Blestemul lui Tutankhamon. Mit sau realitate?

Piramidele egiptene
Piramidele egiptene (youtube.com)

În 1922, o echipă condusă de arheologul Howard Carter a descoperit o intrare către un mormânt egiptean necunoscut din Valea Regilor. Este vorba despre una dintre cele mai extraordinare descoperiri ale secolului 20 - mormântul regelui Tutankhamon.

Mormântul era plin de artefacte nepreţuite din Imperiul Egiptean antic. Presa internaţională vuia. Apoi ceva ciudat s-a întâmplat. Partenerul financiar al lui Carter, Lordul Carnarvon a murit, la şase luni după descoperire. Presa, care era deja familiarizată cu poveşti despre magia egipteană, a umplut ziarele din jurul lumii cu speculaţii despre „Blestemul Faraonului”.

Până în 1929, 11 oameni care au avut legătură cu descoperirea au murit, potrivit speculaţiilor, în urma blestemului Faraonului.

Printre cei „blestemaţi” se găseau nume precum: prinţul Ali Kemal Fahmy Bey, care a vizitat mormântul faraonului şi care ulterior a fost împuşcat de soţia sa, în 1923, şeful Departamentului de Antichităţi de la Muzeul Luvru Georges Bénédite, care a murit în 1926, după ce a vizitat mormântul şi Albert Lythgoe, egiptolog la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, care a murit după ce a văzut sarcofagul lui Tutankhamon deschis.

Astfel de morţi colaterale au fost de-a lungul vremii legate de blestemul faraonului, ajungându-se chiar până în anii 70. Spre exemplu, moartea echipajului care s-a ocupat de transportul sarcofagului lui Tutankhamon pentru o expoziţie în Londra în anul 1972 a fost atribuită tot faimosului blestem.

Moartea lordului Carnarvon

Primul care a intrat în mormântul faraonului a fost Lordul Carnarvon, despre care se crede că a murit din cauza septicemiei, după ce şi-a tăiat din greşeală o muşcătură de ţânţar în timp ce se bărbierea, scrie publicaţia Historia.

Unul din zvonurile care se răspândeau în acea perioadă era că Lordul Carnarvon ar fi fost infectat de un ţânţar contaminat de lichidele de îmbălsămare de pe corpul lui Tutankhamon. Această teorie a fost lansată de publicaţia Daily Mail şi a câştigat în popularitate în momentul în care autopsia mumiei a scos la iveală o cicatrice de pe faţa faraonului, care era asemănătoare cu muşcătura unui ţânţar.

O altă teorie a fost lansată de Sir Arthur Conan Doyle. Acesta a sugerat ca în mormântul faraonului au fost plasaţi spori otrăvitori şi aceştia ar fi fost responsabili de tragedie.

Potrivit unei alte teorii, Lordul Carnarvon ar fi fost intoxicat de guano (excremente produse de lilieci) care ar fi rămas pe podeaua mormântului. Însă, nici acest zvon nu a rezistat din moment ce mormântul era sigilat.

O altă speculaţie care devenise populară a fost aceea că lordul ar fi fost ucis de radiaţiile din interiorul mormântului, însă nu au existat dovezi care să susţină acest lucru.

Demitizarea blestemului

Cercetătorii care au studiat acest subiect atribuie de obicei povestea blestemului, reporterilor mai degrabă decât preoţilor antici egipteni. Howard Carter a încercat de-a lungul timpului să dezmintă toate aceste mituri create în jurul descoperirii, explicând că nu au existat capcane biologice, sau alte otrăvuri în mormânt şi nici vreun blestem misterios.

Dacă analizăm datele statistice, vom observa că din 26 de persoane prezente la deschiderea mormântului, numai 6 au murit în decursul următorilor 10 ani, iar din cele 22 de persoane prezente la deschiderea sarcofagului numai două au murit în următorii 10 ani. De asemenea, din cele 10 persoane prezente la „desfăşarea” mumiei faraonului nici una nu şi-a pierdut viaţa în următorii 10 ani.

Chiar fiica Lordului Carnarvon, Lady Evelyn, care a participat la fazele iniţiale ale descoperirii mormântului, născută în 1901, va muri în 1980, iar Dr. D.E. Derry, care a făcut prima necropsie asupra cadavrului lui Tutankhamon, moare în 1969, la vârsta de 87 de ani.

Datele arată că „Blestemul lui Tutankhamon” este o teorie nefondată şi demistificată care a luat naştere din cauza goanei după senzaţional specifică ziarelor vremii.

„Popularitatea ocultismului este motivul pentru care legenda modernă a blestemului lui Tutankhamon continuă să fie crezută şi astăzi. Cu toate acestea, nu este surprinzător că acest aspect al poveştii a continuat să reziste. Cu toată concentrarea pe viaţa Regelui Tutankhamon, imposibilitatea de a vedea mormântul şi o moarte lipsită de evenimente, jurnaliştii nu pot fi învinuiţi că au scris despre un blestem antic şi misterios, indiferent de cât de adevărat ar fi putut să fie”, a susţinut egiptologul Joyce Tyldesley.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Life & Style