şi cum va acţiona în urma avizului motivat transmis de CE pentru faptul că nu a informat Executivul UE cu privire la adoptarea măsurilor de transpunere a directivelor privind energia electrică şi gazele naturale?

Lucian Bode: În domeniul pieţei interne de energie, în cursul anului 2011, până în luna martie, următoarele două directive comunitare au avut termen de transpunere în legislaţia naţională: Directiva 2009/72(CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi de abrogare a Directivei 2003/54)CE şi Directiva 2009/73(CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 2003/55)CE. Având în vedere importanţa domeniului, proiectele de acte normative au fost elaborate sub forma a două proiecte de legi pe baza cărora au avut loc consultări tehnice cu Comisia Europeană. Pentru necomunicarea către Comisie a măsurilor naţionale de transpunere, la data de 30 septembrie 2011 a fost demarată procedura de infringement la adresa României, prin transmiterea unei scrisori de notificare, prin care autorităţile române erau înştiinţate de lansarea procedurii de punere în întârziere. Procedura de infringement a fost continuată în data de 27 februarie 2012, când Comisia Europeană a înştiinţat România de continuarea acestei proceduri, fapt pentru care a fost emis avizul motivat. Referitor la calendarul de finalizare a transpunerii, ne propunem următoarele: Legea energiei electrice şi Legea gazelor. Proiectul legii energiei electrice va fi supus aprobării Guvernului în luna martie 2012 şi va fi transmis Parlamentului României în procedură de urgenţă. Procedura de urgenţă durează maxim 45 de zile la Parlament şi 20 zile la promulgare. Proiectul Legii gazelor va fi supus aprobării Guvernului în perioada aprilie - mai 2012, urmând să utilizăm pentru adoptare de către Parlamentul României aceeaşi procedură ca la legea energiei electrice.

AGERPRES: Când va fi definit consumatorul vulnerabil şi care este varianta favorită pentru definirea acestuia?

Lucian Bode: În proiectul de Lege a energiei electrice s-a propus următoarea definiţie: Client vulnerabil - clientul final aparţinând unei categorii de clienţi casnici care, din motive de vârstă, sănătate sau venituri reduse se află în risc de marginalizare socială şi care, pentru prevenirea acestui risc beneficiază de măsuri de protecţie socială de natură financiara şi de alte facilităţi. Măsurile de protecţie socială, precum şi criteriile de eligibilitate pentru acestea se stabilesc prin legi speciale, iar facilităţile se stabilesc prin reglementări ANRE. De aplicarea măsurilor de sprijin financiar poate beneficia clientul casnic (persoană singură(familie) al unui furnizor de energie electrică sau gaze naturale, cu un venit net mediu lunar al persoanei singure)familiei mai mic sau egal decât salariul minim pe economie. Totodată pentru aplicarea facilităţilor, s-a propus stabilirea şi a altor categorii de clienţi vulnerabili: consumatorii a căror viaţă sau sănătate este în pericol iminent în cazul deconectării de la alimentarea cu energie electrică, consumatorii cu dizabilităţi sau deficienţe fizice sau mentale sau cu boli grave, consumatorii în vârstă de peste 65 ani care locuiesc singuri sau împreună cu persoane din aceeaşi categorie de vârstă. Măsurile de sprijin non-economice pot fi implementate direct de ANRE prin reglementări proprii (standardele de performanţă pentru serviciile de furnizare şi distribuţie) prin instituirea de obligaţii specifice în sarcina furnizorilor sau distribuitorilor de energie electrică(gaze naturale în reglementările emise de autoritatea de reglementare: licenţe sau standarde de performanţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor